Romantism literar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Romantismul literar și-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice și cu cel muzical. Migrația influențelor impuse de curent determină coexistența lui alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a secolului (de exemplu, parnasianismul).

Trăsături[modificare | modificare sursă]

  • Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic și nuvela istorică.
  • Cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și luciditatea.
  • Promovează inspirația din tradiție, folclor și din trecutul istoric.
  • Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn.
  • Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri și prin reflecții asupra gravelor probleme ale universului în meditații.
  • Acordă o importanță deosebită sentimentelor omenești, cu predilecție iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.
  • Construirea eroilor exceptionali, care acționează în imprejurări ieșite din comun, precum și portretizarea omului de geniu și condiția nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu sunt dominate de rațiune ci de imaginație și de sentimente.
  • Preocuparea pentru definirea timpului și a spațiului nemarginite, ca proiectie subiectivă a spiritului uman, concepție preluată de la filozofii idealiști.
  • Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor, ideilor exprimate
  • Ironia romantică dobândește, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât și în poeme filosofice.
  • Priorita absolută in locul rigorii rationale a clasicismului
  • Asumarea poziției demiurgice (demonice) față de universul creat
  • Preferința pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidență antonimiile specifice unei existențe contradictorii
  • Lărgirea viziunii estetice prin inovație la nivelul speciilor literare al tematici, motivelor si limbajelor artistice

Romantismul românesc[modificare | modificare sursă]