Saturn (zeu)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Subiecte în Mitologia Romană | ||
|---|---|---|
| Mitologie Romană | ||
| Zei importanţi: | ||
| Istorie legendară: | ||
| Aeneid | ||
| Religia romană | ||
| Mitul grec/roman comparat | ||
Saturn (în latină Saturnus) a fost o veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole şi roadele pământului. El a fost identificat de-a lungul timpului cu titanul Cronos, din mitologia greacă.În evul mediu el era cunoscut ca fiind zeul roman al agriculturii, justiţiei şi dreptăţii; în mâna stângă avea o seceră, iar in mâna dreaptă avea spice de grâu. Numele mamei sale era Helen sau Hel. Soţia lui Saturn era Ops (echivalenta română a lui Rhea). Saturn a fost tatăl lui Ceres, Jupiter si Veritas, printre alţii. Saturn avea templul pe Forum Romanum, care conţinea trezoreria regală.
Cuprins |
[modifică] Concept tarziu
Saturn este adesea confundat cu divinitatea greacă Cronos. În Theogony lui Hesoid, o carte mitologică despre crearea universului şi naşterea lui Zeus, Saturn este menţionat ca fiind fiul lui Caelus (echivalentul roman al lui Uranus), cerul, şi Terra (echivalentul roman al lui Gaia), pământul. Hesiod este un poet grec care a trăit în jurul anului 700ÎH. El a scris că Saturn a obţinut puterea tatălui său Caelus şi a depăşit-o. Şi totuşi era prezis ca într-o zi unul dintre fiii lui Saturn să se întoarcă împotriva sa, de aceea Saturn şi-a devorat toţi fiii când se năşteau pentru a preveni acest lucru. Soţia lui Saturn, Ops, adesea confundată cu divinitatea greacă Rhea, l-a ascuns pe al şaselea fiu, Jupiter, pe insula Creta şi i-a oferit lui Saturn un bolovan învelit în haine de copil. Saturn l-a devorat imediat. Mai târziu, Jupiter s-a întors împotriva lui Saturn şi a celorlalţi titani, devenind astfel cea mai puternică divinitate din univers.
În memoria Epocii de aur, o epocă în care domina Saturn, exista o sărbătoare numită Saturnalia în jurul solstiţiului de iarnă. Iniţial, această sărbătoare dura o zi şi se sărbătorea pe 17 decembrie, dar mai târziu această sărbătoare dura o saptămână întreagă.
De-a lungul timpului, Saturn s-a schimbat mult faţă de mitologia greacă, el fiind întotdeauna una dintre puţinele divinităţi romane celebrate şi care şi-au clădit o funcţie. Aşa cum a spus şi Thomas Paine:
Este imposibil pentru noi să ştim când a început mitologia; dar este evident că nu se termină în acelaşi stat în care a început. Toţi zeii mitologici, cu excepţia lui Saturn, au fost invenţii moderne. Regimul lui Saturn a fost o prioritate pentru ceea ce se numeşte astăzi mitologie, şi a fost un tip de religie în care este admisă credinţa într-un singur zeu. Saturn ar fi trebuit să abdice în faţa celor trei fii şi o fiică: Jupiter, Pluto, Neptun si juno; dupa aceea mii de zei şi semizei au fost creaţi imaginar, iar calendarul zeilor a crescut la fel de repede ca şi calendarul sfinţilor
[modifică] Mitologia lui Saturn
În Babilon el se numea Nimib şi era o divinitate a agriculturii. Saturn, numit Cronos de către greci, la sfârşitul erei zeilor, era ocrotitorul semănătorilor şi al culturilor, iar soţia sa, Ops, era ajutorul culegătorilor. Saturn a fost unul dintre cei şapte titani sau Numiani şi împreuna cu ei a stăpânit universul. Titanii erau uimitori de mari şi aveau puteri extraordinare, dar, cu toate acestea, au fost distruşi de către Jupiter. Primii locuitori ai universului au fost copiii Terra (mama, pământul) şi Caelus (tatăl, cerul). Aceste creaturi erau foarte mari, dar fără abilităţi umane. Ei aveau calităţile: cutremurele, Uraganele şi vulcanii, dar locuiau într-un loc unde nu exista viaţă încă. Erau doar forţe ale naturii, care au creat mările şi munţii. Trei dintre aceste creaturi erau monstruoase, având 100 de mâini şi 50 de capete. Alte trei au fost numite ciclopi pentru că aveau doar un ochi mare in mijlocul frunţii. Apoi au fost Titanii, şapte dintre ei fiind extrem de mari, niciunul neputând fi distrus natural. Unul a fost creat pentru a salva oamenii după creaţie. Caelus ura copiii cu cincizeci de capete. Când se năştea câte unul îl punea sub pământ. Terra a fost înfuriată de comportamentul fiilor săi şi de tatăl lor şi i-a implorat pe ciclopi si pe Titani să o ajute să pună capăt acestui comportament. Un singur Titan, Saturn, a răspuns. Saturn l-a aşteptat pe tatăl său şi l-a castrat cu secerea. Din sângele lui Caelus au ieşit giganţii, a patra generatie de monştri, şi Eniryes al cărui scop era să-i pedepsească pe păcătoşi. Au fost menţionaţi ca fiind "Cei care merg în întuneric" şi se credea că au şerpi în loc de păr şi că plângeau cu sânge.
După ce şi-a omorât tatăl, Saturn a devenit stăpânul universului alături de sora sa, Ops, care i-a devenit şi soţie.
Era prezis ca într-o zi Saturn să îşi piardă puterile când unul dintre fiii săi se va întoarce împotriva sa. Pentru ca acest lucru să nu se intâmple, de fiecare dată când Ops năştea câte un copil, Saturn îl devora. Când s-a născut al şaselea copil, Jupiter(Zeus), Ops l-a ascuns departe, pe insula Creta. Apoi a învelit o piatră în haine de copil. Înşelăciunea sa a fost completă când Saturn a devorat piatra crezând că este copilul. Când Jupiter a crescut, el a devenit purtătorul de cupe al tatălui său. Cu ajutorul lui Gaia, bunica sa, Jupiter i-a dat tatălui său o poţiune prin care acesta i-a scuipat înapoi pe toţi cei cinci fii ai săi, pe care îi înghiţise: Vesta, Ceres, Juno, Pluto si Neptun.
Atunci un devastator război a început, un război care aproape a distrus universul, între Saturn şi fraţii săi contra lui Jupiter şi fraţii săi. Jupiter l-a convins pe monstrul cu şapte capete să lupte alături de ei. L-a convins, de asemenea, si pe Titanul Prometeus să lupte alături de ei. Jupiter a învins şi Olimpul a devenit locul său de domnie. Saturn şi fraţii săi au fost închişi în Tartarus, o regiune întunecată de la capătul pământului.
În mitologia romană, după ce Jupiter a ajuns la putere, Saturn s-a dus la Roma şi a instaurat Era de Aur, un loc perfect şi armonios care a durat cât timp el a domnit. În memoria Erei de Aur se sărbătorea Saturnalia în perioada solsţitiului de iarnă. În această perioadă nu se putea declara război, nu se puteau venera zei, şi era o perioadă în care se făceau daruri. Acesta reprezenta egalitatea, şi era o perioadă în care toţi oamenii erau la acelaşi nivel. Crăciunul a adoptat această sărbătoare şi a rămas Craciun. Când festivalul se încheia, colectorii de taxe apăreau, strângeau toţi banii, iar aceştia reveneau guvernului şi proprietarilor.
[modifică] Bibliografie
- Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989
- Anca Balaci, Mic dicţionar de mitologie greacă si romană, Bucureşti, Editura Mondero, 1992, ISBN 973-9004-09-2
- George Lăzărescu, Dicţionar de mitologie, Bucureşti, Casa Editorială Odeon, 1992, ISBN 973-9008-28-3
- J.C.Belfiore, Dictionnaire de mythologie grecque et romaine, Paris, Larousse, 2003
