Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei
| Prințul Rupert de Bavaria | |
| Prinț Moștenitor al Bavariei | |
 Prințul Rupert în uniformă în timpul Primului Război Mondial | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 18 mai 1869 München, Bavaria |
| Decedat | (86 de ani) Schloß Leutstetten, Starnberg, Bavaria |
| Înmormântat | Theatinerkirche[*]  |
| Părinți | Ludwig al III-lea al Bavariei Maria Theresa de Austria-Este |
| Frați și surori | Prințesa Matilda de Bavaria Prinzessin Maria, Herzogin zu Calabria[*] Adelgunde de Bavaria Hildegard Maria von Bayern[*] Franz de Bavaria Karl von Bayern[*] Prinzessin Wiltrud, Herzogin zu Urach[*] Princess Gundelinde of Bavaria[*] |
| Căsătorit cu | Ducesa Marie Gabrielle de Bavaria Prințesa Antonia de Luxemburg |
| Copii | Prințul Luitpold de Bavaria Prințesa Irmingard Maria de Bavaria Albrecht, Duce de Bavaria Prințul Rudolf de Bavaria Prințul Heinrich de Bavaria Prințesa Irmingard de Bavaria Prințesa Editha, Mrs. Schmert Prințesa Hildegard, Mrs. de Loayza Prințesa Gabrielle, Ducesă de Croÿ Prințesa Sophie, Ducesă de Arenberg |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | militar politician |
| Limbi vorbite | limba germană[1] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce |
| Familie nobiliară | Casa de Wittelsbach |
| Pretendent iacobit | |
| Domnie | 3 februarie 1919 - 2 august 1955 |
| Predecesor | Maria IV și III |
| Succesor | Albert I |
Modifică date / text  | |
Prințul Moștenitor Rupert de Bavaria (germană Kronprinz Rupprecht von Bayern) (18 mai 1869 – 2 august 1955) a fost ultimul Prinț Moștenitor al Bavariei.
Titlul său întreg a fost Înălțimea Sa Regală Rupprecht Maria Luitpold Ferdinand, Prinț Moștenitor de Bavaria, Duce de Bavaria, de Franconia și de Swabia, Conte Palatin de Rin.[2] De asemenea, a fost moștenitorul iacobit la tronul Angliei, Irlandei, Scoției și Franței de la decesul mamei sale în 1919 sub numele de Robert I și IV.
Primii ani[modificare | modificare sursă]
Rupert s-a născut la München și a fost primul copil din cei treisprezece ai regelui Ludwig al III-lea, ultimul rege al Bavariei, și ai Mariei Theresa de Austria-Este, nepoata lui Francisc al V-lea, Duce de Modena.
Educația lui a început la vârsta de șapte ani și a fost condusă de Freiherr Rolf Kreusser, un anglo-bavarez. În tinerețe a petrecut mult timp la Schloß Leutstetten din orașul Starnberg, și la casa familiei din apropiere de Lindau. Educația a fost tradițională și conservatoare. A devenit primul membru al Casei Regale a Bavariei care a urmat o școală publică - atunci când a fost educat la Maximilian-Gymnasium din München.
Bunicul lui Rupert, Luitpold, a devenit de facto conducător al Bavariei când atât regele Ludwig al II-lea al Bavariei cât și succesorul său Otto au fost declarați nebuni în 1886. În urma acestor evenimente, poziția lui Rupert s-a schimbat, deoarece a devenit clar că într-o zi el va moșteni tronul Bavariei.
După absolvirea liceului, a intrat ca sublocotenet în armata bavareză. Și-a întrerupt cariera militară pentru a studia la universitățile din München și Berlin din 1889 până în 1891. A fost avansat la rangul de colonel și a devenit ofițer comandant al celui de-al 2-lea Regiment de Infanterie, dar a găsit posibilitatea de a călători suficient de mult în Orientul Mijlociu, India, Japonia și China. Primele sale călătoriile au fost făcute cu subordonatul său, Otto von Stetten. Mai târziu a fost însoțit de prima lui soție.
La vârsta de 31 de ani Rupert s-a căsătorit cu Ducesa Maria Gabriela de Bavaria, cu care a avut cinci copii; Maria Gabriela a murit în 1912 la vârsta de 34 de ani.
