Renata Verejanu
|
|
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți ajuta la rezolvarea lor sau să le discutați pe pagina de discuție.
Ștergeți etichetele numai după rezolvarea problemelor. |
| Renata Verejanu | |
| Naștere | 22 octombrie 1947 Verejeni, r. Ocnița, Republica Moldova |
|---|---|
| Profesie | poet, economist, editor, scenarist, regizor, producător de evenimente culturale internaționale, promotor al Societății Civile |
| Naționalitate | român |
| modifică |
|
Renata Verejanu (n. 22 octombrie 1947, Verejeni, județul Soroca, azi raionul Ocnița [1] ) este o poetă română din Republica Moldova. Activitatea sa literară profesională a început odată cu prezentarea manuscrisului primei cărți Până la dragoste la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova (conform legilor editoriale de la acel timp) și susținerea concursului de creație, apoi și a examenelor de intrare la Institutul de Literatură Maxim Gorki (Moscova) (1974). Considerată cu un pas înaintea acelui timp(Ion Ciocanu), în perioada 1979-1989 editarea cărților a fost interzisă de putere și poeta marginalizată. [2]. din care motiv cărțile Renatei Verejanu în limba română nu se găsesc în librării. Politicile editoriale din anii 2001-2009 nu au permis să fie inclus în manualele de literatură română pentru elevi numele și din creația poetică a poetei „disidente în propria țară”, deși de peste 20 de ani autoarea a implementat sute de proiecte de nivel local, național și internațional pentru copii, adolescențí și tineret și a promovat sute de nume de tinere talente atât din Republica Moldova, cât și din România, Ucraina, Polonia, Bulgaria, Belarus, Georgia, Turcia, Armenia, Slovenia, Cehia, Slovacia, Italia, Germania, Federația Rusă, Egipt, Argentina, Peru, Coreea de Sud, SUA etc. După evenimentele de la 7 aprilie 2009 din R. Moldova, Renata Verejanu a editat pe cont propriu peste 30 de cărți (poezii, cronici, interviuri, cugetări, eseuri, opinii, pledoarii apărute de-a lungul vieții în reviste și ziare, unde activa un redactor mai curajos).
Cuprins |
Biografie [modificare]
Renata Verejanu n. com.Verejeni, Raionul Ocnița, din 1966 domiciliată în Chișinău, Republica Moldova, poet, eseist, jurnalist, editor, ambasador popular, promotor al Societății Civile, luptător pentru renașterea națională și drepturile omului, promotorul Mișcării UNESCO și a politicilor Consiliului Europei [3] .
Studii [modificare]
În 1966 a absolvit școala medie din Verejeni, obținând medalia de argint pentru rezultate excelente la învățătură. În 1970, absolvește Facultatea de Ingineri-Economiști [4] a Institutului Politehnic din Chișinău, (azi, Academia de Studii Economice din R. Moldova și Universitatea Tehnică din Moldova), fiind invitată să activeze la Ministerul de finanțe. În perioada 1974-1980 studiază la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova, în seminarul profesorului Vladimir Gusev [5]. Lucrarea de teză este chiar manuscrisul de poeme, Do liubvi (Până la dragoste) care va apărea la Editura Molodaia Gvardia din Moscova, carte cu care în 1983 va obține Premiul literar unional Maxim Gorki. În perioada 1998-2002 este doctorand la Facultatea de Litere a Universității din București. În perioada 2000-2013 participă la diferite training-uri, reuniuni, conferințe, congrese, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în calitate de lider de ONG cu statut participativ [6].
