Sânmartin de Beiuș, Bihor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sânmartin de Beiuș
—  sat  —
Map
Sânmartin de Beiuș (România)
Poziția geografică în România
Coordonate: 46°41′26″N 22°19′22″E ({{PAGENAME}}) / 46.690686°N 22.322658°E

Țară România
Regiune de dezvoltareRegiunea de dezvoltare Nord-Vest
Județ Bihor
ComunăPocola


Populație (2021)
 - Total208 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal417379

Prezență online

Sânmartin de Beiuș (în maghiară Belényesszentmárton, tradus "Sânmartinul Beiușului") este un sat în comuna Pocola din județul Bihor, Crișana, România.

Date geografice[modificare | modificare sursă]

Satul Sânmartin de Beiuș este situat la nordul Municipiului Beiuș la circa 4 km de acesta și în estul comunei Pocola la 1 km de aceasta. Satul are circa 97 de numere din care aproximativ 75 locuibile. Sanmartin de Beius

Vecini[modificare | modificare sursă]

  • Fizis (S 2.4 km)
  • Beius (S 3.0 km)
  • Feneriș (NV 2 km)
  • Pocola (reședință de comună; NV 1 km Municipiul Beius)
  • Cartierul Delani,(parte din municipiul Beius; E 0,5 km)
  • Poietari ( NV 1,2 km)
  • Pocola (V-NV 1,4 km)
  • Pietrani (V 3,5 km)
  • Ioanis ( SV 3 km)
  • Finis (S-SV 23 Km)

Demografie[modificare | modificare sursă]

Numere de casa 97 Case locuite 71

Toponimie, parti de hotar: La cruce, la piatra, Hodai,urmele unei constructii, exista o fantana artezian, Rovina,Satescu, Râturi, la Cris, in Salci, Zoampa, Lalascu(dealul din imas), Tarsi(padurice), Plopi(padurea orasului Beius), Zacatoare, Topili(pod), la Fantana Foarelui-faurului-, Vale-Lata, Valea Bicii. la Fântâna Foarului (și nu Foarelui), Florescu, Dealul Morii, Bereag, Prunduț, Sub Ciuceti, La Vale, Omezău. (Frentiu Titus)

Satul: Sat de forma patrata , cca 150 x 150 m, cu biserica in centru, orientat cu colturile spre cele partu puncte cardinale . Valceaua la sud, Coltul la vest, Ciuceti la nord si Calea Popii la est Paralel cu latura N _ E mai apare in timp o ulita Bujacul, legata de sat prin doua coridoare paralele, unul cu constructii, ulita Scolii(a Popii) si celalalt fara, Satul este situat pe coama unui deal , si toate intrarile in sat sunt in panta

Familii de bastina: Vesa, Laza, Lala, Bulc, Leuca, Popovici, Faur (acum disparuta), Macavei, Frent, Sala, Lala, Totoi,

Alte nume de familie: Ile (venit din Tarcaita), Mascas, Albut

Prenume frecvente: Ioan (diminutiv Oane), Vasile(Vasalica), Aurel, Moise, Miron, Petru, Gheorghe, , Maria( Mariuta, Marisca ), Florica, Vârvoara (Voara), Firoanda, Ileana, Raveica , Mărioara Vuța,Nelu(Frentiu Titus)

Porecle(ciufe): a martii, a nicului, a onicului, a pistonii, a luchii, a lazarii marii, a varvorii, a lu’visilic, a lu’ gheleg, a vilichii, a vuchii, a lu’balanc, mironașu Mărinchii, a tii, a lu’dobet, a lu’dobetas, a albului, a olii, a lu’gavris, a lii lu’stef, a Vasalichii, a Mitrii, a Visilii Dorii, a Mării, a Toadii, a Visului, a Ghiurii, a lui Pisic, a lui Țițic(Frentiu Titus)

Soluri: . Zona dealurilor se caracterizează prin soluri brune de pădure si soluri brune de pădure podzolite.

