Revoluţia din Februarie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Revoluţia din Februarie din 1917 din Rusia a fost primul stadiu al Revoluţiei ruse din 1917. Rezultatul imediat al acestei revoluţii a fost abdicarea ţarului Nicolae al II-lea.
Revoluţia a apărut în mare parte ca rezultat al insatisfacţiei provocate de modul în care ţarul conducea ţara şi, în mod particular, de tot mai adânca implicare în luptele primului război mondial. A fost un transfer al puterii în mare parte lipsit de vărsare de sânge. Regimul instituit a fost o alianţă dintre liberali şi socialişti care a vrut să iniţieze reforme politice, să aducă la putere un executiv (guvern) şi o Adunare Constituţională alese în mod democratic.
În prima jumătate a lunii februarie, proasta aprovizionare a provocat revolte în capitala Petrograd. Pe 18 februarie (stil vechi) în marea intreprindere din Petrograd, Uzinele Putilov, s-a anunţat o grevă; s-a deschis focul asupra greviştilor şi unele magazine s-au închis, ceea ce a provocat nelinişte şi în alte fabrici. Pe 23 februarie (stil vechi.) (8 martie, stil nou), o serie de întâlniri şi demonstraţii care au fost ţinute cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, s-au transformat treptat în demonstraţii cu caracter economic şi politic. Ele au continuat în zilele care au urmat. La un moment dat, un batalion de soldaţi a fost trimis să reprime revolta, dar mulţi au dezertat sau şi-au împuşcat ofiţerii şi s-au alăturat revoltei. Asta a dus la abdicarea de pe tron a ţarului Nicolae al II-lea pe 2 martie. Fratele lui, Marele Duce Mihail, a refuzat a doua zi să preia tronul.
Guvernul Provizoriu Rus care l-a înlocuit pe ţar a fost iniţial condus de un aristocrat liberal, Prinţul Gheorghi Evghenievici Lvov. După căderea guvernului său, el a fost succedat de un socialist, Alexandr Kerenski. Menţinând Rusia implicată în primul război mondial, Kerenski nu a fost capabil să se descurce cu problemele cărora trebuia să le facă faţă Rusia. Guvernul provizoriu a condus Rusia, dar puterea lui a fost mult limitată de autoritatea crescândă a Sovietului din Petrograd. Presiunile dinspre dreapta, (precum cele din spatele Afacerii Kornilov) şi dinspre stânga, (în mare parte generate de bolşevici), au pus guvernul sub o presiune crescândă.
Guvernul Kerenski, pentru a pune schimbările democratice pe o bază legală, a planificat pentru luna noiembrie 1917 alegeri generale prin care urmau să fie aleşi membrii Adunării Constituante. Aceasta urma să întocmească noua constituţie a tinerei republici ruse.
Tânara democraţie rusă a fost însă înlocuită prin forţă de către bolşevici prin aşa zisa Revoluţie din Octombrie care nu a fost altceva decât un puci militar. Alegerile constituantei au avut totuşi loc în noiembrie. Au fost primele alegeri libere din istoria Rusiei. Acestea au fost câştigate de socialiştii revoluţionari obţinând 380 de locuri. Bolşevicii au obţinut numai 168, pierzând clar alegerile. La alegeri au luat parte 14.700.000 de alegători.[1] Bolşevicii nu au vrut să respecte rezultatul alegerilor şi pe 5/18 ianuarie 1918 sub conducerea lui Lenin au dizolvat cu forţa Adunarea Constituţională.[2] Acest lucru a condus ulterior la lungul război civil dintre bolşevici şi adversarii lor socialişti, menşevici şi ţarişti (ruşii albi).
[modifică] Note
- ^ Oliver H. Radkey. Russia Goes to the Polls: The Election to the All-Russian Constituent Assembly, 1917, Ithaca, Cornell University Press, 1989, ISBN 0801423600 xxvi, 171 p
- ^ Pagina germană Wikipedia despre „Februarrevolution 1917”
Vezi de asemenea:
