Saşi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Saşii transilvăneni (germană Siebenbürger Sachsen) sunt o populaţie de origine etnică germană, stabilită în sudul şi în nord-estul Transilvaniei începând cu mijlocul secolului al XII-lea.

Colonizarea saşilor în Transilvania a fost iniţiată de regele Géza al II-lea (1141-1162) al Ungariei, fiind justificată, în esenţă, prin raţiuni de ordin economic şi militar. Timp de câteva decenii, sarcina principală a coloniştilor germani a fost apărarea graniţei Regatului Ungar din sudul Transilvaniei. Procesul colonizării germane în Transilvania a continuat până spre sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul veacului următor.

Cuprins 1 Aşezările medievale 2 Organizarea medievală 2.1 Organizarea legală 2.2 Organizaţii religioase 2.3 Învăţământul 3 Fortificarea oraşelor 4 Clasă privilegiată 5 Pierderea statutului de clasă privilegiată 6 Al doilea război mondial şi urmările sale 7 Evoluţia demografică a germanilor din România de-a lungul secolului XX 8 Întâlnirile anuale ale saşilor transilvăneni 9 Personalităţi 10 Vezi şi 11 Legături externe 12 Referinţe bibliografice 13 Bibliografie

[modifică] Aşezările medievale

Primii colonişti - germani, valoni, flamanzi şi, într-o măsură mai redusă, francezi - au provenit din teritoriile situate în bazinele râurilor Rin şi Mozela. Pe lângă coroana maghiară, un rol important în procesul colonizării germane în sudul Transilvaniei l-au jucat Ordinul cavalerilor teutoni, mănăstirea cisterciană Igriş, din Banat precum şi abaţia cisterciană Cârţa din Ţara Făgăraşului. Teritoriul din sudul Transilvaniei colonizat cu germani are o suprafaţă de aproximativ 30.000 km².

Sub aspect teritorial-administrativ, teritoriile locuite de saşi au fost organizate în Comitatul Sibiului sau Provincia Sibiului. Ulterior, în prima jumătate a veacului al XIV-lea, în perioada guvernării regelui angevin Carol Robert de Anjou, probabil între anii 1325 - 1329, saşii se vor organiza in cadrul unor scaune săseşti.

Saşii au trăit conform obiceiurilor lor vechi; se autoguvernau, organizaţi fiind într-o unitate administrativă mare numită Königsboden. Microregiunile populate de saşi erau:

• În sudul Podişului Transilvaniei (de la Orăştie până la Drăuşeni):
  • Altland (spaţiul dintre Olt şi Hârtibaciu),
  • Weinland (regiunea dintre cele două Târnave),
  • Waldland (spaţiul dintre Hârtibaciu şi Târnava Mare),
  • Zekeschgebiet (rom. Ţinutul Secaşelor)
  • Unterwald (spaţiul din preajma Sebeşului şi a Orăştiei)
• La est de munţii Perşani
  • Burzenland (rom. Ţara Bârsei),
• În nordul Podişului Transilvaniei (în nordul Ardealului)
  • Nösnerland (regiunea Bistriţei - Ţara Năsăudului)
  • Reener Ländchen (în preajma Reghinului).

[modifică] Organizarea medievală

[modifică] Organizarea legală

Drepturile şi obligaţiile coloniştilor germani au fost incluse în aşa-numitul Andreanum (în germană, Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen), act emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei. Prin acest important document erau confirmate populaţiei germane, aşezată pe teritoriul cuprins intre Drăuşeni şi Orăştie, autonomia teritorial-administrativă, jurisdicţională şi bisericească, fiind stipulate concomitent şi obligatiile sale faţă de regii Ungariei.

[modifică] Organizaţii religioase

Pe lângă Ordinul Cavalerilor Teutoni, alte organizaţii religioase importante dezvoltării comunităţilor germane erau abaţiile cisterciene de la Igriş, din Banat şi Cârţa din Făgăraş.Cea mai timpurie formă de organizare a saşilor a vizat viaţa religioasă, Prepozitura Sibiului fiind fondată încă înainte de 20 decembrie 1191. În primii săi ani de existenţă, prepozitura includea teritoriile capitlurilor de Sibiu, Nocrich şi Braşov, adică zonele de colonizare primară a saşilor pe teritoriul Transilvaniei.

