Implicarea Armatei a XIV-a în Conflictul din Transnistria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Republica independentă de facto Moldovenească Nistreană

Implicarea Armatei a 14-a de gardă sovietică în Conflictul din Transnistria a dus la apariția teritoriului separatist Transnistria și la independența de facto față de Republica Moldova. Zona are parlament propriu, imn și steag propriu, armată proprie, monedă proprie, etc... prezentând toate caracteristicile unui stat independent.

Fundal[modificare | modificare sursă]

Armata a 14-a de gardă sovietică a fost creată ca unitate a Armatei Sovietice în circa 1956 din Corpul al 10-lea pușcași de Gardă „Budapesta”, anterior parte a Districtului Militar Odesa (Одесский военный округ)[1] având cartierul general la Chișinău.

În anii 1980 cartierul general a fost mutat la Tiraspol, în interiorul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească. Până în 1991, Armata a 14-a era formată din patru divizii motorizate de pușcași și alte unități mai mici. Numai Divizia motorizată a 59-a de pușcași și alte unități mai mici, inclusiv Regimentul al 1162-lea de rachete antiaeriene au rămas pe malul stâng al Nistrului în regiunea transnistreană.[2] Alte formațiuni, inclusiv diviziile a 28-a, a 86-a de gardă, a 180-a motorizată de pușcași, se găseau peste graniță în Ucraina și au devenit parte a Forțelor Terestre Ucrainene (Cухопутні Війська ЗСУ). Potrivit unor surse din cadrul Armatei, transnistrenii constituiau marea majoritate a soldaților, inclusiv 51% din ofițeri și 79% din recruți.[3]

Conflictul din Transnistria[modificare | modificare sursă]

În timp ce politica oficială a Federației Ruse puțin înainte și după izbucnirea conflictului armat din 1992 era una de neutralitate, mulți soldați și ofițeri din Armata a 14-a au simpatizat cauza RMN și au participat activ în lupte ca parte a forțelor armate ale Gărzilor Republicane. În plus, o cantitate considerabilă de echipament militar a fost luată fără rezistență și dată forțelor armate ale RMN.[4]

Comandantul armatei, generalul G. I. Iakovlev, și-a manifestat suportul deschis pentru nou creata RMN. A participat la înființarea RMN, a fost membru în Sovietul Suprem și a acceptat poziția de Ministru al Apărării a RMN pe 3 decembrie 1991, fiind eliberat, ca urmare, din serviciul și gradul său militar in Forțele Armate ale Rusiei de către Comandantul Suprem al Forțelor Armate ale CSI, Evgheni Șapoșnikov.[5] Succesorul lui Yakovlev, generalul Iuri Netkacev a luat o poziție neutră în conflict.[6] Încercările sale de mediere între Chișinău și Tiraspol nu au avut însă succesul scontat.[7]

Pe data de 23 martie 1992, Șapoșnikov a semnat un decret care autoriza transferul către Republica Moldova a echipamentului militar al unităților Armatei a 14-a staționate pe malul drept al Nistrului. Acest echipament militar a constituit majoritatea materialului utilizat de armata moldovenească în conflictul ce a urmat. Un alt decret, emis pe 1 aprilie de Boris Elțin, transfera personalul Armatei a 14-a și tot echipamentul militar din malul stâng al Nistrului, inclusiv depozitul de armament de la Cobasna, sub jurisdicția Federației Ruse.[8]