Carieră [modificare]
Carieră literară [modificare]
Debutul literar îl face pe când era elevă, în presa locală cu poezii și proză scurtă. În presa republicană debutează în 1966 [7], ziarele Tinerimea Moldovei, Cultura, Învățământul public, Chișinăul de seară, Literatura și Arta ...revistele Moldova, Femeia Moldovei, Columna... fiind edițiile care au susținut apariția poemelor scrise nu întocmai după cerințele acelui timp. În anii de studii la Institutul de Literatură ”M.Gorki” din Moscova este invitată în componența unei delegații unionale și va face o călătorie de creație la Baical și cele mai mari orașe ale Siberiei. Face cunoștință și este apreciată de mari personalitți ale sec. XX, cum ar fi: Andrei Voznesenschi, Ion Druță, Evghenii Evtușenco, Otar Chiladze... Este recunoscută ca o poetă de mare perspectivă și este invitată să publice din creația sa în ziare și reviste unionale importante, cum ar fi: Drujba Harodov (Дружбa Народов), Literaturnaia Gazeta(Литературная газета), Comsomoliscaia Pravda (Комсомольскaя Правда), Smena(Смена). În timp ce editarea cărților este stopată, poetul și cronicarul e prezent în presa scrisă din republică și Uniune (Moscova, Kiev, Mahacicala, Ircutsk),cu poeziile, eseurile, cronicile și interviurile sale. În această perioadă poemele îi sunt traduse și apar în peste 20 de limbi ale lumii [8]
Cea de-a doua carte în limba română a poetei este de fapt un volum antologic, ”Ofranda omeniei”,(1989), care se constituie din cinci manuscrise (Virgula amendată, Vânzătorul vârstelor, Inventarierea simțurilor, Oameni dragi, Fără erou însemnat), prezentate la editură în 1980-1982. Cartea a fost un eveniment în cariera literară, pe care poeta l-a acceptat ca pe un mandat ce i-a permis să intre îndrăzneț în rândul generației de scriitori [9], pe care mai târziu a numit-o „generația dintre secole”, subînțelegând „generația de pe baricadele renașterii”, care își permitea la începutul anilor '80 a secolului trecut să scrie: De mi-ați lipi geamul tot cu bancnote de o mie/ Și mi-ați așterne covoare la scară când ies -/ Adevărul în sângele meu niciodată nu întârzie,/Cu lacrima lui - și surâd, și gândesc... "Cu Renata Verejanu, noi, șaptezeciștii literaturii basarabene, devenim o generație completă," confirmau colegii. [10]
În acea perioadă doar editura statului avea dreptul să editeze cărțile unui scriitor (poet, prozator, dramaturg, eseist etc.) și, în cazul în care nu erai acceptat de putere - nu puteai fi inclus în planul editorial, deci, nu aveai posibilitate să te editezi. În cazul Renatei Verejanu cititorul nu a simțit lipsa cărților poetei pe parcursul a câtorva decenii, deoarece poeta era prinsă în vâltoarea procesului literar, organiza Serate literare, întâlniri în licee, colegii, facultăți, își recita poemele la importante evenimentele literar-culturale. La toate evenimentele pe care Renata Verejanu le organiza ca promovare a societății civile, era prezent și poetul. În 2006, an de cotitură în ce privește apariția editorială a operei R.Verejanu, Editura ”Universul” editează nouă cărți în trei volume deja în colecția ”Ofrandă omeniei”, cu care poeta a participat în același an la Târgul Internațional de Carte ”Gaudeamus”, de la București, fiind invitată de Comisia Națională a României pentru UNESCO. Familiarizată cu activitatea editorială (în anii 1992-2012 a editat Revista ”Micul Prinț” și Ziarul ”Copiii Europei”), poeta R. Verejanu ia și locul editorului propriilor manuscrise. În perioada 2009-2012 editează peste 30 de cărți de poeme, maxime și cugetări, interviuri, eseuri, pledoarii, opinii în limba română, rusă, engleză(cărțile editate în perioada 1990-2012 sunt editate pe cont propriu). Participă la Salonul Internațional de Carte organizat de Biblioteca Națională a Moldovei, unde va obține premii la edițiile din 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 [11] [12] . Cu prilejul Aniversării a 65 de ani, Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei organizează la 22 octombrie 2012 Confrerința științifică "Poeta Renata Verejanu, promotoarea valorilor naționale în cultura și în procesul educațional al tinerei generații". [13] [14] [15] [16] [17]. Participă la Zilele Nichita Stănescu organizate la Urziceni, România, la Congresul Mondial al Eminescologilor de la Academia de Științe a Moldovei. Este autorul, scenaristul, regizorul și producătorul unui eveniment cultural de excepție, devenit o tradiție: Balului Micului Prinț și Lecția deschisă: EU AM DREPTUL, la care participă mii de persoane și unde răsună poeziile poetei.[18], [19].