[modifică] Învăţământul

Încă din secolul al XIV-lea, saşii din Transilvania au început să înfiinţeze şcoli primare, astfel că la începutul secolului al XVI-lea exista câte o şcoală primară în aproape fiecare comună săsească.

În 1541 s-a înfiinţat primul gimnaziu săsesc, iar în anul 1722 s-a introdus învăţământul obligatoriu pentru naţiunea săsească. [1]

O dată cu introducerea regimului dualist austro-ungar şi cu desfiinţarea Universităţii Naţiunii Săseşti (Sächsische Nationsuniversität) saşii şi-au pierdut baza autonomiei lor. Practic, începând cu 1867 principala instituţie reprezentativă pentru saşi a fost Biserica Luterană, care a preluat, printre altele, administrarea învăţământului săsesc. Din acest punct de vedere, situaţia nu s-a schimbat în 1918, când Transilvania a devenit parte componentă a României Mari. Statul român nu recunoştea drepturi corporative minorităţilor, astfel că Biserica Luterană a trebuit să facă mari eforturi pentru a putea susţine financiar învăţământul săsesc. Această situaţie a durat până în 1940, când autoritatea asupra şcolilor a fost preluată de Grupul Etnic German din România, recunoscut ca persoană juridică în urma unui decret-lege emis la 28 noiembrie 1940 de şeful statului, Ion Antonescu. O dată cu instaurarea comunismului, întreg sistemul şcolar, inclusiv şcolile cu predare în altă limbă decât cea română, a fost administrat exclusiv de statul român.

Regionalismele limbii săseşti (germană: siebenbürgisch-sächsiche Mundart) au dus de la începutul istoriei saşilor la necesitatea unei limbi scrise care a fost şi este până azi limba germană.

[modifică] Fortificarea oraşelor

Invazia mongolă din 1241 - 1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deşi saşii au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe aşezări ale lor au fost distruse. Înaintea invaziei multe oraşe transilvănene au fost fortificate şi erau dezvoltate economic. Multe erau apărate de către Kirchenburgen - biserici fortificate cu ziduri masive. Expanisunea rapidă a oraşelor populate de saşi a dat Transilvaniei numele german de Siebenbürgen şi Septem Castra în latină, făcându-se referire la şapte din oraşele fortificate:

• Bistritz (Bistriţa, Beszterce)
• Hermannstadt (Sibiu, Nagyszeben)
• Klausenburg (Cluj, Kolozsvár)
• Kronstadt (Braşov, Brassó)
• Mediasch (Mediaş, Medgyes)
• Mühlbach (Sebeş, Szászsebes)
• Schässburg (Sighişoara, Segesvár)

Nu se ştie cu exactitate care şapte localităţi săseşti au stat la originea denumirii Siebenbürgen, cele "Şapte Cetăţi", existând azi opinii diferite asupra statutului pe care l-au ocupat aşezările săseşti care au alcătuit iniţial numele (lipsesc dovezi scrise în acest sens).

[modifică] Clasă privilegiată

Împreună cu nobilimea maghiară din Transilvania şi secuii, saşii au fost membri ai Unio Trium Nationum, agreat în 1438. Acest pact rezerva drepturile politice acestor trei grupuri şi excludea majoritatea română de la viaţa politică.

De-a lungul reformei protestante, majoritatea saşilor au trecut la Lutheranism. Principatul Transilvaniei fiind unul dintre cele mai tolerante state europene în privinţa religiei, saşii şi-au putut păstra religia. Habsburgii au promovat Romano-Catolicismul în rândul saşilor, pe durata contra-reformei, dar majoritatea au rămas lutherani.

Războaiele purtate de monarhia habsburgică şi Ungaria împotriva Imperiului Otoman în secolele XVI-XVIII au dus la scăderea numărului saşilor. Odată cu intrarea Principatului Transilvaniei sub conducere habsburgică, grupul saşilor a început să se revitalizeze. Ei au fost administratori şi ofiţeri militari, mai ales în timpul războaielor contra Imperiului Otoman.

[modifică] Pierderea statutului de clasă privilegiată

Împăratul Iosef al II-lea al Sfântului Imperiu Roman a încercat să anuleze Unio Trium Nationum la sfîrşitul secolului XVIII. Acţiunile sale vizau inegalitatea politică din Transilvania, în special puterea politică a saşilor. Deşi acţiunile sale nu au avut efectul dorit, mulţi saşi au început să se considere o mică minoritate, spre deosebire de naţionaliştii unguri şi români. Deşi au rămas un grup bogat şi influent, nu au mai fost o clasă privilegiată.

