Roşu şi Negru (formaţie)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Roşu şi Negru a fost o formaţie românească de muzică beat şi rock (progresiv, glam, pop), fondată în 1963 la Bucureşti. Este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din România, în special de către publicul contemporan cu perioada ei de glorie (deceniile 1970 şi 1980). Componenţa grupului a fost deosebit de fluctuantă de-a lungul anilor, incluzând mulţi muzicieni valoroşi: Nancy Brandes, Ovidiu Lipan, Florin Ochescu, Dan Bădulescu ş.a. Însă membrul care a influenţat cel mai mult evoluţia formaţiei este, de departe, basistul şi cântăreţul Liviu Tudan.

La finele anilor şaptezeci, Roşu şi Negru formează un supergrup alături de Progresiv TM şi lansează albumul conceptual Puterea muzicii (1979). În vreme ce compoziţiile anilor 1960–1970 nu sunt cunoscute publicului tânăr, mult mai familiare sunt şlagărele în stil pop rock din anii 1980: „Pseudofabula” (1984), „Alfabetul” (1986) ş.a. Pentru multă vreme, formaţia a activat pe două paliere: cântând muzică apropiată de genul pop şi cu versuri accesibile (la Electrecord sau la Televiziune) pentru a se putea întreţine financiar, iar în concerte activând ca formaţie de rock progresiv, cu o sonoritate total diferită. De aceea, discurile imprimate de formaţie sunt, din păcate, foarte puţin reprezentative faţă de imaginea ei în epocă, întreţinută de spectacole.

Cuprins

[modifică] Activitate

La început, formaţia îi are ca solişti vocali pe Mirabela Dauer (pe atunci, Bela Scorţaru), Dan Mutaşcu şi Anda Călugăreanu. Apoi, formaţia se mută la Iaşi, odată cu fondatorul ei, Nancy Brandes (claviaturi), care părăseşte Bucureştiul şi îşi continuă studiile la Conservatorul din Iaşi.

În vara anului 1967, Brandes întâlneşte pe litoral orchestra Gaudeamus, condusă de Bondy Stenzler (absolvent al Liceului de muzică din Galaţi). Brandes cânta la un local în spatele Cazinoului din Eforie Sud, alături de o formaţie de greci, Chromatic; de vreme ce programul lor se încheia mai repede, Brandes îi însoţea apoi pe scenă pe Gaudeamus. Pe lângă Stenzler, formaţia îi mai cuprindea pe: Emil Trocan (chitară solo), Florin Marcovici (chitară armonie), Moby (chitară bas) şi Ernest (orga electronică), iar solistă vocală era o bulgăroaică, Krasi Borisova. În toamna aceluiaşi an, Stenzler a renunţat la proiectul Gaudeamus şi în locul său vine Brandes. Formaţia îşi schimbă denumirea în Roşu şi Negru, titulatură care, în ciuda aparentei aluzii la romanul lui Stendhal, era în fapt inspirată de costumaţia de scenă a membrilor grupului (cămăşi roşii şi pantaloni negri). În următorii doi ani, formaţia concertează, participă la reuniuni studenţesti, emisiuni la Radio Iaşi şi au o primă apariţie televizată într-o emisiune în aer liber.

Aflat în formula Nancy Brandes (claviaturi), Nicky Dorobanţu (chitară, voce), Florin Marcovici (chitară armonie), Dumitru Grigoraş (flaut), grupul îl cooptează pe Liviu Tudan, fost membru Sideral, mutat disciplinar de la Conservatorul din Bucureşti la cel din Iaşi. Tudan devine basist şi solist vocal al formaţiei Roşu şi Negru. Tot la Iaşi se alătură formaţiei bateristul Ovidiu Lipan Ţăndărică, care avea numai 13 ani.

La primul Festival Club A (1969, Bucureşti), Roşu şi Negru obţine toate marile premii: trofeul Club A, premiul I la categoria solist vocal şi pentru concepţia unui spectacol rock, premiul II pentru chitară bas.

După plecarea lui Brandes în Israel, în 1975, Liviu Tudan devine liderul grupului, alături de Liviu Tudan fiind Nicky Dorobanţu(chitară solo, voce), Mihai Muncioiu(chitară), Nicolae Enache(claviaturi), Puiu Brec(tobe), plus un pachet de suflători(două trompete şi un trombon). Astfel, vor prezenta opera-rock "Meşterul Manole", din păcate needitată pe vreun disc. Totuşi, vor înregistra la Radio piese care vor apărea pe Single-ul "Flori de timp/Vrei" şi mai târziu, pe LP-ul "Culori".

În 1976, se formează supergrupul Roşu şi Negru–Progresiv TM, din care fac parte Florin Ochescu (chitară electrică), Liviu Tudan (chitară bas, voce), Dumitru Bădilă, Harry Coradini (voce) şi Loţi Herdina(chiară). Proiectul durează un an şi jumătate.

În 1978, Roşu şi Negru devine trio, avându-i ca membri pe Liviu Tudan(lider, solist vocal, chitară bass), Florin Ochescu(chitară) şi Dorel Vintilă-Zaharia(tobe). Astfel, vor înregistra piesele "Alfabetul", "Hai acasă", "Miracolul suprem" şi "Copilul şi Soarele". Puţin mai târziu, Florin Ochescu trebuie să plece în armată, fiind înlocuit de Dan Bădulescu. Astfel, se vor înregistra piesele "Oglinda", "Voinicul" şi "Pasărea iubirii"(varianta de pe LP-ul Pseudofabula va fi definitivată în 1981).

În februarie 1980, li se alătură chitaristul solo Ion Olteanu, alături de care vor înregistra piesele Nufăr alb și Amurgul. În această componență, vor apărea videoclipurile Oglinda și Miracolul Suprem. Ceva vreme mai târziu, Dorel Vintilă-Zaharia se hotărăște să cânte cu contract în străinătate și este înlocuit de Nelu Dumitrescu(ex-Iris).

În 1981, Dan Bădulescu va părăsi o vreme grupul, fiind înlocuit de Perin Boian(chitarist în trupele Pro Musica și Betta), Nelu Dumitrescu se întoarce la Iris, fiind înlocuit de toboșarul Liviu Hrișcu(ex-Mondial, Semnal M, Sens Unic, Academica). Perin Boian reușește să emigreze în Germania, după care Dan Bădulescu se întoarce în Roșu și Negru.

În noiembrie 1981, Nuțu Olteanu se va întoarce în Iris, fiind înlocuit de Adrian Ordean. Puțin mai târziu, Dan Bădulescu va pleca la Iris, unde îl va înlocui pe Adrian Ilie. În locul lui Dan Bădulescu, revine Florin Ochescu.

În martie 1982, Florin Ochescu va pleca să formeze formația Monolit. În locul acestuia, sosește Gabriel Nacu(ex-Harap Alb). Puțin mai târziu, Liviu Hrișcu emigrează în SUA și revine Dorel Vintilă-Zaharia.

Astfel, se vor face multe înregistrări și filmări TV.

În 1983, Gabi Nacu pleacă pentru o vreme la Voltaj. Grupului i se alătură basistul Mircea Marcovici(ex-Post Scriptum), dar pentru scurt timp, Tudan considerând că e nevoie de un frontman în trupă(el cântând și la clape), și astfel apare Cornel Cristei(ex-Ethos). O vreme, Mircea Marcovici a fost înlocuit cu Marty Popescu(ex-Iris, Domino)

În 1984, se reîntoarce Florin Ochescu. În formula cu Liviu Tudan(vocal), Adrian Ordean(chitară solo), Florin Ochescu(chitară), Gabi Nacu(bass) și Dorel Vintilă-Zaharia(tobe) ei vor participa la Festivalul de șlagăre de la Dresda.

În aceeași perioadă, apare LP-ul Pseudofabula cu varii înregistrări radio din perioada 1978-1983

Puțin mai târziu, Gabi Nacu este înlocuit cu Dan Creimermann. În această formulă, se va face un videoclip pentru piesa Alfabetul.

În 1985, apare LP-ul Culori, cu multe înregistrări radio din perioada 1976-1984.

În 1986, apare Single-ul Alfabetul/Hai, acasă!. Florin Ochescu decide să părăsească grupul și să plece la Sfinx. Între timp, se va face un videoclip pentru piesa Iubirea cere pace planetară, în formula: Liviu Tudan(vocal), Adrian Ordean(chitară), Mircea Marcovici(bass), Cornel Cristei(clape) și Dorel Vintilă-Zaharia(tobe).