În România numele poetei se face cunoscut începând cu 1989-1991, când a avut un șir de întâlniri cu cititorii din localitățile jud.Buzău, Iași, Brașov, dar și cu poeții Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, cărțile cărora le citise prin anii șaptezeci. În 1991 o întâlnire deosebită a avut la București, organizată de scriitorul Dan Anghelescu, special pentru poeta basarabeană. În 1996 face o călătorie prin cele mai mari orașe și majoritatea mănăstirilor din România. În perioada 1997-1999 desfășoară la București unul dintre proiectele sale cultural-educaționale: Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii Micul Prinț. În 1999 poeta se bucură de cea de-a doua Serată de Creație la București, la Palatul Cercului Militar Național [20] , la care a participat și Grigore Vieru. În 2009 la București îi apare cartea de poeme ”101 poeme de Renata Verejanu”, în colecția ”Ideal”, ed.Biodova. În 2009-2012 poeme și materiale despre opera Renatei Verejanu sunt publicate în Revista ITACA, Ziarul Azi, Revista Apollon, Curierul de Vâlcea, Boema, FALEZELE DE PIATRĂ etc. [21] [22] [23] [24].
Carieră în Societatea Civilă [modificare]
În 1988 creează Cenaclul Grai Matern, [25] cu care se va afla pe baricadele renașterii naționale, în lupta pentru drepturile omului și democrație. Cenaclul Grai Matern a fost o ”școală a vieții” pentru multe personalități basarabene, și este socotit primul proiect de la care au pornit ONG-urile reunite în Rețeaua OMCT. [26] În 2001 obține cu OMCT statut consultativ, apoi participativ la Consiliul Europei. [27] [28] [29] În anii 1988-2012 Renata Verejanu a creat ONG-uri locale, naționale și internaționale cu care a implementat peste 100 de proiecte, doar pe muncă de voluntariat. Printre acestea:
- Agenția de Presă a Tinerilor Jurnaliști AMP-Internațional, [30] fondată odată cu proclamarea independenței R.Moldova,1991. Un an mai târziu, fondează o revistă de cultură română pentru copii, gestionată de copii, editată doar cu suportul copiilor: *Revista ”Micul Prinț”. [31] În timp de criză, când Revista apărea tot mai rar, poeta și jurnalista înregistrează la Ministerul Justiției al R.Moldova Ziarul ”Copiii Europei”, [32] cea dea treia structură mass-media pentru copii. În august 1997, primul număr al Ziarului a fost lansat la Năvodari, România. Au fost prezenți la lansarea noului ziar elevi și profesori din Albania, Iugoslavia, Bulgaria, Ucraina, R.Moldova și din diferite județe ale României. Primele proiecte ale Revistei Micul Prinț au fost: „Microfonul liber”...și independent, [33] lansat în 1993, ce activează și în prezent și, dialogul intercultural: „Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii Micul Prinț”,[34] prin care, în perioada 1993-2012 au fost descoperite, promovate și ocrotite peste 55 mii de tinere talente din diferite țări ale lumii. [35]
- Prima Conferință Europeană a Junilor Jurnașiști, f.1995, este reuniunea copiilor jurnaliși, realizată în parteneriat cu Compania Teleradio-Moldova. Aceste proiecte au stat la temelia creerii în 1995 a Organizației Mondiale a Copiilor Talentați, [36] ONG internațional cu cartierul general la Chișinău. Au urmat un șir de noi proiecte, cum ar fi: * Eu vorbesc în limba ta, Tu vorbești în limba mea,1999, * Federația din Moldova a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO, 2000,[37] *Cluburile Consiliului Europei, 2001, *Academia Europeană a Societății Civile, 2003, *Conferința Transfrontalieră a Tinerilor, 2004, *Marșul Voluntarilor pentru Pace, 2007, * Marșul Voluntarilor pentru Drepturile Omului, 2008, *Săptămâna ONU, 2010, *Balul Micului Prinț, 2010,2011,2012 *Lecția deschisă ”Eu am dreptul”, desfășurată la Palatul Național împreună cu câteva sute de copii și câteva mii de spectatori, 2011, 2012.
