Regimentul I de Graniţă de la Orlat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sigiliul regimentului

Regimentul I de Graniţă de la Orlat a fost un corp de armată în cadrul Graniţei Militare din Transilvania (în germană Siebenbürgische Militärgrenze), instituită în anul 1764 de autorităţile imperiale drept cordon sanitaire la frontiera sudică a Prinicipatului Transilvania.

În cel de-al treilea deceniu de domnie al împărătesei Maria Terezia, Curtea de la Viena a decis înfiinţarea regimentelor grănicereşti în Transilvania. Pentru ducerea la îndeplinire a misiunii a fost însărcinat la data de 5 iulie 1761 generalul de cavalerie Adolf Nikolaus von Buccow, al cărui proiect a fost aprobat de împărăteasă în 16 aprilie 1762.

După înfiinţarea Regimentului II de graniţă românesc cu sediul la Năsăud din anul 1764, s-a început constituirea Regimentul I grăniceresc român, operaţiune ce a durat până în anul 1766 şi a fost condusă de generalul Ziskovic. Hotărârea de înfiinţare a fost luata în 24 februarie 1765, hotărâre ce a stat la baza întocmirii unor conscripţii amănunţite ce prevedea stabilirea numărului de locuitori ce puteau fi încorporaţi precum şi cuantumul despăgubirilor ce trebuiau să fie plătite de către autorităţiile militare "proprietarilor" satelor.

Regimentul I grăniceri, era situat la graniţa sudică a Transilvaniei şi ocupa cel mai întins ţinut în cadrul graniţei militare transilvănene. El se întindea de la Porţile de Fier, peste părţi ale comitatului Hunedoara, ale comitatelor Alba de Sus şi Alba de Jos, prin scaunele Orăştie, Sibiu, Miercurea, peste districtele Făgăraş şi Braşov. Reşedinţa sa se afla la Orlat, lângă Sibiu, iar drept centru de greutate al acestuia era prevăzut districtul Făgăraşului.

[modifică] Organizare

Regimentul I de Graniţă de la Orlat avea un efectiv de circa 3000 de oameni, împărţiţi în trei batalioane, care îşi aveau sediile la Haţeg, Orlat şi Vaida-Recea. În perioadele de campanie unul dintre batalioane participa la lupte, altul era menţinut în rezervă iar al treilea rămânea în ţară^[1]. Fiecare dintre batalioane erau formate la rândul lor din câte patru companii, două de "stat major" şi două "de rând"(obişnuite). Deoarece "compania colonelului" şi-a avut sediul la Tânţari, unele surse documentare consideră această locaţie ca sediul iniţial al regimentului^[2] şi numai ulterior acesta a fost mutat la Orlat în anul 1770^[3]. Ultima sursă indică drept sediu al Regimentului I grăniceresc român, chiar oraşul Braşov^[4].

O companie cuprindea pe grănicerii care locuiau într-una sau mai multe localităţi, comandantul acesteia, de regulă cu gradul de căpitan, locuind în localitatea de reşedinţă. Compania era formată din patru plutoane, având următoarele efective:

• Un căpitan sau căpitan-locotenent.
• Un locotenent major.
• Un sublocotenent.
• Un plutonier, căruia îi revenea sarcina de a instrui recruţii, de a repartiza trupa la diferite servicii şi a o pregăti pentru marş.
• În cazul când în cadrul companiei era prevăzut şi un sergent, acesta se îngrijea de hrana şi supravegherea bolnavilor, de asigurarea pazei steagului, iar în lipsa stegarului era purtătorul de drapel.

Dispunerea în teritoriu a companiilor "Regimentului I de graniţă", Orlat^[5]

• Un furier care întocmea şi păstra scriptele companiei, alegea locul de tabără şi asigura încatiruirea trupelor, iar în timpul luptelor asigura paza bagajelor.
• O călăuză.
• Opt caporali.
• Doi toboşari.
• Un "muzicant"(trompetist).
• 16 fruntaşi.
• 217 ostaşi de rând^[6].

Numărul localităţilor militarizate pe teritoriul Regimentului de la Orlat nu este acelaşi la toţi autorii care s-au ocupat cu această problemă. George Bariţ indică 84^[7], cifra fiind luată din Muster-Liste a regimentului din 1777 în care se menţionează că 24 dintre acestea erau militarizate în întregime şi 60 numai parţial^[8]. J.H.Benigni indică 82 de localităţi dintre care numai 17 "granz militärisch"^[9], date preluate şi de I.Manciulea^[10], precum şi de Virgil Şotropa^[11]. C.Göllner indică o dată 82^[12] iar altădată doar 76 cu unele erori de transcriere a numelui acestora^[13]. Într-o altă lucrare de referinţă, numărul localităţilor militarizate în întregime este de 22 iar a celor "amestecate"(parţial), de 60^[14], pentru ca o altă sursă să indice doar 79 de localităţi militarizate^[15].

[modifică] Sediile companiilor regimentului

Sediul regimentului din Orlat

În 1851, la data desfiinţării regimentului sediile garnizoanelor au fost:

• Compania I-a: Răcăştia.
• Compania a II-a: Haţeg.
• Compania a III-a: Râu Alb.
• Compania a IV-a: Cugir.
• Compania a V-a: Jina.
• Compania a VI-a: Veştem.
• Compania a VII-a: Racoviţa.
• Compania a VIII-a: Viştea de Jos.
• Compania a IX-a: Lisa.
• Compania a X-a: Mărgineni.
• Compania a XI-a: Ohaba.
• Compania a XII-a: Dumbrăviţa(fost Tânţari).

[modifică] Ierarhia militară în cadrul regimentului

• Comandantul regimentului.
  • În perioada 1765-1770 avea gradul de locotenent-colonel: Obristlieutenant sau Oberstlieutenant (Oberstleutnant).
  • În perioada 1770-1851, gradul de colonel: Obrist sau Oberst.

• Maior: Major.
• Căpitan: Hauptmann (plural Hauptleute)- în perioada 1765-1849.
  • Căpitan clasa I-a: Hauptmann 1. Classe (Klasse) - după 1849.
  • Căpitan clasa a II-a: Hauptmann 2. Classe - după 1849.
• Locţiitor de căpitan (căpitan-locotenent): Capitän-Lieutenant (Kapitän-Leutnant).
• Locotenent-major: Oberlieutenant (Oberleutnant).
• Sublocotenent: Unterlieutenant (Unterleutnant) - în perioada 1765-1849.
  • Sublocotenent clasa I-a: Unterlieutenant 1. Classe - după 1849.
  • Sublocotenent clasa II-a: Unterlieutenant 2. Classe - după 1849.
• Grade speciale intermediare între subofiţeri şi ofiţeri:
  • Stegar: Fähnrich - până în anul 1838.
  • Sublocotenent (de rang inferior): niederer Unterlieutenant - după 1838.

Funcţiile ofiţerilor:

• Auditor/Judecător: Auditor - căpitanii şi maiorii.
• Adjutant: Adjutant - pentru ofiţerii de rang inferior, mai rar stegarii.
• Contabil: Rechnungsführer - locotenenţii-majori, ulterior şi căpitanii.

Funcţiile speciale ale civililor:

• Medic şef: Oberarzt - asimilat locotenent-major.
• Medic: Arzt - asimilat locotenent-major.
• Capelan sau preot militar: Feld-Caplan (Feldkaplan) sau Caplan (Kaplan)^[16].

[modifică] Ofiţerii români ai regimentului

• Vezi Lista Ofiţerilor Români

Colonelul David Urs baron de Mărgineni

Căpitanul Constantin Stezar

Căpitanul Dionisie Drăgoiu

[modifică] Fondul şcolastic

Anterior anului 1851, an ce marchează desfiinţarea regimentelor grănicereşti din cadrul Graniţei Militare Transilvănene, fiecare comună grănicerească a fost chemată să se pronunţe în ce priveşte folosirea pe viitor a "Fondului de montură". Majoritatea dintre acestea au optat pentru transformarea lui într-un "Fond Şcolastic" din care să se înfiinţeze şi să se susţină şcoli poporale în toate localităţile locuite de foşti grăniceri^[17]. Este important de precizat că la data desfiinţării graniţei militare valoarea Fondului de montură al Regimentului I de la Orlat era de 49.287 florini şi 24 de cruceri^[18], sumă însemnată pentru acele timpuri făcând comparaţie cu întreaga avere a comunităţii Racoviţa care abia se ridica la suma de 5.116 florini şi 26 cruceri^[19].

Hotărârea foştilor grăniceri a fost sacţionată prin rescriptul împărătesc din 27 august 1861^[20], doi ani mai târziu la data de 22-24 aprilie convocându-se la Sibiu în cancelaria "Astrei" prima şedinţă a reprezentanţilor foştilor grăniceri. Aceasta a fost condusă de către căpitanul pensionar racovicean Dionisie Drăgoiu, alegându-se primul său comitet de conducere dintre care au făcut parte şi Moise Panga şi notarul Ioan Măcelariu^[21].

Stezar Constantin - Preşedinte CAFS
în perioada 12-01-1863/08-05-1871,
Vicepreşedinte 08-05-1871/10-01-1872,
Preşedinte 10-09-1897/19:20-02-1902.