În 1987, este cooptat Valentin Stoian la claviaturi. În aceeași perioadă, ei vor face multe turnee în țară și în străinătate(Bulgaria, URSS, China și Norvegia). Vor avea și o filmare pentru Revelion '88, la TVR(piesa Da și nu)

În 1988, se sparge trupa: Adrian Ordean pleacă la Compact, Valentin Stoian la Krypton, Dorel Vintilă-Zaharia emigrează în Suedia, iar Cornel Cristei se angajează ca dirijor al orchestrei teatrului din Oradea. Tot atunci, se lansează LP-ul Semnul tău.

În 1989, Liviu Tudan reîncepe munca alături de noi membri: Cristian Marinescu - chitară solo(ex-Harap Alb, Riff, Voltaj), Laurențiu Simionescu - chitară ritm(ex-Sui-Generis), Emanuel Gheorghe - Keyboards(ex-Sui-Generis) și Florin Ionescu - tobe, voce(ex-Icar, Voltaj '88). Astfel, se vor face trei înregistrări: Val de mare(versuri: George Stanca), La țărmul unei amintiri(versuri: Eugen Dumitru) și Imagini de vis(versuri: Stelian Tănase).

În 1990, trupa va lansa o piesă nouă: Crăciun însângerat(versuri: George Stanca), în memoria eroilor Revoluției din 1989, însoțită și de un videoclip în regia lui Anghel Mora.

În 1991, Roșu și Negru susțin un concert la festivalul Rock '91, în formula: Ilie Cristian - voce(ex-Voltaj), Cristian Marinescu - chitară solo, Liviu Tudan - chitară bass, voce, Sorin Dănescu - keyboards(ex-Asterisc) și Florin Ionescu - tobe.

Puțin mai târziu, Florin Ionescu va părăsi grupul pentru Direcția 5.

În 1993, Roșu și Negru va susține la festivalul Rock '93, în deschiderea grupului Asia, ultimul lor concert, în formula: Liviu Tudan(solist vocal, chitară bass), Cristian Marinescu(chitară solo), Florin Ochescu(chitară), Cornel Cristei(keyboards) și Ovidiu Lipan(tobe).

În 1996, Liviu Tudan și Cristian Marinescu pun la cale o revenire a grupului. Tot atunci se va realiza și piesa Lumea ca o pradă(apărută pe discul Tribut lui Liviu Tudan), care va beneficia și de un videoclip prezentat pentru prima oară în primele zile ale anului 1997, în cadrul emisiunii TVR De la Egal la Egal.... Amical!, al cărei producător era însuși Liviu Tudan.

În 2001, în formula: Liviu Tudan(vocal, chitară bass), Cristian Marinescu(chitară), Cezar Zavate(chitară), Lucian Cioargă(tobe), se vor realiza 4 înregistrări: Val de mare(remix), care va beneficia și de un videoclip, Noaptea în oraș, Titi duru și Viața e mișto. Din păcate, înregistrările și posibila revenire sunt împiedicate de starea de sănătate a lui Liviu Tudan, care nu-i permitea.

Pe data de 27 mai 2005, Liviu Tudan a decedat.

În februarie 2007, se va lansa albumul Tribut lui Liviu Tudan.

[modifică] Discografie

[modifică] Înregistrări needitate

[modifică] 1971–1975

  • De ce nu-mi vii
  • Amurgul(1970)
  • Ploaia, soarele şi vântul (1971)
  • Haide, hai (1971)
  • Şi dacă(1972)

[modifică] 1976–1980

  • Vis şi culoare (1976)
  • Insula misterioasă (1979)

[modifică] 1981–1985

  • Cântec pentru viteazul de mâine (1981)
  • Sub cer (1983)

[modifică] 1986–1990

  • La ţărmul unei amintiri (1988)
  • Val de mare (1988)
  • Imagini de vis (1988)

[modifică] 1990–2005

  • Val de mare remix (2001)
  • Noaptea în oraş
  • Titi Duru
  • Viaţa e mişto


[modifică] Bibliografie