Liderii și voluntarii de la aceste ONG-uri, reunite în Rețeaua OMCT, condusă de R.Verejanu, începând cu 2001 sunt invitați anual și au participat la importante reuniuni, conferințe europene și congrese mondiale, la Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei,(Strasbourg).[38]
Activitate [modificare]
- După prima facultate este invitată la Ministerul de Finanțe din R. Moldova (1969-1971). Pentru a face ce-a de-a doua facultate se transferă la Ministerul Ameliorărilor și Gospodăriei Apelor din Moldova (1971-1983). După absolvirea celei de-a doua facultăți dorind să trecă la muncă de creație, se angajează în calitate de cercetător științific superior la Muzeul de Literatură „D. Cantemir” a Uniunii Scriitorilor din Moldova, apoi urmează căutările unui serviciu care să-i satisfacă cerințele sufletești, astfel se angazează redactor șef la Teatrul Etno-folcloric „Ion Creangă” din Chișinău. Dar regimul totalitar desființează Teatrul, și din aceste clipe începe activitatea în Societatea Civilă.
- Fondatorul și Președintele Cenaclului „Grai Matern” (1988-2012);
- Agenția de Presă a Tinerilor Jurnaliști "AMP-Internațional", fondator, redactor-șef (1991-1995), președinte 1991-2012,
- Autorul emisiunii TV „Micul Prinț” [39] 1993-1995, 2002;
- Organizația Mondială a Copiilor Talentați,președinte-fondator,1995, realeasă președinte 2000,2005,2010 [40]
- Federația din Moldova a Asociațiilor, Centrelor și Cluburile UNESCO, președinte-fondator,realeasă președinte 2005, 2010,
- Cluburile Consiliului Europei, co-fondator,2001
- Academia Europeană a Societății Civile, 2003, președinte, realeasă președinte 2007,2012,[41]
- Membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova
Cărți editate [modificare]
- „Până la dragoste”, poeme, ed. Literatura Artistică, 1979;
- „До любви” (Do liubvi), ed. Molodaia Gvardia, Moscova, 1982;
- „Ofrandă omeniei”, ed. Literatura Artistică, 1989; ed. Universul, 1993;
- „Stema destinului”, poeme, ed. Universul, 1993; 2006;
- „a Munci, a Iubi, a Trăi”, poeme, ed. Universul, 2006;
- „Vânzătorul vârstelor”, poeme, ed. Universul, 2006;
- „În lumea Renatei Verejanu”, Maxime și cugetări, ed. OMCT, 2008; 2011
- „În lumea Renatei Verejanu”, Interviuri, ed. OMCT, 2009; 2011 (În cartea de interviuri, din colecția ”În lumea Renatei Verejanu”, editată la ed.OMCT, Chișinău, în 2009 și reeditată în 2011, scriitoarea a adunat interviurile acordate pe parcursul anilor și apărute în diferite publicații, precum și la postul național de radio.)
- „În lumea Renatei Verejanu”, Societatea Civilă, ed. OMCT, 2011;
- „Virgula amendată”, poeme, ed. OMCT, 2009, 2011;
- „Inventarierea simțurilor”, poeme, ed. OMCT, 2010;
- „Drum spre adevăr”, poeme, ed. OMCT, 2009;
- „Oameni dragi”, poeme, ed. OMCT, 2009;
- „Fără erou însemnat”, poeme, ed. OMCT, 2009;
- ”101 poeme” de Renata Verejanu, ed.Biodova, București, 2009; 2011;
- „Acest timp al iubirii”, poeme de dragoste, ed. OMCT, 2010;
- ”Eu am dreptul”, poeme pentru copii, ed.OMCT, 2011, 2012;
- ”Cadoul florii”, nuvelă pentru copii, ed.OMCT, 2011
- ”Soarele pătrat”, baladă pentru copii, desenele autoarei, ed.OMCT, 2011
- ”Dreptul de mamă”, omagiu mamei și copilului, ed.OMCT, 2011
- ”La o margine de ieri”, poeme, ed.OMCT, 2012
- ”На ненависть только себя не потрачу”, poeme traduse în l.rusă, 2012
- ”Pledoariile Renatei Verejanu”, ed.OMCT, 2012
- ”Cenaclul Grai Matern”, ed.OMCT,2012
- ”Chișinău-București, București-Chișinău”, poeme, ed.OMCT, 2012
- ”Opinii” despre un secol mizerabil și politicienii săi, (eseuri), ed.OMCT, 2012
- "Generația dintre secole" (portret/profil), OMCT, 2012.