Pe durata Revoluţiei de la 1848 saşii au sprijinit încercările românilor de a obţine drepturi politice. Ungurii, însă, doreau unirea completă a Transilvaniei cu Ungaria. Stephan Ludwig Roth, pastor care sprijinea idealurile române de obţinere a unor drepturi politice, a fost executat de unguri în timpul revoluţiei.

Deşi încercarea forţelor maghiare de a obţine un control mai mare asupra Transilvaniei a fost înfrântă de forţele austriece şi ruse în 1849, Ausgleich-ul dintre Austria şi Ungaria din 1867 a avut efecte negative asupra drepturilor politice ale saşilor. Pe perioada Austro-Ungariei, ungurii au declanşat o vastă politică de maghiarizare pentru a combate naţionalismul tuturor celorlate grupuri etnice din partea maghiară a regatului.

La finalul primului război mondial, majoritatea saşilor au sprijinit unirea Transilvaniei cu Regatul României.

[modifică] Al doilea război mondial şi urmările sale

Politica celui de-al Treilea Reich faţă de România a avut o influenţă nemijlocită asupra sorţii populaţiei germane trăitoare aici. Ca urmare a semnării Pactului de neagresiune germano-sovietic, pe 26 iunie 1940 Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia şi Bucovina de Nord, incluse de Hitler într-un protocol secret spre a intra în sfera de influenţă sovietică. Înainte de intrarea trupelor sovietice, mulţi germani din aceste teritorii au fost strămutaţi forţat în teritorii ale Reichului (Danzig din Prusia Răsăriteană - în prezent Gdańsk în Polonia -, Wartheland, Silezia Superioară, grupuri mai mici în Protectoratul Boemia şi Moravia (Protektorat Böhmen und Mähren), Regiunea Sudetă, şi în Lorena- Luxemburg (Lothringen-Luxemburg), în cadrul programului numit Heim ins Reich. Ulterior, guvernul de la Berlin a convenit cu cel din Bucureşti şi strămutarea germanilor din Bucovina de Sud şi din Dobrogea, precum şi din Vechiul Regat al României. Au fost afectate, în total, 214.630 persoane.

Ca urmare a Dictatului de la Viena, Transilvania de Nord a fost anexată Ungariei. Cu această ocazie, pentru prima dată în istorie, teritoriile locuite de saşii transilvăneni au fost despărţite şi circa 70.000 de germani au (re)devenit cetăţeni ai Ungariei. În urma tuturor acestor schimbări teritoriale, şi prin strămutarea populaţiei, numărul de etnici germani care locuiau în România a scăzut cu mai mult de o treime.

În februarie 1942, respectiv în mai 1943, Germania a încheiat înţelegeri cu Ungaria, respectiv cu România, în urma cărora etnicii germani apţi pentru serviciul militar, deşi cetăţeni ungari (în Transilvania de Nord, intrată în componenţa statului ungar prin Dictatul de la Viena) sau cetăţeni români (în Transilvania de Sud, rămasă în componenţa României), au putut fi încorporaţi în unităţi militare germane regulate, în Waffen-SS, în întreprinderi cu producţie de război ori în Organizaţia Todt (o unitate specială care a avut în timpul războiului misiunea de a construi buncăre şi de a executa alte lucrări de geniu). Ca urmare a acestor acorduri, aproximativ 95% din etnicii germani din România (saşi transilvăneni şi şvabi bănăţeni) s-au înrolat voluntar în unităţile Waffen-SS (în total, aproximativ 63.000 persoane), câteva mii servind în unităţile speciale de intervenţie ale Serviciului de Securitate SS (SD-Sonderkommandos ), dintre care cel puţin 2000 etnici germani s-au înrolat în unităţile de pază ale lagărelor de concentrare (KZ-Wachkompanien ), dintre care cel puţin 55% au servit în lagăre de exterminare, preponderant în Auschwitz şi Lublin. ^[1] Aproximativ 15% din etnicii germani din România care au servit în armata germană au murit în război. Din supravieţuitori s-au întors în România numai câteva mii.

