Silviu Brucan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Silviu Brucan
Date personale
Nume la naștereSaul Bruckner Modificați la Wikidata
Născut[2][3] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (90 de ani)[4][2][3] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAlexandra Sidorovici Modificați la Wikidata
CopiiAnca, Vlad Silviu și Dinu[1]
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Religieiudaism Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist
diplomat
jurnalist
traducător
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba engleză[5]
limba română[5] Modificați la Wikidata
Director în Societatea Română de Radiodifuziune Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Reprezentant permanent al României la Organizația Națiunilor Unite în New York Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Ambasador al României în Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
În funcție
 – 

Partid politicPCR
Alma materColegiul Național „Sfântul Sava” din București
Cunoscut pentruSemnatar al „Scrisorii celor șase

Silviu Brucan (n. Saul Bruckner, n. , București, România – d. , București, România[6]) a fost un politician comunist român, ambasador al României în Statele Unite ale Americii și la Organizația Națiunilor Unite, precum și director al Societății Române de Radiodifuziune. După Revoluția din 1989 a fost prezent în mass media ca analist politic.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Familie, primii ani[modificare | modificare sursă]

Născut într-o familie de origine evreiască, Brucan a urmat școala primară la școala evanghelică, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 - 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste.[7]

Partidul Comunist Român[modificare | modificare sursă]

A intrat în Partidul Comunist la vârsta de 19 ani. Între 1940 și 1944 a activat în organizația de tineret a partidului, apoi a devenit membru al PCR și a participat la acțiuni ilegale. În 1943 a primit sarcina de partid de a se ocupa de presa ilegală în general și de "Scânteia" în principal. În 1943 a fost arestat, dar a fost eliberat după două zile.[8]

În septembrie 1944 a fost numit secretar general de redacție la ziarul Scînteia, de la tribuna căruia a cerut condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu.[9] Soția sa, Alexandra Sidorovici, a fost acuzator public al Tribunalului Poporului. Între 1948 - 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București, deși nu avea decât 6 clase de liceu. Silviu Brucan a fost membru al Partidului Muncitoresc Român.[10]

Ambasador[modificare | modificare sursă]

În timpul României comuniste a fost ambasador în Statele Unite în 1955 și la ONU între 1959 - 1962. Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, a început reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care a demisionat în 1966.

Brucan era un apropiat al lui Gheorghiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu (cu care a fost vecin timp de zece ani, înainte de venirea la putere a acestuia din urmă), pe care îl considera incult și paranoic.[necesită citare]

1987 - 1990[modificare | modificare sursă]

După revolta muncitorilor din Brașov (14-15 noiembrie 1987), a făcut declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de postul BBC și agenția de presă UPI. A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat. Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securității la acea vreme, Iulian Vlad, i s-a permis să plece pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa de Est, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov.[11]

În noiembrie 1988 a ajuns la Moscova unde a avut o întrevedere cu Mihail Gorbaciov.[8] A revenit în România, unde în martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I s-a impus din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.

După 1990[modificare | modificare sursă]

Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2 luni în Consiliul Frontului Salvării Naționale, după care a demisionat. În această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani,”, „profeție” care i-a atras porecla de Oracolul din Dămăroaia. Considera că echipa lui Ion Iliescu duce România pe un drum greșit.[12]

În 1994 fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.

A devenit analist politic și autor al mai multor cărți despre comunismul din Europa de Est. Din 1996 a fost invitat permanent al emisiunii de analiză politică „Profeții despre trecut” de la Pro TV. În vara anului 2006 a colaborat cu Institutul PRO, unde a participat la mai multe seminarii alături de echipa de analiști din cadrul Institutului.[13]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Generația irosită (1990)
  • Îndreptar-dicționar de politologie (1993)
  • Stâlpii noii puteri în România (1996)
  • De la capitalism la socialism și retur (1998)
  • Social Change in Russia and Eastern Europe (1998)
  • România în derivă (2000)
  • Profeții despre trecut și despre viitor (2004)

Declarații[modificare | modificare sursă]

Despre cât de convins era în anii 1950 de idealurile comuniste, Silviu Brucan a mărturisit sec unui ziarist: „Eram așa de convins că, dacă ai fi apărut cu obraznicia de acum, atunci te împușcam imediat![14]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro Profetul Brucan, incinerat
  2. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b c d Silviu Brucan, SNAC, accesat în  
  4. ^ a b http://www.nytimes.com/2006/09/16/world/europe/16brucan.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  6. ^ "A murit Silviu Brucan"[nefuncțională], Evenimentul Zilei, 15 septembrie 2006
  7. ^ stiri.rol.ro[nefuncțională]
  8. ^ a b rombel.com[nefuncțională]
  9. ^ Vladimir Tismaneanu. „Cine a fost Silviu Brucan? Marele maestru al mistificarilor”. Accesat în . 
  10. ^ Cine a fost Silviu Brucan? Marele maestru al mistificarilor 
  11. ^ A MURIT SILVIU BRUCAN !, 15 septembrie 2006, Evenimentul zilei - romanians.nl, accesat la 8 iulie 2012
  12. ^ stiri.ro[nefuncțională]
  13. ^ Infopolitic | Legatura între lumea politică și opinia publică
  14. ^ Brucan, condamnat in procesul cu Vasile Lupu, 15 februarie 2002, Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • „Dosarul Brucan – Documente ale Direcției a III-a Contraspionaj a Departamentului Securității Statului (1987-1989)” - coordonată de Stelian Tănase, Editura Polirom, 2008

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

Silviu Brucan la Revoluție