- "Provocați-mă.."(să devin genială, poeme), ed.OMCT, 2012
- "Metafora nemuririi"(Anul 1991), poeme inedite, ed.OMCT, 2012,
- "In the world of Renata Verejanu, Interviews",(Translated by Dan Verejanu),Ch., OMCT, 2012
- "In the world of Renata Verejanu, Savings and Thinkings",(Translated by Dan Verejanu),Ch., OMCT, 2012
- ”Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare” (opera poetică),440 pagini, ed.OMCT, 2012
- "Geniul invizibil al literaturii basarabene" (reflecții critice, opinii, cugetări despre creația poetei Renata Verejanu), alcătuitor Dan Verejanu.( Autori: M.Cimpoi, G.Călin, I.Barbu, T.Paladi, P.Rău, C.Partoli, O.Bufnilă, I.Proca, I.Colesnic, A.Dumbrăveanu, L.Grosu, I.Stavschi, V.Ladaniuc etc.), Ch.OMCT. 2012, 2013
Premii [modificare]
- Premiul III la Concursul republican de publicistică (1978),Premiul revistei unionale pentru tineret „SMENA”, Moscova, 1980, *Laureată a Premiului Literar Internațional „M.Gorki”, 1983, *Diploma Societății Române de Radiodifuziune, 2000, *Honorable Diploma, oferita de National Coordinator of ONG/UNICEF Network for Children in Georgia, 2000, *Premiul „Omul Anului”, 2001, [42]
- Honorable Diploma oferită de International Youth Network for Peace and Cooperation JUVENCO, Georgia, 2003, *Premiul „Ambasador al Culturii Păcii” oferit de Cluburile Consiliului Europei, 2007,
- Premiul Salonului Internațional de Carte de la BNM, pentru Revista Micul Prinț si colectia „Ofranda omeniei”, 2007, pentru cartea „În lumea Renatei Verejanu”, Maxime și Cugetări, 2009,
- Diploma Comitetului Național Român pentru Drepturile Copilului, 2009, *Diploma Federației Mondiale a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO, 2010, *Diploma Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO, 2010, Diploma "Săptămâna ONU", 2010, Diploma de Excelență cu prilejul Aniversării de 20 de ani ai Revistei "Micul Prinț", 2012, [43]
- Premiul Salonului Internațional de Carte de la BNM, pentru cartea ”Acest timp al iubirii”, 2010, pentru cartea ”În lumea Renatei Verejanu, Interviuri”,2011, pentru volumul antologic de poeme "Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare", 2012, este Laureata "Literaturii și Arta" pentru anul 2012, secțiunea Poezie, pentru implementarea proiectului "Lecția Deschisă - EU AM DREPTUL" primește Premiul "Omul Anului" 2012.
- Prezentă în "Dicționarul General al Literaturii Române":[coord.Eugen Simion], edit.de Academia Romana,7 volume.
- Prezentă în antologia "Chișinăul în literatură", Bib.mun.B.P.Hașdeu, Ch.2011, [44]
- Prezentă în antologia ”O retrospectivă a edițiilor Salonului Internațional de Carte”, editată cu ocazia Aniversării a 180 de ani ai Bibliotecii Naționale a R.Moldova, 2012
- Prezentă în "Тверской бульвар, 25" cu poemul "Отражение: стихи-монологи",Moscova, Сов.писатель,1992.
- Prezentă în "Антологиjа на молдавската литература за деца на македонски и арамански jазик", trad. Ванга Михаjлова-Штерjова,Scopia,2012
- Prezentă în Lista celor mai importanți basarabeni și Personalitățile Ocniței, [45],
- Prezentă în Enciclopedia ”Femei din Moldova”, 2000
- „Pentru merite în propagarea valorilor spirituale și morale, contribuție la promovarea tinerelor talente și activitate organizatorică progidioasă”, Renatei Verejanu i s-a conferit în anul 2010, prin decret prezidențíal, titlul de „Om emerit” al Republicii Moldova [46][47].