În 1906 Rupert a fost numit comandant al corpului I de armată cu rangul de locotenent general de infanterie; a fost promovat la gradul de general în 1913.[3]
În 1912, Luitpold a fost succedat în poziția de Prinzregent de către<fiul său Ludwig. La 5 noiembrie 1913 Ludwig a fost ales rege de senatul bavarez, devenind Ludwig al III-lea. În urma acestei decizii Rupert a devenit Prinț Moștenitor.[4]
Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]
La izbucnirea Primului Război Mondial a comandat Armata a 6-a Germană în Bătălia de la Lorena. Deși nu a reușit să străpungă liniile franceze, Rupert s-a dovedit un comandant foarte capabil.[2] Mai târziu a comandat Armatei a 6-a în nordul Franței și a rămas pe frontul de vest în timpul impasul care va dura până la sfârșitul războiului.
Rupprecht a devenit feldmareșal (Generalfeldmarschall) în iulie 1916 și și-a asumat comanda grupului de armate Rupprecht la 28 august în același an; grupul de armate consta în armatele 1, 2, 6 și 7. Rupprecht a fost considerat de unii a fi unul dintre cei mai buni comandanți regali ai armatei imperiale germane din Primul Război Mondial.
El a ajuns la concluzia, mult mai devreme decât majoritatea celorlalți generali germani (spre sfârșitul lui 1917), că războiul nu poate fi câștigat, văzând avantajul material tot mai mare al aliaților.[5] A demisionat de la comandă la 11 noiembrie 1918.[3]
S-a logodit cu mult mai tânăra Prințesa Antonia de Luxemburg în 1918 însă capitularea Germaniei a întârziat căsătoria lor.[4][6]
Anii interbelici[modificare | modificare sursă]
Rupprecht a pierdut șansa de a conduce Bavaria, când aceasta a devenit republică în urma revoluțiilor care au urmat războiului. Deși unii regaliști în continuare s-au referit la el ca rege al Bavariei, domnia de 738 de ani a Casei de Wittelsbach s-a încheiat în 1918. Rupprecht s-a retras la Tirol, de frica represaliilor din partea regimului comunist de scurtă durată din Bavaria sub conducerea lui Kurt Eisner, însă a revenit în luna septembrie 1919. În timp ce a fost plecat din Bavaria, a fost succedat de mama sa, Maria Theresa de Austria-Este, ultima regină a Bavariei, ca moștenitoare iacobită. Acest lucru s-a petrecut până la moartea ei, la 3 februarie 1919.
Ca atare, sub numele său anglicizat, ar fi fost regele Robert I (sau Rupert) (rege al Angliei) și al IV-lea (rege al Scoției), deși el nu a pretins aceste corone și a "descurajau puternic" pe oricine le-a pretins în numele său.[7]
Situația politică schimbată i-a permis în cele din urmă să se căsătorească cu Prințesa Antoinette de Luxemburg la 7 aprilie 1921. Ceremonia a fost efectuată de către Eugenio Pacelli (mai târziu a devenit Papa Pius al XII-lea).
La scurt timp după Conferința Navală de la Washington din 1922, el a făcut o declarație în ceea ce privește posibila interzicere a bombardamentele aeriene, gazelor otrăvitoare, blocade maritime și arme cu rază lungă, învinuindu-le că au cauzat majoritatea victimelor în rândul civililor din timpul ultimului război. De asemenea, el a pledat pentru participarea Germaniei la viitoarele conferințe de pace și a respins blamarea că împăratul Wilhelm al II-lea a fost de vină pentru Primul Război Mondial.[8]
În timp ce s-a opus Republicii de la Weimar și nu a renunțat niciodată la drepturile sale de succesiune la tron, Rupprecht și-a imaginat o monarhie constituțională pentru Bavaria. După decesul tatălui său în octombrie 1921, Rupprecht și-a declarat pretenția la tron. A devenit șeful Casei de Wittelsbach. A format Wittelsbacher Ausgleichfond în 1923, care a reprezentat un acord cu statul Bavaria prin care cele mai importante palate Wittelsbach, ca Neuschwanstein și Linderhof, au rămas bavarezilor.
Nu a fost niciodată ispitit să se alăture dreptei în Germania, în ciuda încercărilor lui Hitler prin intermediul lui Ernst Röhm de a-l câștiga de partea lor, și prin promisiuni de restaurare regală.[9] Hitler a mărturisit în particular că nu-l plăcea pe Prințul Moștenitor. La rândul său, Prințul Moștenitor s-a confesta regelui George al V-lea în timpul unui prânz la Londra în vara anului 1934 că-l consideră pe Hitler nebun.[10]
Rupprecht a continuat să creadă că restaurarea monarhiei era posibilă, opinie pe care și-a exprimat-o ambasadorului britanic Eric Phipps în 1935.
Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]
Rupert a fost obligat să plece în exil în Italia în decembrie 1939 (utima picătură a fost confiscarea Schloß Leutstetten de către naziști) unde a stat ca oaspete al regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei, locuind în special la Florența. Lui și familiei lui i s-au interzis întoarcerea în Germania.
