Roman Polanski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Roman Polański)
Salt la: Navigare, căutare
Polanski în 2007

Roman Raymond Polanski (n. 18 august 1933, Paris) este un regizor, producător de filme, actor și scenarist cu cetățenie dublă poloneză și franceză.

S-a născut ca Rajmund Roman Liebling, fiul lui Ryszard Liebling și al lui Bula (născută Katz-Przedborska). În 1937 familia sa se întoarce în Polonia, la Cracovia, unde rămân până la începutul celui de al doilea război mondial. Din cauza originilor evreiești, familia sa este închisă în Ghetoul de la Cracovia. Tatăl său va supraviețuii, dar mama sa este ucisă în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Roman reușește să scape din ghetou și trăiește ascuns pe tot parcursul războiului. Primele filme le realizează în Polonia comunistă dar în anii 1960 emigrează în Franța. Recunoscut pentru talentul său, realizează mai multe producții hollywoodiene, dar în 1979 fuge din Statele Unite și se stabilește definitiv în Franța fiind acuzat într-un proces de viol al unei minore. A fost căsătorit de 3 ori și are 2 copii.

Primele lui scurtmetraje au fost "Doi barbati si un dulap" (1958) și "Mamifere" (1962), unde a arătat umorul lui "negru" și interesul pentru relatile umane bizare. Debutul lui pentru lungmetraje a fost filmul "Cuțitul în apă" (1962), care a fost unul din primele filme de după război care nu a fost asociat cu tema războiului. Acesta a fost, de asemenea și primul film din Polonia care a obținut o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film străin. Fiind deja un regizor cunoscut, a părăsit Polonia pentru Franța, unde s-a împrietenit cu tânărul scenarist Gerard Brach, care au devenit pentru foarte mult timp colaboratori. Următoarele două filme, Repulsie (1965) și Fundătura (1966), au fost produse în Anglia și au câștigat argintul, respectiv aurul la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. În 1968, Polanski a plecat la Hollywood, unde părea să aibă o carieră promițătoare, dar a trebuit să fugă din Statele Unite ale Americii pentru a evita închisoarea, fiind condamnat pentru violarea unei minore. Filmele sale din anii 1980 și 1990 nu mai se apropie de "operele" sale anterioare. Gheața a spart-o filmul Pianistul (2002) pentru care a luat și Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor.

Filme regizate [modificare]

Legături externe [modificare]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Roman Polanski

Roman Polanski pe PORT.ro

http://www.imdb.com/name/nm0000591/bio