Salina Turda

Harta de amplasament a Salinei Turda (str. Salinelor 54A)

Salina Turda se găsește în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în Salină (prin galeria de acces Franz Josef) se făcea până în anul 2010 din str. Salinelor 54A (cartierul Turda Nouă), în prezent prin noua și moderna intrare din centrul turistic Salina-Durgău (Aleea Durgău nr.7).

Salina Turda este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004 (cod LMI 2004 CJ-II-m-A-07801).

Date geologice

Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii la Ocna Dejului, Cojocna, Turda, Ocna Mureș, Ocna Sibiului și Praid) s-au format cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă și sub un climat tropical, foarte cald. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra celui de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil (plastic) de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarței terestre la marginea Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălțimi de peste 1.000 m, ajungând de multe ori chiar până la suprafața pământului (cazul localităților cu vechi exploatări de sare menționate mai sus). La Turda ciuperca de sare are o înălțime de cca 1.200 m (cercetată prin foraje relativ recente).

Istoric

Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.). Romanii (106-274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lățime. În afara masivului de sare de la Durgău, Romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile Romane (în zona ștrandului actual).

Unelte romane de sărari descoperite lângă Turda la Valea Florilor

După retragerea romanilor în anul 274, până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracția sării ar fi continuat.

În primul document cunoscut până în prezent cu referire la sarea de la Turda, emis de cancelaria maghiară în anul 1075, este menționată vama ocnelor de sare de la Turda (Torda) într-un loc de lângă râul Arieș „qui dicitur hungarice Aranas (Aranyos), latine autem Aureus” („în locul ce se cheamă pe ungurește Aranyos, iar pe latinește Aureus”) . Acest punct de vamă era situat în preajma fostului pod roman (folosit în tot timpul Evului Mediu, până la finele sec. XVIII), pe amplasamentul așezării fortificate de mai târziu numită Szentmiklos (Sf. Nicolae).

În cursul secolului al XIII-lea este pomenită explicit existența ocnei de la Durgău-Turda. Astfel, la 1 mai 1271, se dăruia capitului Episcopiei de Transilvania „ocna de sare de la Durgău-Turda (Dörgö-Torda)”.

Perioada austro-ungară

În timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda din secolele XV-XVII, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne subterane: Mina Katalin, Mina Horizont , Mina Felsö-Akna si Mina Iosif (Joseph).

Unealtă romană de sărari descoperită la Turda (Durgău-Valea Sărată)

Instaurarea puterii habsburgice (austriece) în Ardeal la sfârșitul secolului al XVII-lea și creșterea necesităților materiale ale societății, determină ca, începând din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, importanța acordată ramurilor industriei extractive (inclusiv exploatarea sării) să crească simțitor. Mina de sare de la Durgău-Turda intră implicit sub administrația directă austriacă.

În timpul stăpânirii austriece a Salinei de la Turda din secolele XVII-XIX, au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza (Maria Theresia), Mina Anton (probabil denumită așa după Sf.Anton), Mina Cojocneană (Kolozser), Mina Rudolf (Rudolph, redenumită în 1889, după sinuciderea prințului austriac Rudolph, în Mina Nicolae, după care a reluat vechiul nume Rudolph) si Mina Ghizela (Gisela).

În anul 1690, au început lucrările de deschidere a Minei Tereza, în formă de clopot. Au urmat alte 2 ocne de sare în formă de clopot (Anton si Cojocneană), apoi 2 ocne cu profil modern trapezoidal (Rudolf si Ghizela).

Între 1853 si 1870 s-au săpat primii 780 m ai galeriei de acces Franz Josef (spre a ușura transportul sării la suprafață), apoi, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-au mai săpat încă 317 m, atingându-se lungimea finala de 917 m, din care 526 m în rocile sterile inconjurătoare și 391 m în masivul de sare. Vizitabili sunt 850 m (67 m sunt inaccesibili).

Pe peretele stâng (în direcția intrării în salină) al galeriei de coastă Franz Josef, înainte de pătrunderea galeriei în sare, se află următorul acrostih (incrustat în timpul săpării galeriei): K. F. J. Fü. Sb. Descifrarea: König Franz Josef Fürst von Siebenbürgen = Regele Franz Josef, prinț al Transilvaniei.

Perioada modernă

Salina Turda după modernizarea turistică (ianuarie 2010)

Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut și a concurenței altor saline ardelene.

Salina Turda s-a redeschis în anul 1992 (în scop turistic si curativ) și este vizitabilă tot timpul anului. Se pot vedea fostele mine Iosif, Tereza si Rudolf. Demne de văzut sunt și utilajele medievale bine conservate din mină (unice in Europa), cum ar fi fierăria, crivacul și moara de sare. De asemenea, Altarul (cioplit în peretele de sare) și Scara Bogaților (o scară lucrată filigranat in lemn).

Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în anul 2009 s-au desfășurat lucrări ample de amenajare a Salinei Turda, în scop turistic și curativ. Inaugurarea a avut loc în ianuarie 2010, după 2 ani de lucrări și 6 milioane de euro investiți. Salina Turda deține în prezent săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport, dar și o „roată panoramică”, de unde se pot admira stalactitele din sare. Principala atracție a salinei este lacul cu soluție salină suprasaturată, excelentă pentru tratament.

Tehnica de deschidere în trecut a ocnelor de sare

Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal , se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și lână de oaie (pentru impermeabilizarea pereților), după care cu bârne (grinzi) de lemn. Grosimea armăturilor era de 0,3 m (1 pas), astfel ca profilul efectiv al puțului se reducea în final de la 2,8 x 2,8 m la 2,5 x 2,5 m. De la nivelul steril-sare în jos pereții se căptușeau cu piele de bivol, care împiedeca contactul direct al apei cu pereții de sare. Apa care picura totuși în mină era captată și scoasă la suprafață. De la nivelul “fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, așa că după alți cca 8 m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de 1,5 creițari. Ocna era dată atunci oficial în funcțiune, primind totodată un nume. Costurile de deschidere ale unei ocne de sare se ridicau deobicei la peste 5.000 florini (guldeni) de argint.

Galerie de imagini

• 

  Planul unei ocne vechi de sare din Transilvania şi Maramureş (după Johann Fichtel, 1780)
• 

  Secţiune schematică printr-o ocnă veche de sare din Transilvania şi Maramureş (după Johann Fichtel, 1780)
• 

  Planul ocnelor vechi de sare de la Turda (după Johann Fichtel, 1780)
• 

  Inscripţie veche pe peretele galeriei Franz Josef
• 

  Puţurile recent acoperite si protejate ale minei Iosif
• 

  Puţurile recent acoperite si protejate ale minei Tereza
• 

  Puţ surpat al minei Anton (neprotejat la suprafaţă)
• 

  Puţurile recent surpate ale minei Cojocneana (neprotejate la suprafaţă)
• 
• 
• 
• 

Vezi și

• Istoria Turzii
• Turda
• Lista locurilor în Turda
• Lacurile Durgău
• Băile Sărate din Turda
• Salina Ocna Dej
• Salina Ocna Mureș
• Salina Praid
• Salina Cacica
• Ocna Sibiului
• Drumul sării
• Crivac
• Aerosol

Bibliografie

• la Minero-logia Magni Principatus Transilvaniae seu metalla, semi-metalla, sulphura, salia, lapides, et aquae conscripta, Joanne (János) Fridwaldszky, Claudiopoli (Cluj), 1767.
• de Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen, Johann Fichtel, Nürnberg, 1780.
• de Studien aus Salinagebiete Siebenbürgens, Frantisek Posepny, Wien (Viena), 1871.
• hu Torda város és környéke ("Orașul Turda și împrejurimile sale"), Orban Balazs, Budapesta, 1889
• Turda, date istorice, Violeta Nicula, Editura Triade, ISBN 973-9196-72-4, pag. 55-58
• Salina Turda - Muzeul Labirint, Primăria Turda, 1998
• Cetatea din muntele de sare, Ovidiu Mera, Tudor Ștefănie și Valentin Vișinescu, Edit. Printplazza, Turda, 2010, ISBN 978-973-0-07419-2
• Inscripții în sare: Turda, Dana Deac, Edit. EuroGraph, Cluj-Napoca, 2008, ISBN 978-973-88743-2-9
• Impactul prezenței și valorificării sării în aria Turda asupra mediului, Ovidiu Mera și Nicoleta Bican-Brișan, Revista Sării nr.4, 2008
• Riscuri și factori de risc asociați zăcămintelor de sare. Studie de caz: aria Turda, Nicoleta Bican-Brișan, Ovidiu Mera și Ioana-Nicoleta Pop, Revista Sării nr.5, 2009
• Lacuri antroposaline din aria Turda - Valea Sărată. Lacul Dulce, Ovidiu Mera, Nicoleta Bican-Brișan, Dan Tiberiu Mera și Livia Bunea, Revista Sării nr.5, 2009

Legături externe

• Sarea, Timpul și Omul
• Sarea în societățile arhaice. Considerații generale
• Vestigiile arheologice privind exploatarea sării pe teritoriul României în perioada neo-eneolitică
• Vestigiile arheologice privind exploatarea sării pe teritoriul României în epoca bronzului
• Vestigiile arheologice privind exploatarea sării pe teritoriul României în epoca timpurie a fierului
• Exploatarea sării în Dacia romană
• Exploatarea sării în spațiul carpato-dunărean în perioada post-romană și cea a marilor migrații
• Exploatarea tradițională a sării în Transilvania
• Sarea gemă din extra- și intracarpaticul României
• Sisteme de transport și de comercializare tradițională a sării
• Salina Turda - Prezentare si descriere
• Istoric Salina Turda
• Informatii Utile - Salina Turda
• Galerie foto Salina Turda - septembrie 2011
• Salina Turda - Înainte de modernizare
• Salina Turda - Poartă spre inima Transilvaniei]
• S-a filmat sau nu Batman în Salina din Turda?]