Într-un memoriu în mai 1943, el a exprimat opinia că Germania va fi complet învinsă în război și a sperat să ca poporul german să fie cruțat de ce e mai rău atunci când în cele din urmă va cădea regimul nazist. El a menționat chiar și ambiția sa pentru coroana germană, care a fost deținută de Casa de Wittelsbach în trecut.[10]
În octombrie 1944, când Germania a ocupat Ungaria, soția lui Rupert și copiii au fost capturați, în timp ce el, încă în Italia, a evitat arestarea. Familia lui a fost dusă la lagărul de concentrație Sachsenhausen. În aprilie 1945 au fost mutați la lagărul de la Dachau, de unde au fost eliberați de armata americană. Prințesa Antoinette nu și-a revenit niciodată complet și a murit câțiva ani mai târziu în Elveția, după ce a promis să nu se întoarcă niciodată în Germania după calvarul îndurat. A fost îngropată la Roma, dar inima ei a fost dusă, în conformitate cu tradiția Wittelsbach, la Gnadenkapelle Altötting.
Post război, decesul[modificare | modificare sursă]
Rupprecht a continuat să susțină restaurarea monarhiei bavareze dar nu a găsit nici un sprijin din partea autorităților de ocupație americane, care însă l-au tratat cu amabilitate. Generalul Dwight D. Eisenhower i-a oferit un avion special să-l ducă înapoi la München în septembrie 1945 iar el s-a întors la Schloss Leutstetten. Din 170 de membri ai parlamentului bavarez, 70 s-au declarat monarhiști în septembrie 1945, un semn clar pentru susținerea Prințului Moștenitor.[11]
A murit la Schloss Leutstetten în 1955, la vârsta de 86 de ani; a fost tratat ca un monarh decedat și a primit funaralii de stat. A fost înmormântat la Theatinerkirche în München, lângă bunicul său Prințul Luitpold și str-străbunicul său, regele Maximilian I Iosif de Bavaria, între prima soție, Ducesa Marie Gabrielle de Bavaria și fiul cel mare, Prințul Luitpold.
Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ IdRef, accesat în
- ^ a b Turner, Cambrai 1917: The birth of armoured warfare, 15
- ^ a b Crown Prince Rupprecht of Bavaria, 1869-1955, J. Rickard (6 November 2007)
- ^ a b Wittelsbacher (in German), Historisches Lexikon Bayerns
- ^ The National Archives, UK
- ^ The Kaiser's Warlords: German Commanders of World War I - Kronprinz Rupprecht von Bayern[nefuncțională] google book review, pp. 27-29
- ^ Royal Stuart Society - Succession, www.royalstuartsociety.com, arhivat din original la , accesat în
- ^ The New York Times, 4 January 1922
- ^ „The Prince of Possibilities: Kronprinz Rupprecht von Bayern”. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ a b Royals and the Reich: The Princes Von Hessen in Nazi Germany google book review, p. 72, author: Jonathan Petropoulos, accessdate: 29 April 2008
- ^ „Die Monarchie als Staatsform (in German)”. Historisches Lexikon Bayerns. Accesat în .
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Boff, Jonathan: Rupprecht, Crown Prince of Bavaria , in: 1914-1918-online. International Encyclopedia of the First World War.
- Crown Prince Rupprecht, 1914 (Page links to Windows Media File, 17 seconds, 479KB)
- Materiale selecționate din ziare despre Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei în 20th Century Press Archives din cadrul Bibliotecii Naționale de Economie din Germania (ZBW)
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei Naștere: 18 mai 1869 Deces: 2 august 1955
| ||
| Titluri pretendente | ||
|---|---|---|
| Predecesor: Regele Ludwig III |
— TITULAR — Rege al Bavariei 18 octombrie 1921 – 2 august 1955 Motivul eșecului succesiunii: Regatul a fost desființat în 1918 |
Succesor: Ducele Albrecht |
| Predecesor: Arhiducesa Maria Theresa of Austria-Este |
Succesiune Iacobită Casa Stuart 3 februarie 1919 – 2 august 1955 | |
| Lideri militari | ||
| Predecesor: Formed from IV Army Inspectorate (IV. Armee-Inspektion) |
Comandant, a 6-a Armată 2 august 1914 – 28 august 1916 |
Succesor: Generaloberst Ludwig von Falkenhausen |
| Predecesor: Format din Army Group Gallwitz |
Comandant, Grupul de armată Rupprecht al Bavariei 28 august 1916 – 11 noiembrie 1918 |
Succesor: Dizolvat |
