Sărăcăciani
Saracacianii sau sărăcăcianii sunt o confrerie pastorală din Grecia și Bulgaria care până nu demult trăia in izolare completă sau parțială de restul populației sedentare grecești sau slave și practica transhumanța respectiv nomadismul în anumite zone muntoase.
Cuprins |
[modificare] Aromâni grecizați?
Sărăcăcianii sunt menționati pentru prima oară sub acest nume abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar originea etnică a acestora a dat naștere la numeroase controverse si speculații in rândurile etnologilor și antropologilor. Una din ipoteze, susținută de profesorii de la Universitatea din Cluj respectiv București, Theodor Capidan și Tache Papahagi (iar mai recent de etnografii Irina Nicolau respectiv Tănase Bijduvenau) îi clasifică pe sărăcăcianii ca aparținând unei ramuri a aromânilor numită 'rămâni fărșeroți' care a adoptat limba greacă gradual, in ultimă instanță sub influența prozelită a călugărului grec (ulterior sanctificat) Cosmas Aetolianul care a fost foarte activ in zonele locuite de sărăcăciani. Idiomul grec vorbit de sărăcăciani este doar cu greu inteligibil restului populației grecești și cuprinde vocale specifice limbii române cum ar fi 'ă' și 'â' inexistente ca atare in greacă. Mai mult decât atât, el conține numeroase cuvinte de origine aromână dar și o proporție ridicată de cuvinte slave și turcești.
[modificare] Alte ipoteze
Potrivit lui Capidan, sărăcăcianii se trag din așezarea locuită exclusiv de aromâni Sirakou (in aromână Săracu) situata la sud-est de capitala Epirului, Ianina. Altii autori ca de exemplu Kostas Krustallis, cred ca ei au originat în provincia Valtos (Baltos), mai precis din localitatea Sakharetzi (redenumită intre timp Perdikaki). Krustallis era de părere că atât sărăcăcianii cât și un alt trib nomad pastoral din regiune -cel al caragunilor- erau ambele ramuri desprinse din trunchiul aromânilor "rămâni" vlahi. Provincia Valtos s-a aflat pentru un timp sub suzeranitatea Regatului Spaniei în timpul când acesta era suzeran asupra sudului Italiei si a Regatului de la Napoli. Unii istorici (cum ar fi italianul Antonio Baldacci care a calatorit in aceasta regiune) susțin că unii din saracacianii ar fi fost un grup de mercenari spanioli care s-ar fi stabilit în Valtos după retragerea grosului trupelor spaniole și căsătoriți cu femei locale vorbitoare de aromână a căror limba o înțelegeau. O altă ipoteză sugerează ca numele li s-ar trage de la aspectul lor sărăcacios, auster. De altfel, după cum precizează J.K. Campbell, pana in 1937, multi din sărăcăciani practicau furtul de animale (în greaca zooklopi) din turmele aparținând celor mai înstăriți. Acest lucru se justifica din cauza faptului ca mulți nu-și puteau procura hrana adecvată lor și familiilor lor fără a recurge la aceste acțiuni extreme. De altfel pâna in 1937 ei nu aveau domicilu stabil si locuiau in colibe (kalives) impletite din nuiele. În acel an, dictatorul grec Metaxas a emis un decret (nr. 1223 din 3/4 mai 1938) prin care îi obligă să se sedentarizeze. Mulți din ei au fost colonizați în Tracia de est, teritoriu achiziționat de Grecia in 1923 și unde populația greacă era înca in minoritate, ca să îngroașe rândurile acesteia.
[modificare] Sărăcăcianii din Albania și Bulgaria
O parte a sărăcăcianilor din Grecia care in decursul secolului al XIX-lea si XX-lea s-au stabilit în -ceea ce este astazi- Albania au reușit sa evite procesul de grecizare și și-au pastrat graiul aromân nealterat. Dialectologul de la Universitatea din Cluj Petru Neiescu a intâlnit un grup din acești sărăcăciani in anul 1959 în timpul unei expediții in Albania, lângă localitatea Stepur. Conversând cu ei in aromână, el a aflat ca aceștia, intrebati fiind de apartenența lor etnica a lor au raspuns 'suntem sărăcăciani ' dar deveniseră intre timp agricultori, conștienți totuși de faptul ca generațiile precedente pe care le lăsaseră in urmă in Grecia fuseseră pastoraliști. Rămășite ale sărăcăcianilor se pot întîlni azi și pe teritoriul Bulgariei mai ales pe lângă localitatea Sliven.
[modificare] Bibliografie
- Capidan, Theodor: 'Sărăcăcianii. Un trib român grecizat' în 'Dacoromania', 1924-6, vol.4, p.923-59.
- Neiescu, Petre - Mic atlas al dialectului aromân din Albania si Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Editura Academiei Române, Bucuresti, 1997 (pp. 21-32)
- Campbell, John K. - Honour, Family and Patronage: A Study of Institutions and Moral Values in a Greek Mountain Community. Oxford: Clarendon Press, 1964
- Bujduveanu, Tănase - Saracacianii, Editura Cartea Aromână 2005
- Irina Nicolau - Les caméléons des Balkans.Les Aroumains aujourd’hui - Bruxelles 1990