Până în iunie 1992, situația a escaladat la o bătălie militară deschisă. În contextul unei Armate a 14-a în curs de dezintegrare și a luptelor intense din regiunea și pe străzile orașului Tighina generate de ofensiva coordonată a forțelor moldovenești, General Maiorul Aleksandr Lebed este trimis la cartierul general al Armatei a 14-a cu ordinul de a opri conflictul prin orice mijloace necesare, de a inspecta armata și a de preveni furtul de armament din depozitele sale, cât și de a asigura evacuarea nestingherită a armamentului și personalului armatei de pe teritoriul Republicii Moldova prin Ucraina. După o scurtă evaluare a situației, el și-a asumat comandata armatei, l-a eliberat pe Netkacev și a dat ordin trupelor să devină participanți direcți ai conflictului. Pe 3 iulie, la ora 03:00 un foc de artilerie din partea formațiunilor Armatei a 14-a staționate pe malul stâng al Nistrului a distrus forțele moldovenești concentrate în pădurea Gerbovetskii, lângă Tighina, punând efectiv capăt fazei militare a conflictului.[7][8][9] Cel puțin o sursă din Republica Moldova relatează că 112 soldați moldoveni au fost uciși de salva de artilerie.[10]

După conflict[modificare | modificare sursă]

După încetarea conflictului, o unitate militară rusească adițională a fost dislocată în regiune ca parte a Comisiei Unificate de Control. Armata a 14-a de gardă a fost reformată în aprilie 1995 în „Grupul Operațional al Forțelor Rusești din Republica Moldova” care a intrat sub comanda Districtului Militar Moscova și a fost acuzată de paza depozitului de arme de la Cobasna.[8] Forța dată avea în jur de 1200 de militari, și în conformitate cu Kommersant-Vlast, în 2005, a constat din brigada a 8-a de Gardă Motorizată, regimentul 1162 de rachete antiaeriene, regimentul al 15-lea de semnalizare, și alte unități de asistență.[11]

Situația actuală[modificare | modificare sursă]

Grupul operațional era comandat în septembrie 2006 de generalul maior Boris Sergheiev din Russia și număra 1,199 soldați. El deservește Comisia Unificată de Control[12]

Pe 18 noiembrie 2008, adunarea parlamentară a NATO a adoptat o rezoluție prin care chema Rusia să-și respecte angajamentele asumate la summit-ul OSCE din 1999 de la Istanbul și să-și retragă trupele militare prezente în regiunea transnistreană în viitorul apropiat.[13]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "Russian troops in Transnistria – a threat to the security of the Republic of Moldova" By Dr. Mihai Gribincea, Institute of Political and Military Studies, Chișinău, Moldova]
  2. ^ Feskov et al., 2004, "The Soviet Army in the period of the Cold War", Tomsk University Press.
  3. ^ Edward Ozhiganov, "The Republic of Moldova: Transdniester and the 14th Army," in "Managing Conflict in the Former Soviet Union: Russian and American Perspectives," Alexei Arbatov, et al. eds. (Cambridge: MIT Press, 1997), p. 179.
  4. ^ The flow of Red Army men and materiel to PMR armed forces was widely reported in the CIS press at the time. See for ex., Nezavisimaya Gazeta, June 18, 1992 trans. in FBIS, June 19, 1992, 63; and Radio Rossii, June 20, 1992, trans. in FBIS, June 22, 1992, 62.
  5. ^ ru Anna Volkova, "Leader" (Tiraspol’: [s.n.], 2001), p. 56. Available online at: http://www.olvia.idknet.com/soderjanie.htm
  6. ^ Igor Smirnov, "Zhit’ na nashei zemle." (Moscow: Sovetskii pisatel’, 2001), p. 62.
  7. ^ a b ru Mikhail Bergman, "Вождь в чужой стае"
  8. ^ a b c Irina F. Selivanova, "U.S. and Russian Policymaking With Respect to the Use of Force", chapter 4, Trans-Dniestria
  9. ^ ru Anatolii Mikhailovich Kazakov, "Krovavoe leto v benderakh – zapiski pokhodnogo atamana".
  10. ^ ru Sergei Skripnik, "Benderskie Khroniki"
  11. ^ ru "Что такое современная армия России" 21 February 2005, Kommersant-Vlast
  12. ^ Ian Johnstone (ed), Annual Review of Global Peace Operations 2007, Lynne Rienner Publishers, Boulder/London, p.131
  13. ^ NATO-resolution. 11. b.