Apa:

Apa se gaseste la o adancime de 10-12 m, in sat, singurul izvor natural este sub “Piatra”, izvorul Popii, sapat in buza dealului, care se vede din localitatea Pocola si Feneris.

Exista un izvor sub grădina lui Gavrișu Toadii și a Miculaii Tii. Exista și o cărare și un pârleaz care ducea la el între Gavrișu Toadii și Mironea Nicului, pe unde femeile mergeau la acest izvor de unde luau apă pentru fiertul fasolei, pentru că era o apă dedurizată, foarte bună. Și acum izvorul există(Frentiu Titus)

Fantani in sat: cea mai buna apa ,se gasea, se zice, la fantana de la “ a Moasii “ din Ciuceti. Mai erau fantani inspre Ciuceti, in Bujac, la a Olii (sapata cam prin anii 60),

In afara satului erau : Fantana Foarelui (a Faurului ? ) pe amplasamentul fostului sat, langa drumul national Oradea – Deva Fantana din Ciuceti, parasita Fanfanile din Zoampa

Curiozitati:

Din batrani se stie ca vatra satului a fost in perimetrul cuprins intre podul de la Topili, fantana Foarelui, la piatra, Zoampa si la Cruce ( Laza Miron, a Vuchii, 1995)

In zona de sub podul de la “Topili”, si Rovina spre Crisul Negru se gasesc bucati de zgura de turnatorie. Batranii povestesc ca in acea parte pe timpuri erau pe marginea santurilor si a drumurilor gramezi de zgura. (Mascas Marin – fost brigadier CAP )

Denumirea de Topile vine de la faptul că acolo femeile topeau cânepa și inul, pentru că nu mergeau la Criș că le era frică să nu o ducă apa și era prea departe de sat. (Frentiu Titus)

( TOP'ILĂ, topile, s.f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp si legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). - Din bg., scr. topilo. Sursă : DEX'98 (55097) - LauraGellner)


In “ Zoampa” erau doua fantani din care una parasita, de unde izvora apa, aceasta se tulbura inainte de furtuna. ( Sala Alexandru – 92 ani )

Langa fantana Foarului in buza dealului, se zice ca s-ar afla o piatra ingropata in pamant care nu se poate misca, trasa de doi boi.

In valea Bicilor ( a taurului communal ), pe versantul cultivat, s-ar afla un izvor, simetric cu izvorul Popii (Laza Miron, a Vuchii)

Ocupatii:

Agricultura, cultivarea cerealelor: grau si porumb. Cultivarea canepii pentru producerea firelor necesare tesaturilor din canepa(trama) si a celor din canepa si bumbac (misir) Cresterea animalelor: vite cornute, pentru tractiune, carne si lapte si caii, pentru tractiune. Oile erau in numar mic si mai mult pentru carne. Din batrani se stie ca erau oameni care coseau cojoace si bitusi din piele de oaie argasita(dubita). Petrea lu’Visilic (d.1972) confectiona cusme si cojoace pana in anii ‘50

Cea mai mare parte din suprafața de pământ se cultiva cu grâu.Seceratul grâului era o activitate la care participau toți membrii familiei. Legaturile de spice le făceau bărbații și femeile deopotrivă, snopii rezultați fiind așezați in cruci care puteau să fie de 25 de snopi, și se asezau pe mijloeul holdei pentru a evita cât mai mult umiditatea. In același scop mai întâi se punea un snop numit-popă-cu spicile spre apus peste care se clădeau ceilalți snopi sub formă de cruce cu spicele spre interior,iar în vârf se așeza alt -popă - cu spicele spre apus. După 3-4 săptămâni de la seceriș snopii erau transportați în sat, depozitați pe arie și apoi se proceda la scoaterea boabelor din spice(treieratul). Pentru această lucrare se folosea-imblaciul-(doua bucăți de lemn rotund,una mai lungă(180 cm) si alta mai scurtă(30 cm) legate cap la cap). Snopii de grâu erau așezați pe două rânduri cu spicele în interior și se loveau cu imblaciul pana se scuturau toate boabele din spic. Paiele se scuturau de boabe cu furca din lemn, iar boabele se scuturau și se vânturau de pleavă la vânt și cu ciurul. Un alt procedeu era călcatul spicelor din snop cu caii sau boii până la apariția batozelor de mână care erau acționate de patru oameni și a batozelor care erau acționate cu caii

