Rune secuieşti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol trebuie pus în formatul standard Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna iulie 2007.

Acurateţea acestui articol sau a acestei secţiuni este disputată Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în discuţie

Aşa-zisele Rune secuieşti (maghiară székely magyar rovásírás, „scriere pe răboj”) reprezintă un alfabet utilizat de secuii din Transilvania.

Acest alfabet a fost răspândit în Transilvania şi în Ungaria, mai ales până în secolul al X-lea, când regele Ştefan cel Sfânt, sub influenţa Bisericii Romei, a impus utilizarea alfabetului latin. A mai fost folosit, ocazional, până prin 1850, dar a revenit subit în actualitate în februarie 2008, când alfabetul a fost folosit la inscripţia oficială a lucrărilor Consiliului Naţional Secuiesc. (vezi imagine)

Textele redactate cu alfabetul secuiesc apar scrise, alternativ, cel mai adesea de la dreapta la stânga, mai rar de la stânga la dreapta. Iniţial alfabetul a fost utilizat la crestarea răbojurilor: mai întâi se scria un rând (o latură) a răbojului, de exemplu de la dreapta la stânga apoi, după terminarea rândului, răbojul se rotea la 90 de grade, capătul rândului devenind începutul rândului următor, răsucindu-l totodată cu următoarea latură nescrisă în sus (răbojurile aveau secţiune pătrată), scrierea continuându-se tot de la dreapta la stânga ş.a.m.d., până la completarea celor patru laturi ^[1].

Cuprins 1 Origine 2 Etimologie 3 Primele menţionări 4 Vezi şi 5 Note 6 Bibliografie 7 Legături externe

[modifică] Origine

Până la mijlocul anilor 1990 s-a presupus că semnele secuieşti ar proveni din pseudorunele turcice de pe valea Orhonului (Mongolia)^{[2] [3]}, folosite de popoare turcofone (de ex. în sec. VII-VIII în hanatul turcilor „albaştri” (kök sau gök türk), cu variante ulterioare, ca de exemplu în hanatul uigur; inscripţiile kîrgîze din sec. IX şi cele din valea Talas din Turkestan (teritoriul dintre Caspica şi Mongolia). Aşa zisele rune orhonice sunt considerate a fi fost inspirate din alfabetele canaanite (fenician, arameic, siriac (sirian), sogdian).

Compararea cu asemenea alfabete ^[4] arată următoarele potriviri de semne:

- cu alfabetul fenician: 50% - cu alfabetul etrusc: 43,4% - cu alfabetul turcic: 28,6%,

ceea ce reprezintă un indiciu că şi pseudorunele secuieşti ar avea la bază alfabetele canaanite sau un alfabet derivat din cel fenician, trecînd apoi printr-o dezvoltare diferită.

[modifică] Etimologie

Din cuvântul maghiar ró(v) (din fondul lexical uralic), „a scrijeli, cresta” + sufixul substantival -ás („scrijelire, crestătură”). Din rovás se trage cuvântul românesc răvaş^[5], fiind înrudit etimologic cu răboj/răbuş, cu corespondenţi aproape omofoni în sârbo-croată şi bulgară^[6]).

[modifică] Primele menţionări

Cronicarul ungur Símon de Kéza (Kézai Símon) arăta în cronica Gesta Hunnorum et Hungarorum, scrisă în jurul anului 1283:

De asemenea, „Cronica lui Marcus” menţionează că secuii sunt rămăşiţele vechilor huni, care s-au retras în munţi, stabilindu-se alături de valahi. De la aceştia au împrumutat alfabetul. Aceste informaţii se reîntâlnesc şi în „Chronicon pictum vindobonense” (Cronica pictată de la Viena).

Acelaşi eveniment la Kézai Símon:

[modifică] Vezi şi

• Rohonczy Codex
• Dacia preistorică
• Tăbliţele de la Sinaia
• Protocronism

[modifică] Note

1. ^ Adorján Magyar - Ancient Magyar Rovás,
2. ^ Sebestyén Gyula: A magyar rovásírás hiteles emlékei. Budapest, [Academia de Ştiinţe a Ungariei], 1915
3. ^ Németh Gyula, A magyar rovásírás. Budapest, 1934
4. ^ Vezi Forrai Sándor: A magyar rovásirás elsajátitása. Budapest, 1996
5. ^ răvaş
6. ^ răboj

[modifică] Bibliografie

• Adorján Magyar - Ancient Magyar Rovás, Journal Of The Institute For Hungarian Studies, Vol. 1, Number 2, October, 1996

[modifică] Legături externe

1. en Hungarian runes pe site-ul Omniglot
2. Elek Benkő: Scrierea runică secuiască , História , 1996. nr.3. p.31-33.