Regatul Islandei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Konungsríkið Ísland Kongeriget Island Regatul Islandei ← 1918 – 1944 → Steag Regatul Islandei Capitală Reykjavík Limbă/limbi limba daneză, limba islandeză1 Formă de guvernare monarhie constituţională Rege  - 1918 - 1944 Cristian al X-lea (Kristján X) Istorie  - Fondare 1918  - Republica 7 iunie 1944 1ambele erau limbi oficiale de facto

Regatul Islandei a fost o monarhie constituţională, de la 1 decembrie 1918 până la 17 iunie 1944, când a devenit o republică independentă.

[modifică] Origine

Islanda se afla sub controlul coroanei daneze din 1380, deşi oficial o posesiune norvegiană până în 1814. În 1874, Danemarca a acordat autonomie Islandei, ce a fost lărgită în 1904. Consituţia, redactată în 1874, a fost revizuită în 1903.

La 1 decembrie 1918, Danemarca a recunoscut Islanda ca stat suveran, unit cu Danemarca sub acelaşi rege. Regatul Islandei şi-a creat propriul steag, şi a cerut ca Danemarca să se ocupe de afacerile sale externe şi de apărare. Actul de recunoaştere a suveranităţii urma să fie revizuit în 1940, şi putea fi revocat trei ani mai târziu, dacă nu se ajungea la o înţelegere.

[modifică] Al doilea război mondial şi republica

Ocupaţia germană a Danemarcei în timpul celui de-al doilea război mondial a dus la întreruperea legăturilor dintre cele două state. Ca urmare, la 10 aprilie 1940, parlamentul islandez, Alþingi, a preluat controlul asupra politicii externe, numind un ministru temporar, Sveinn Björnsson, care urma să devină primul preşedinte al republicii. În primul an de război, Islanda a respectat cu stricteţe politica de neutralitate, acţionând atât asupra forţelor germane, cât şi asupra celor britanice care violau legile neutralităţii. Pe 10 mai, 1940, Operaţiunea Fork a început, reprezentând efectiv invazia Islandei de către forţele britanice. Guvernul a protestat împotriva violării neutralităţii islandeze, însă ocupaţia aliată a existat pe întreg parcursul războiului.

În iulie 1941, responsabilitatea apărării Islandei a fost asumată de Statele Unite, în urma unui acord între SUA şi Islanda. Britanicii aveau nevoie de forţele militarea staţionate acolo pentru a apăra Anglia, şi au pus presiune pe Parlamentul islandezi, pentru a permite ocuparea ţării de către americani. Până la 40.000 de soldaţi se aflau în insulă, depăşind numărul bărbaţilor adulţi din întreaga ţară (ce avea o populaţie de 120.000 de oameni)

După un plebiscit, Islanda a devenit oficial o republică independentă pe 17 iunie 1944. Deoarece Danemarca încă se afla sub ocupaţie, mulţi danezi erau revoltaţi de momentul ales de islandezi pentru declararea independenţei. Regele danez, Cristian al X-lea, a acceptat totuşi independenţa, trimiţând un mesaj de felicitare islandezilor.