- 1689,  austriecii îi alungă pe turci din Beiuș (Prof.Dan Ispas)


- 1713-1714, dupa batalia de la Leiptig 1713, document emis de cancelaria de la Wiena de improprietarire a 4 soldati din armata imperiala, originari din Sanmartin de Beius, care primesc pamant in zona Craiva - Beliu (Frent, Vesa, Laza si Leuca) .( Dr. ortoped Vesa , Beius}

-1839 Szent-Márton – atestare intr-un docment maghiar , denumiri de sate si orase

- Biserica din sat este ctitorită la anul 1885 și constituie monument istoric, poartă hramul Sf. Arhanghel Mihail și Gavril (dar mai trebuie verificat). (Frentiu Titus)

- 1913, donatie dr.Ioan Ciordas, la biserica din Sanmartin …Dr. I. Ciordas a sprijinit în mod constant institutiile reprezentative ale românilor ardeleni, Biserica si scoala. Astfel, în anul 1913 Ioan Ciordas a călătorit prin toate satele din părtile Beiusului si Ceicăi pentru a-I convinge pe români să nu renunte la scolile confesionale în favoarea celor comunale, prevăzute de Legea lui Apponyi, chiar dacă asta însemna noi jertfe materiale pentru tărani. Acolo unde situatia era foarte grea, dr. Ioan Ciordas s-a implicat personal: … face donatii bisericilor din Pocola si Sânmartin … (Prof Dan Ispas)

- 1920 –1922, vaduva Ciordas, propune satului Sanmartin sa se mute cu vatra la “Drumul Mare”, pe langa vechiul amplasament, promitand fiecarei familii care se muta, improprietarirea cu 20 ari, in locul numit “La Hodai” (Odai ?!? ) (memoria anonima)

Este singurul sat din zonă unde a existat o singură religie, cea ortodoxă, în celelalte sunt ortodoxă și/sau greco-catolică. Până la primul război mondial satul Sânmartin era foarte sărac, majoritatea țăranilor lucrau pe pustea lui Ciordaș. După asasinarea acestuia, văduva Ciordaș vinde pământul din puste, care se întindea de la Ciunci și Hodăi și până la Crișul Negru. Prin anii 1924-1929 țăranii din sat în majoritatea lor cumpără pământ din această puste, făcând împrumuturi la Banca Albina (gajul fiind pământul cumpărat), care dădea credite cu dobândă mică și pe perioade lungi, astfel că mai mulți săteni ajung la o situație mai bună, cu 3-5 ha pe gospodărie. (Frentiu Titus)

- În legătură cu incendiul din 1930, acesta s-a extins la mai multe case care erau acoperit cu paie și a ars un șir de case. Pentru a nu se extinde oamenii au acoperit casele cu lipideaue ude (cearceafuri din pânză de cânepă) pentru a opri scânteile. (Frentiu Titus)

- Prima încercare de forare a unei fântâni se face între anii 1934-1938 în mijlocul satului lângă biserica cea nouă. Lucrarea s-a executat de antreprenorul Mociani din Beiuș (care a făcut și fântâna din Ceica, care este activă și astăzi), la care au lucrat la muncitori Frenți Ioan a Nichii și Tripon Vasile a Cosmii. S-au forat în jur de 90 ml adâncime și nu a dat apă. S-a propus continuarea până la 150-200 ml, dar oamenii nu au mai vrut pentru că se făcea pe cheltuiala lor și nu riscau și s-a renunțat. Fiarele rămase din sonda de foraj au stat până târziu în centrul satului, noi ne urcam pe ele și ne jucam. (Frentiu Titus)

