Republicile central asiatice
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
Procesul de creare a statului naţional modern este în Europa rezultatul unui concept teoretic relativ recent, naţionalismul- teorie politică de sec.XIX care stabileşte o legătură considerată organică între popor, teritoriu şi statul naţional, Poporul este definit de regulă pe criterii etnice. În URSS, activiştii partidului comunist sovietic au creat însă, în special în spaţiul musulman central-asiatic noi state “naţionale”ce au la bază identităţi naţionale artificiale. Analiza istoriei Asiei Centrale, aflate în sec XX sub control sovietic, scoate în evidenţă faptul că în perioada pre-sovietică, identitatea individuală şi de grup erau definite printr-o triplă apartenenţă: la o comunitate familial-tribală, la Islam, precum şi la o arie culturală turcă şi/sau persană. Regimul sovietic a creat însă in aprox. 80 de ani un nou tip de identitate naţional-statală. Pornind de la un dialect local al limbii turce (azer, turkmen) sau al limbii persane (tadjik, uzbek etc.), etnologii sovietici au creat în mod artificial noi “naţiuni”şi noi identităţi. Unele noi creaţii au devenit minorităţi (grupuri etno-lingvistice), altele au fost înălţate la rangul de naţiune şi au devenit posesoarele unei republici. După destrămarea URSS în 1991, republicile şi-au schimbat denumirea în “stan”-ţara poporului… Kazahstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Kirghizstan, Uzbekistan.
După lichidarea fizică a vechilor conducători pre-sovietici, în acasstă regiune s-a format o nouă elită politică, legitimată prin calitatea de membru al partidului comunist sovietic în primul rând, şi apoi la noua identitate “naţională “creată de autorităţile sovietice. În condiţiile în care numai cei denumiţi generic în URSS “europeni” (de regulă slavi) puteau ocupa funcţii importante în aparatul central de la Moscova, noii lideri politici din republicile musulmane sovietice s-au mulţumit cu preluarea controlului absolut în statele lor. Pe plan local şi regional, liderii politici musulmani şi-au creat o structură proprie de oameni fideli legaţi de conducători prin relaţii familial/ tribale , dar şi prin caracterul arbitrar al numirii şi destituirii din funcţie -sistem politic de control specific regimului dictatorial comunist
După destrămarea URSS, foştii secretari de partid proclamă independenţa “stan”-urilor. Partidul comunist local se transformă rapid în partidul preşedintelui. Sunt adoptate noi simboluri (stemă, drapel şi imn naţional) ce definesc statul (ce se doreşte a fi naţional) şi independenţa acestuia. Istoria falsă creată de sovietici este adoptată la noile realităţi şi cerinţe. Limba oficială este purificată cu grijă de rusismele moştenite. Deoarece aceste cuvinte erau în marea lor majoritate neologisme, propagandiştii partidului preferă să inventeze noi termeni decât să-i preia pe cei existenţi în limbile turcă sau iraniană (persana literară modernă) .
Relaţia cu patria-mamă (Turcia şi Iranul) este ambiguă, ea evoluând de la ignorare până la diverse forme de respingere şi agresivitate prezente de fiecare dată când se încearcă stabilirea unor forme de cooperare culturală sau politico-economică. Frecvent, patria-mamă, minorităţile naţionale şi statele vecine sunt prezentate de propaganda oficială ca fiind complici ce atentează la integritatea şi suveranitatea statului. Dialectul local este reinventat , reconstruit, folclorul şi istoria la fel- asta pentru a marca diferenţa dintre “cultura” şi “identitatea naţională”-false în totalitate fiind construcţii artificiale şi fondul identitar real turc sau persan.
Acest discurs naţionalist aberant are un dublu rol, acela de a legitima şi totodată de a masca totodată puterea absolută a preşedintelui şi ai oamenilor de încredere ai acestuia asupra ţării şi mai ales asupra resurselor economice. Pentru a-şi menţine poziţia, preşedinţii au permis ca regiunile să treacă sub controlul economic şi politic al oamenilor lor de încredere. Fie că sunt directori ai întreprinderilor de stat, fie că au devenit proprietari în urma unor privatizări dubioase legate în mod invariabil de acte de corupţie, “beii” locali îşi fundamentează însă puterea pe o realitate de necontestat –sunt bogaţi, controlează resursele agricole sau petroliere ale statului.
Uniunea Sovietică a fost printre altele o formidabilă maşină de fabricat naţiuni. Într-o perioadă mai mică de 100 de ani , ideologii şi activiştii sovietici de partid au reuşit să impună o nouă identitate fără nici o legătură cu trecutul, spulberând astfel secole de istorie. După dispariţia URSS şi proclamarea independenţei, noile autorităţi au menţinut teoria sovietică a identităţii naţionale cu scopul unic al legitimării puterii absolute. Această realitate sovietică şi post-sovietică poate fi întâlnită şi în spaţiul european al URSS, cazul Bielorusiei fiind unul dintre cele mai evidente. Mai apropiate de noi, dincolo de Prut, pasiunile preşedinţilor P. Lucinski şi V.Voronin pentru concepte create de etnologii sovietici precum “popor moldovenesc” ,”limbă moldovenească” dar şi derapajele lor antidemocratice au aceaşi sursă istorică-şcoala sovietică de partid.
