Semerkhet

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dinastia Semerkhet (dinastia I)

Numele-Horus: Semer-khet „Apropiat al corporaţiei“(pentru semni-ficaţia elemenetului khet v. *Sekhemkhet). În literatura de specialitate se mai întâlnesc şi alte traduceri ale numelui, cum ar fi: „Cel cu corpul vindecat/sănătos“, „Cel intim al zeilor“, „Prieten atent“ sau „Companie a zeilor“. Lista regală de la Abydos îl numeşte Semesu(Nr.7), iar în Canonul Regal din Torino apare varianta Semsem(II.17). Numele apare transcris şi prin intermediul grafiei Semerchet. Formele grecizate: La Manethon, Semempsês(Fr. 6 şi Fr. 7a) şi Mempses(Fr. 7b) derivă din numele datând din Epoca Imperiului(v. ultimele două de mai sus).

Deşi ordinea şi durata de domnie a faraonilor aparţinând primelor două dinastii sunt nesigure, cel puţin pe baza cunoştiinţelor actuale, Semerkhet este considerat al 7-lea suveran al dinastiei I, fiind urmaşul, probabil fiul, lui Adjib şi precursorul lui Qaa. Tatăl suveranului se poate considera (după Manethon, Fr. 6) Adjib, iar mama Betres/ Batirytes (după fragmentul de la Cairo al Analelor regale).

După T. A. H. Wilkinson, Semerkhet a avut cea mai scurtă domnie din timpul dinastiei I. Manethon(Fr. 6, 7a şi 7 b)îi atribuie 18 ani, Canonul Regal din Torino aminteşte de 72 ani, iar fragmentul din Cairo, un duplicat al Pietrei de la Palermo, a conservat 8 ½ ani, o cifră mult mai rezonabilă decât celalte prezentate mai sus.

Din punctul de vedere al protocolului regal, începând cu domnia lui Semerkhet elementul nebti apare pentru prima dată ca unul constant al titulaturii regale. Totuşi, există o incertitudine: glosa în sine este o parte a numelui sau un alt titlu? Din aceste considerente, unii specialişti văd în iry-nebty numele de domnie al faraonului, cu semnificaţia „Gardianul celor două stăpâne“(T. A. H. Wilkinson), iar alţii consideră că reprezintă numele-nebti, tradus prin: „Cel care apără cele două stăpâne“, adică pe zeiţele Nekhbet şi Uadjet(N. Grimal). Savantul francez nu exclude nici posibilitatea ca Semerkhet, ţinând cont de sensul numelui-nebti, să fi îndeplinit iniţial o funcţie religioasă, ulterior devenind faraon. Desigur, este o ipoteză plauzibilă, dar nu o certitudine.

Dacă consultăm cele scrise de către P. Clayton în a sa Chronicle of the Pharaohs, toate cele afirmate despre Semerhket se bazează pe faptul că faraonul a fost un uzurpator, dar motivaţia lui fiind una hilară. Nu este mai puţin adevărat faptul că Semerkhet „a efaţat“ de pe mai multe vase de la Abydos numele regilor anteriorri, în sistematic pe cel al lui *Adjib, înscriându-şi pe al său. Cum a demonstrat J.-Ph.Lauer o asemenea activitate nu-l implica pe faraon, de ea era responsabil funcţionarul care răspundea de aprovizionarea mormântului regal. Mai mult, Lauer a adus dovezi clare în privinţa faptului că Semerkhet nu se poate considera un uzurpator atâta timp, cât pe trei fragmente de vase, descoperite sub piramida lui *Djoser de la Saqqara, se găseşte o succesiune de patru nume regale: *Den*AdjibSemerhket*Qaa, iar pe alte două serekh-ul ale lui *Qaa se află după cel al lui Semerkhet.