- Pana in 1940 oamenii erau mai mulți legați de gospodărie. După ce și-au cumpărat pământuri în pustea lui Ciordaș au plecat din sat să facă rost de bani și s-au angajat ca sondori prin Valea Prahovei sau alte munci de salahori prin Beiuș. Această acțiune se poate remarca și după colectivizare, când tot mai mulți oameni s-au angajat la minele de la Băița sau la sonde. (Frentiu Titus)

-1944, sept, in locul numit “La Topila “, sunt gasiti asasinati patru soldati romani, care sunt inmormantati crestineste, pe cheltuiala satului, in cimitirul satesc (memoria anonoma).

- După 1949 a început perioada cotelor obligatorii până în 1957. Oamenii dădeau cea mai mare parte din produse cote la stat din: grâu, porumb, cartofi, fân, ceapă, lapte, lână și aveau fiecare plan de cultură primit de la stat. Atunci s-a făcut arie sătească, în locul Sătescul, pe terenul care era clejia bisericii, unde oamenii aduceau grâu legat în snopi, făceau stoguri și treierau la batoză. A fost un lucru bun pentru că se puteau urmări măsurile contra incendiilor, dar și pentru stat că urmărea predarea prioritară a cotelor de grâu. (Frentiu Titus)

- În general oamenii nu își dădeau copiii la școală, erau suficiente cele 4 clase din sat. După 1954 au început foarte timid să-i trimită la școli de meserii, dar ei nu s-au mai întors în sat. De aceea satul nu are o generație de cel puțin mici meseriași cu ateliere sau alte preocupări de acest gen. De fapt în sat nu exista decât un fierar și un cizmar (care a fost tatăl meu, dar care mai mult cârpea decât confecționa) și un măcelar (moșul lui Miron) care avea o măcelărie (Misărniță) lângă drumul mare vis-a-vis de imaș și drumul care merge în râturi și acolo vindea numai joia când oamenii veneau de la târg de la Beiuș. (Frentiu Titus)

- 1958 In timpul lucrarilor de modernizare a drumului national Oradea – Deva in zona sub Piatra si la Cruce pana la drumul de acces in sat au fost descoperite urme ale vechii asezari a satului. Tot atunci la lucrarile de executie a podului de la Topili au fost gasite urme ale fundatiei vechiului pod, dale de forma paralelipipedica cu dimensiunea aproximativa de 500 x 200 x 200 mm, care avea marcat pe una din laturi XIII. Aceste vestigii au fost expuse in vitrina unui magazin alimentar situat cam pe locul actualului bloc turn din Beius. In discutiile cu dl.Laza a Vuchii, tata lui Miron Laza, acesta mi-a povestit ca la lucrarile de consolidare a podului din perioada primului razboi mondial, lucrari facute de italieni (Napu?), s-ar fi gasit multe asemenea dale. Acesta teza nu este agreata de autoritatile in materie deoarece ar fi insemnat ca podul a fost construit dupa anul 105 e.n. de catre legiunea romana a XIII Gemina, cantonata in castrul de la Apulum-Alba Iulia, ceea ce ar infirma teoria conform careia romanii nu au ajuns sa stapaneasca si valea Crisului Negru. ( Vesa Aurel)

(În urma aducerii legiunii V-a Macedonica la Potaissa, detașamentele legiunii XIII Gemina vor fi retrase din zonă. Legiunii XIII Gemina îi revenea în mod special paza ținutului aurifer. Întreg drumul de-a lungul Mureșului era păzit de detașamente ale legiunii de la Apulum, instalate în stațiunile militare de la Micia, Bulci, Sânicolaul Mare, Cenad, fapt dovedit de cărămizile cu ștampile descoperite în aceste localități. Istoria Daciei Romane , Aurel Bejan}

Fata de comentariul din paranteza (de mai sus), imi pun legitima intrebare, oare romanii au pazit numai drumul de-a lungul Muresului, sau au extins paza si pe Crisul Alb si Crisul Negru. Nu de alta dar in mod firesc drumurile din Tara Beiusului, pe Cris in jos mergeau inspre Arad iar nu spre Oradea. Dialectul de la noi se aseamana cu cel din Mocirla – Lunca Deutz, langa Ineu, unde s-ar parea ca sarmatenii sa fi avut pamant in “satescu”.

- În 1959 s-a făcut și o întovărășie agricolă care a funcționat numai cu numele. Satul Sânmartin a fost ultima localitate din fostul raion Beiuș, care a fost colectivizată pentru că oamenii s-au opus și era unul dintre cele mai înstărite din zonă în raport cu numărul de case din sat. (Frentiu Titus)


- Colectivizarea s-a făcut într-o singură iarnă, 1961/1962 , pentru că la 1 mai 1962 peste 11.000 de țărani au defilat la București pentru binele în care au intrat. Eu ( Frentiu Titus, n.a.) eram student în București și i-a văzut, bineînțeles pe cei de la noi nu i-au urmărit și nici căutat. (Frentiu Titus)

La intrarea în CAP, în sat existau peste 30 perechi de boi, 6 perechi de cai, adică 36 de familii aveau atelaj de lucru, restul aveau bivoli ca atelaj și vaci roșii cu care își făceau treburile gospodărești, deși nu era nicio gospodărie să nu-și poată lucra pământul. Exista o batoză cu un cazan (locomobil) încălzit cu lemne și producea aburi, care punea în mișcare batoza pentru treierat. Batoza era proprietatea Ghiurii Măriei și Miculaei Visiliei din Bujac, avea angajat un ghipis (fochist) și doi itatăi (care introduceau snopii în batoză), mergea din gospodărie în gospodărie și treiera grâul oamenilor. (Frentiu Titus)

- 1964, dupa colectivizare, se incearca desfiintarea Zoampei, o vale din pamantul satesc, prin nivelare cu buldozerele.

- 1965, in timpul araturilor adanci de toamna, “la Piatra”, tractoarele scot la suprafata o parte dint-o cruce de fier,( Piț, activist de partid in zona, povesteste unor prieteni)

- 1975, se foreaza in Satescu, o fantana de mare adancime

- 1990-91 se demoleaza constructiile CAP din satescu si se face “restitutio de facto”

- 1999, martie – mai, sapaturi arheologice in zona la Piatra, Muzeul Tarii Crisurilor.


- 1995 se demareaza construirea noii biserici

- 2002, se monteaza rezervorul de inaltime, sferic, de apa, inspre “ Ciuceti”, si se introduce apa curenta, sursa: forajul de mare adancime ( 120m) din “Satescu”

La intrare în cimitir s-a ridicat de vreo 3 ani o cruce pentru aducere aminte a celor căzuți în primul și al doilea război mondial. - 2005, se asfalteaza portiunea de drum de la soseaua nationala pana in sat, cam 800 m.

-2012 -11 NOIEMBRIE -SFINTIREA BISERICII DE CATRE EPISCOPUL ORTODOX SOFRONIE

Invatatori: 1940 – 1950 dl.Mertan Ioan 1950-1951 Maria Rujan 1951-1954 Gheorghe Ilinca 1954-1985 d-na Jiroș

Preoti

-1939 - 1945, preot paroh Tonț Dumitru -1945 – 1950, preot paroh Cristea -1950 – 1960, preot paroh Mazilescu 1960-1964- Ioniță 1965-1968 Savin 1969- 2012 preotILIE LOBONT 2012 - preot Stanis Sânmartin de Beiuș, com. Pocola, jud. Bihor Punct: La Piatră Cod sit: 30461.01

Ioan Crișan, muzeograf, (MTC Oradea)

Având în vedere că depresiunea Beiușului este o microzonă mai puțin cunoscută și cercetată din punct de vedere arheologic, în lunile februarie - martie 1999 au fost efectuate recunoașteri de teren pe valea Crișului Negru. A fost descoperit amplasamentul medieval al așezării Sânmartin de Beiuș. Prin periegheze repetate au fost localizate în partea de hotar numit „La Piatră” vatra de locuire a satului, cimitirul și punctul unde se afla biserica. În luna mai a fost trasată în vatra așezării medievale o secțiune de control cu dimensiunile de 50 x 2 m. A fost scos la lumină material arheologic care probează că a fost locuită în evul mediu între secolele X / XI - XVI. A fost dezvelită totodată o gospodărie țărănească alcătuită dintr-o locuință și o anexă, probabil grajd de vite datate pe baza materialului ceramic în secolele XI - XIII. În vederea dezvelirii ei a fost deschisă C 2, cu dimensiunile de 6 x 6 m. A mai fost dezvelit un complex arheologic, respectiv o groapă menajeră, conținând un bogat material ceramic datând din secolul al XVI-lea. A fost întregit un vas ceramic, piesa având alături de valoare științifică și valoare muzeală. Cercetările de la Sânmartin de Beiuș au scos la lumină primele materiale arheologice medievale timpurii din depresiunea Beiușului. Gospodăria țărănească din secolele XI - XIII este una din puținele complexe de acest fel. Materialele rezultate din săpătură pot fi expuse la muzeul din Beiuș. Cercetările din locul „La Piatră” merită a fi continuate prin dezvelirea vestigiilor cimitirului, a bisericii, deci o cercetare complexă a acestei așezări medievale.

- Atestari Sânmartin de Beiuș (Pocola, BH) Belényesszentmárton.(sursa maghiara)

  1. Név: 1839 Szent-Márton; 1851, 1863 Belényes-Szent-Márton; 1873, 1880 Szent-Márton (Belényes-); 1890 Belényes-Szt.-Márton; 1920 Sânmărtin; 1930, 1941 Sânmărtin-de-Beiuș. # Nyelv: 1839 oláh, 1863, 1873 román. # Közigazg. 1839, 1863, 1890-1910 Bihar vm. Belényesi j.; 1873, 1880 Bihar vm. Robogányi j.; 1920-1941 jud. Bihor, p. Beiuș; 1956 R. Oradea, r. Beiuș; 1966 R. Crișana, ua. com. Pocola.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Având în vedere că depresiunea Beiușului este o microzonă mai puțin cunoscută și cercetată din punct de vedere arheologic, în lunile februarie - martie 1999 au fost efectuate recunoașteri de teren pe valea Crișului Negru și a fost descoperit amplasamentul medieval al așezării Sânmartin de Beiuș.

Prin periegheze repetate au fost localizate în partea de hotar numit "La Piatră" vatra de locuire a satului , cimitirul și punctul unde se afla biserica.

În luna mai a fost trasată în vatra așezării medievale o secțiune de control cu dimensiunile de 50 x 2 m. A fost scos la lumină material arheologic care probează că a fost locuită în evul mediu între secolele X / XI - XVI . A fost dezvelită totodată o gospodărie țărănească alcătuită dintr-o locuință și o anexă, probabil grajd de vite datate pe baza materialului ceramic în secolele XI - XIII.

În vederea dezvelirii ei a fost deschisă C2, cu dimensiunile de 6 x 6 m. A mai fost dezvelit un complex arheologic, respectiv o groapă menajeră, conținând un bogat material ceramic datând din secolul al XVI - lea. A fost întregit un vas ceramic, piesa având alături de valoare științifică și valoare muzeală.

Cercetările de la Sânmartin de Beiuș au scos la lumină primele materiale arheologice medievale timpurii din depresiunea Beiușului. Gospodăria țărănească din secolele XI-XIII este una din puținele complexe de acest fel, materialele rezultate din săpătură pot fi expuse la muzeul din Beiuș. Cercetările din locul "La Piatră" merită a fi continuate prin dezvelirea vestigiilor cimitirului, a bisericii, deci o cercetare complexă a acestei așezări medievale.