În data de 12 decembrie 1863 comitetul ales împreună cu preşedintele său, Stezar(Stejar) Constantin, a primit confirmarea guvernului ţării şi a fost însărcinat cu elaborarea "Statutelor" şi administrarea fondului. Neaprobate de către forurile superioare în redactarea iniţială, acestea au trebuit modificate primind acceptul prin rescriptul împărătesc nr.5530 din 10 martie 1871^[22]. Definind scopul "Fondului Şcolastic", "Statutele" făceau părtaşi la el pe toţi grănicerii şi urmaşii lor legitimi, administrarea sa urmând a se face de către "Reprezentanţa generală a foştilor grăniceri", printr-un comitet ales din rândurile ei, al cărui preşedinte să fie confirmat de către Ministerul cultelor şi instrucţiunii publice din guvernul maghiar. "Reprezentanţa" urma să se întrunească o dată la trei ani la Sibiu, în prezenţa unui comisar regesc, ea fiind formată din câte doi deputaţi de fiecare fostă companie, în vârstă de cel puţin 24 de ani, persoanele alese având şi garanţiile morale corespunzătoare.

Pentru administrarea locală a fiecărei şcoli susţinute din "Fond", se prevedea alegerea unei eforii şcolare subordonată direct "Comitetului administrativ al fondului şcolastic"(CAFS), prin care se repartiza sumele cuvenite acesteia. Într-un paragraf impus de către autorităţile politice superioare, "Statutele" precizau că şcolile grănicereşti "vor sta sub supravegherea inspectorilor şcolari regeşti comitatensi"^[23].

Adunarea reprezentanţei generale din 8 mai 1871 alege pe viaţă în fruntea Comitetului administrativ pe baronul David Urs de Margina. Cunoscut în cercurile guvernamentale de la Viena şi Budapesta pentru bravurile sale pe câmpurile de luptă^[24], drept unul dintre cei mai buni ofiţeri ai armatei austriece, fiind decorat ca atare^[25], Urs întreprinde măsurile necesare în vederea preluării "Fondului şcolastic" de la Ministerul cultelor şi inspecţiunii publice către comitetul nou ales. Intervenţia sa reuşeste să atragă în administrarea fondului suma de 337.914 florini, echivalentul a 675.000 de coroane^[26]. Începând din acest moment "Fondul şcolastic", mai corect spus "interesele"(dobânzile) s-au împărţit în 13 părţi egale a câte 700 florini fiecare, sumă ce urma să se achite anual fiecărei dintre cele foste 12 companii ale regimentului, plus "Aripei husarilor de la Dejani"^[27].

David Urs - Preşedinte CAFS
în perioada 8 mai 1871 - 10 septembrie 1897

Iniţial, de aceste sume au beneficiat şcolile înfiinţate în fostele localităţi sedii de companii, care în scurt timp au devenit focare de cultură nu numai pentru populaţia şcolară a acestora cât şi pentru cea a satelor înconjurătoare. De subliniat faptul că începând cu anul 1876, din cota cuvenită Companiei a VII-a a fost susţinută şi şcoala grănicerească din Scoreiu^[28].

De îndată ce "Fondul şcolastic" şi-a început activitatea, CAFS a început organizarea şcolilor din subordinea sa. La baza organizării a stat actul numit "Normativ privitor la organizarea învăţământului în şcolile centrale a(le) Reuniunii grănicereşti din fostul regiment de graniţă român I " elaborat la data de 17 septembrie 1871 şi aprobat de către Reprezentanţa generală din 27 septembrie 1871^[29]. Cornel Lupea indică pe renumitul pedagog transilvănean Vasile Petri, fostul elev de la Năsăud al lui Moise Panga, ca fiind principalul autor al "Normativului" deoarece în perioada 1871-1875 acesta a îndeplinit funcţia de director suprem al şcolilor grănicereşti, concomitent cu cea de secretar al CAFS^[30]. Difuzat ulterior tuturor eforiilor şcolare însoţit de explicaţii date atât de către Vasile Petri cât şi de către David Urs^[31], "Normativul" conţinând 37 de articole, reglementa toate problemele şcolilor grănicereşti, începând cu caracterul lor, drepturile şi obligaţiile elevilor precum şi ale docenţilor, structura şi durata învăţământului, atributele Comitetului administrativ precum şi ale eforiilor şcolare etc. El a constituit o adevărată constituţie a şcolilor grănicereşti rămânând în vigoare până în anul 1895 când şcolile au fost transformate în şcoli comunale care, însă, erau susţinute din acelaşi fond.

Rezinstând tendinţelor de maghiarizare începute în 1879 şi 1907 şi culminate cu includerea lor în anul 1917 în aşa zisa "zonă culturală", şcolile grănicereşti au fost preluate de statul român în 1921. "Fondul şcolastic" ajuns la o valoare mai mult simbolică s-a menţinut ca instituţie juridică până în 1948 când a fost desfiinţat.

[modifică] Bibliografie

• Cornel Lupea - "Racoviţa - Monografia unei străvechi aşezări sibiene", Casa de presă şi Editura Tribuna, Sibiu, 1995.
• Cornel Lupea - "Racoviţa - Monografia unei străvechi aşezări sibiene", vol. I-III, mss. la Biblioteca ASTRA.
• Alexandru Bucur şi Cornel Lupea - Ofiţerii români din Regimentul 1 grăniceresc român de la Orlat, Editura Etape Sibiu, Sibiu 2002.

[modifică] Note