După Manethon(Fr.7a) în timpul domniei lui Semerkhet „au existat multe fenomene stranii şi o foarte mare calamitate“. Datele de care dispunem, evident puţine la număr, nu lămuresc nici unul din aceste aspecte. În orice caz, ele nu s-au datorat faptului că Semerkhet ar fi fost un „uzurpator“.

Credem că este mult mai indicat să analizăm domnia faraonului prin intermediul informaţiilor oferite de documentele contemporane sau de cele care au fost scrise la scurt timp după moartea sa.

Astfel, fragmentul din Cairo al analelor regale aminteşte despre o serie de procesiuni religioase, cum ar fi: sărbătoarea bienală a „urmaşilor lui Horus“, ritualul „apariţiei regelui dual“, „alergarea taurului Apis“ (pentru acesta v. *Den) şi confecţionarea unor imagini divine.

În general, pentru primele dinastii, informaţii preţioase referitoare la domnia unui faraon oferă şi etichetele care erau fixate cu un şnur pe diferite vase. În cazul lui Semerkhet ele oferă următoarele date: vorbesc de o incintă funerară(?) numită Heru-ib-netjeru, adică „Horus inima zeilor“, apoi aflăm de existenţa unui domeniu regal numit Heru-djeser-khet „Horus cel sacru al corporaţiei“, probabil asociat cu producţia de vin.

În mormântul faraonului de la Abydos au fost descoperite 11 frag-mente de vase de factură sirio-palestiniană, ceea ce denotă continuarea şi sub Semerkhet a relaţiilor comerciale cu statele din Orientul Apropiat.

De la Abydos provin şi acele etichete din timpul domniilor lui Semerkhet şi *Qaa pe care apare menţionat numele demnitarului Henuka, cel care foarte probabil a avut şi un mormânt la Saqqara.

Semerkhet este singurul faraon al dinastiei I care nu are un mor-mânt şi la Saqqara-Nord. T. A. H. Wilkinson invocă domnia scurtă a regelui(ipoteză plauzibilă), iar P. Clayton are în vedere faptul că Semerkhet a fost un uzurpator(după părerea noastră o simplă speculaţie). Cert este că numele său nu figurează nici pe Lista regală de la Saqqara.

În schimb, Semerkhet posedă un mormânt aparte la Abydos (mormântul U), un ansamblu care conţine o singură cameră în jurul căreia se află 68 de morminte subsidiare. Nu credem că acestea sunt contemporane cu cel al faraonului, ca tare excludem posibilitatea ca ele să fie o mărturie a sacrificilui uman practicat sub domnia lui Semerkhet. Din acest mormânt provine şi celebra stelă funerară de granit negru, cu numele-Horus al suveranului, obiect care la origine era plasat înaintea sepulturii.

Bibliografie.

• T. A. H. Wilkinson, Early Dynastic Egypt, London, N.Y., 1999, pp. 79-80, 121, 124, 203, 207, 208, 281, 283, 285, 291, 296, 300;
• P. Kaplony, în: LdÄ V col.l. 841 sqq.;
• W. Helck, Untersuchungen zur Thinitenzeit, Wiesbaden, 1987, pp. 101 sq., 116 sq., 124, 162, 193;
• J. R. Ogdon, Studies in archaic epigraphy VIII. On the reading of the nebty-name of king Semerkhet, în: GM 72(1984), pp. 15-19;
• J.-Ph. Lauer, Quelques remarque sur la I-re dynastie, în: BIFAO 64(1966), pp. 178-179;
• N. Grimal, Histoire de l’Égypte ancienne, Paris, 1988, pp. 178-179; W. G. Waddell, Manetho, London, Reprint, 1980, pp. 28-29, 32-33, 34-35;
• J. von Beckerath, Handbuch der ägyptischen Königsnamen, Mün-chen, 1984, pp. 47, 172; P. Lacau, J.-Ph. Lauer, La Pyramides à Degrés, t. IV, Le Caire, 1959, no.19-21, 38, 39.