După 23 August 1944, când trupele sovietice au ocupat România, mulţi din saşii din Transilvania de Nord, în special cei din Ţara Năsăudului, ca şi şvabii din Banat, au fost evacuaţi de Germania, astfel că circa 100.000 dintre ei au fugit din calea Armatei Roşii. Pentru cei rămaşi în România au urmat deportări în Uniunea Sovietică şi în Bărăgan. Saşii rămaşi nu au fost expulzaţi de guvernarea comunistă. Statul român s-a remarcat însă prin aşa-numită "vindere" a minorităţilor, care i-a afectat pe etnicii germani din România, ca şi pe evrei. Practic, guvernul federal german plătea o anumită sumă de bani pentru fiecare etnic german care primea acordul autorităţilor de la Bucureşti de a emigra.

Fiind consideraţi Auslandsdeutsche ("germani din străinătate") de către guvernul german, saşii din Transilvania au primit dreptul la cetăţenie germană. Cei mai mulţi dintre ei au emigrat în Germania, atât înainte de căderea comunismului, cât şi în primii ani de după 1989. Ca urmare a emigrărilor masive, numărul saşilor din România a scăzut foarte mult.

[modifică] Evoluţia demografică a germanilor din România de-a lungul secolului XX

Aceste numere fac referire la toţi etnicii germani din România (pe lângă saşi, grupurile germane din România îi cuprindeau în interbelic şi pe şvabii bănăţeni şi germanii din Bucovina, Basarabia şi Dobrogea)

• 1930 -- 745.421^[2]
• 1956 -- 384.708
• 1966 -- 382.595
• 1977 -- 359.102
• 1992 -- 119.462
• 2002 -- 059.764^[3]

[modifică] Întâlnirile anuale ale saşilor transilvăneni

Întâlnirile tradiţionale ale saşilor transilvăneni au loc de Rusalii la Dinkelsbühl (începând din anul 1951), respectiv toamna la Biertan (din 1990). Următoarea întâlnire de la Biertan este programată pentru 20 septembrie 2008.^[4]

[modifică] Personalităţi

în ordine alfabetică:

• Adolf Meschendörfer scriitor
• Carl Filtsch, pianist
• Carl Wolff, economist
• Christian Tell, jurist
• Eginald Schlattner, scriitor
• Franz Binder, explorator
• Hermann Oberth, fizician
• Johannes Honterus, gânditor umanist, reformator religios
• Klaus Johannis, politician, primar al Sibiului
• Ludovic Spiess, tenor, director al Operei Române din Bucureşti, ministrul culturii
• Oskar Pastior, poet şi scriitor
• Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, colecţionar de artă
• Wolf Aichelburg poet, scriitor
• Dieter Nisipeanu (după mamă), şahist

[modifică] Vezi şi

• Aşezări săseşti cu biserici fortificate din Transilvania
• Listă de localităţi întemeiate sau populate de saşi în Transilvania

[modifică] Legături externe

• Saşii din Transilvania: fără autonomie
• Anfang vom Ende: Krieg, Flucht, Verfolgung

[modifică] Referinţe bibliografice

[modifică] Bibliografie

• Gündisch, Konrad. Siebenbürgen und die Siebenbürger Sachsen (Bonn: Langen Müller, 1998)
• Milata, Paul. Zwischen Hitler, Stalin und Antonescu: Rumäniendeutsche in der Waffen-SS (Köln, Weimar, Wien: Böhlau Verlag, 2007)

v • d • m Diaspora germană
Africa	Namibia
Asia	Kazakhstan · Turcia
Europa	Statele baltice · Belgia · Bulgaria · Caucaz · Cehia (Sudetenland) · Ungaria · Moldova · Polonia · România (Saşi, Şvabi Dunăreni, Şvabi bănăţeni, Germani bucovineni, Germani carpatici, Germani dobrogeni, Şvabi sătmăreni, Landleri, Ţipţeri, Germani regăţeni) · Rusia (Germanii de Volga, Germanii de la Marea Neagră, Menoniţii ruşi) · Slovacia · Ucraina (Germanii crimeeni) · Marea Britanie · fosta Iugoslavia
America	Argentina · Brazil · Canada · Chile · Mexic · Paraguay · SUA (Olandezii din Pennsylvania, Germanii texani, Hutterite)
Oceania	Australia