Cărți online [modificare]
- Virgula amendată [48]
- În lumea Renatei Verejanu, Interviuri [49] [50]
- În lumea Renatei Verejanu, Maxime și cugetări [51]
Referințe critice [modificare]
- Mihai Cimpoi,"O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia" (1996, 1997, 2002, 2011)
- Mihai Cimpoi, ”Cardiograma lirică a Renatei Verejanu” [52]
- George Călin, ”Arta cuvintelor” [53]
- Ioan Barbu, ”Renata Verejanu și trandafirii ei de foc” [54]
- Petre Rău, ”Acest timp al iubirii” [55]
- Nicolae Dabija, "O generație completă" [56]
- Tudor Palladi, ”OFRANDA CELESTĂ A POEZIEI SAU MAGIA REVELAȚIEI” [57]
- Ovidiu Bufnilă, "Magia soarelui din fântână sau despre Magia Speranței" [58]
- Natalia Croitoru, "Geniu invizibil al poeziei române basarabene" [59]
- Claudia Partole, "Poeta care-și face din viață sărbătoare" [60]
- Nina Slutu-Suruceanu, "Mandat de Poet" [61]
- Lidia Grosu,”Respirația moleculei” sau ”ideea de continuitate” în creația Renatei Verejanu [62]
- Victor Ladaniuc,”Dar supusă nu pot fi” [63]
- Irina Stavschi ”Ofranda omeniei” [64]
- Eugen Doga, Omagiu, Sala cu Orgă [65]
Bibliografie [modificare]
- Literatura română din Basarabia [66]
- Dicționarul General al Literaturii Române [67]
- Literatura română postmodernă [68]
Legături externe [modificare]
- Monitorizarea Referendumului [69]
- Om Emerit al Republicii Moldova [70]
- Societatea Civilă [71]
- Drujba narodov [72]
- Surse terțe [73]
Note [modificare]
- ^ Ocnița
- ^ Cronici. T.Palladi, G.Codreanu
- ^ Consiliul Europei
- ^ Uniunea Scriitorilor
- ^ Vladimir Gusev
- ^ WOTC
- ^ Mihai Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, ed.IV, 2011
- ^ Mihai Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia
- ^ Irina Stavschi, Ofranda omeniei
- ^ Nicolae Dabija
- ^ Premiu la Salonul Internațional de Carte
- ^ Salonul Internațional de Carte
- ^ Publika TV
- ^ Cultura Azi
- ^ Academia de Științe a Moldovei
- ^ Triunghi
- ^ Lansare de suflet
- ^ Balul Micului Prinț
- ^ Biblioteca Transilvania
- ^ Palatul Cercului Militar Naíonal
- ^ Revista Apollon
- ^ Curierul de Vâlcea
- ^ Boema
- ^ FALEZE DE PIATRĂ
- ^ Cenaclul Grai Matern
- ^ Rețeaua OMCT
- ^ Statut participativ
- ^ Parlamentul R.Moldova
- ^ Ministerul Justiției din R.Moldova
- ^ AMP-Internațional
- ^ Revista Micul Prinț
- ^ Ziarul ”Copiii Europei”
- ^ Microfonul liber
- ^ Concursuri Intenaționale
- ^ Talente lansate de Festivalul-Concurs Internațional ”Micul Prinț”
- ^ Organizația Mondială a Copiilor Talentați”
- ^ FMACCU
- ^ Consiliului Europei
- ^ Proiecte
- ^ Rețeaua OMCT
- ^ Bibliografia
- ^ Omul Anului
- ^ Literatura și Arta
- ^ Biblioteca B.P.Hașdeu
- ^ Personalitățile Ocniței,
- ^ Om emerit
- ^ Decretul Nr.322-V din 31 mai 2010, Monitorul oficial
- ^ Virgula amendată
- ^ Interviuri
- ^ Interviuri la Vocea Basarabiei
- ^ Maxime și cugetări
- ^ Mihai Cimpoi
- ^ Aprecieri
- ^ Cronici
- ^ Cronici
- ^ Literatura și Arta
- ^ Reflecții critice
- ^ Geniul invizibil
- ^ Reflecții critice
- ^ Geniul Invizibil
- ^ Reflecții critice
- ^ Respirația moleculei
- ^ Cronici
- ^ Cronici literare
- ^ Eugen Doga
- ^ Literatura română din Basarabia
- ^ Dicționarul General al Literaturii Române
- ^ Literatura română postmodernă
- ^ Vocea Basarabiei
- ^ Om Emerit
- ^ Monitorizarea alegerilor
- ^ Дружба народов
- ^ Surse terțe