Regatul Franței
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Regatul Franței (franceză Royaume de France) a fost un stat feudal din vestul Europei, unul din succesorii direcți ai Regatului Francilor, precursorul Franței actuale și una dintre cele mai mari puteri economice, militare și politice din Evul Mediu. Cu toate că de facto era independent în urma Tratatul de la Verdun din 843, regatul Franței a început să se contureze ca un stat de sine stătător doar în urma urcării pe tron a Dinastiei Capețienilor, succesorii acestora conducând statul timp de peste 800 de ani, până la izbucnirea Revoluției franceze în 1789.
Cuprins |
Istoric [modificare]
Perioada feudală [modificare]
Prestigiul internațional al Franței a crescut spre sfârșitul secolului al XII-lea și pe parcursul secolului al XIII-lea, antingând un apogeu în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt. În perioada regelui Filip II August regele Franței își întinde autoritatea pe întreg teritoriul dintre Pirinei și Canalul Mânecii. Războiul de 100 de ani purtat împotriva Dinastiei Plantagenet ce controla tronul Angliei a umbrit imaginea Franței pe plan internațional, conflictul luând sfârșit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois și a dus la consolidarea autorității regale care a devenit incontestabilă în secolele următoare.
Renașterea și absolutismul [modificare]
Secolul al XVI-lea este marcat de dominația Spaniei ce se unește cu domeniile Dinastiei Habsburgilor, conducători ai Sfântului Imperiu Romano-German. Această nouă putere intră în repetate rândur în conflict cu regii Franței existând succese de o parte și de alta. Războaiele Religiilor marchează sfârșitul secolului al XVI-lea și totodată sfârșitul dinastiei Valois.
Abia cu venirea lui Henric al IV-lea și Ludovic al XIII-lea cu ministrul său Richelieu, Franța a reușit să iasă din conul său de umbră (1648 și 1659). Perioada care a urmat a fost cea mai fastă din istoria acestei țări. De la regele Ludovic al XIV-lea la Revoluție, Franța a dominat scena internațională pe plan militar, diplomatic și cultural. Această perioadă este marcată și de debutul Imperiului Colonial Francez dar datorită nehotărârii regelui Ludovic al XV-lea Franța nu reușește să își impună supremația în anumite regiuni ale globului, în detrimentul Imperiului Britanic.
Expansiunea teritorială [modificare]
La jumătatea secolului XV Franța era mult mai restrânsă teritorial decât actualmente[1] și numeroase provincii frontaliere (ca de exemplu Roussillon, Cerdagne, Calais, Béarn, Navarre, Comitatul Foix, Flandra, Artois, Lorena, Alsacia, Trois-Évêchés, Franche-Comté, Savoia, Bresse, Bugey, Gex, Nisa, Provence, Dauphiné și Bretania) erau fie autonome, fie aparțineau altor state medievale; existau de asemenea numeroase enclave străine, ca de exemplu Comtat Venaissin. În plus, anumite teritorii erau fiefuri personale ale unor familii nobile și acestea erau conduse indiferent de voința suveranului francez.
Secolele XV, XVI și XVII au reprezentat o perioadă de importante expansiuni teritoriae ale regatului. Astfel între 1461 și 1789 au fost achiziționate următoarele teritorii:
- sub Ludovic al XI-lea - Provence (1482), Dauphiné (1461, sub control francez din 1349)
- sub Francisc I - Bretania (1532)
- sub Henric al II-lea - Calais, Trois-Évêchés (1552)
- sub Henric al IV-lea - Comitatul Foix (1607)
- sub Ludovic al XIII-lea - Béarn și Navarre (1620, sub control francez din 1589 ca parte a posesiunilor lui Henric al IV-lea)
- sub Ludovic al XIV-lea
- Pacea Westfalică (1648) - Alsacia
- Tratatul Pirineilor (1659) - Artois, Catalonia de Nord (Roussillon, Cerdagne)
- Tratatul Nijmegen (1678-9) - Franche-Comté, Flandra
- sub Ludovic al XV-lea - Lorena (1766), Corsica (1768)
Referințe [modificare]
- ^ Bély, 21. În 1492, aproximativ 450.000 km² față de 550.000 km² actualmente.
Bibliografie [modificare]
- fr Bély, Lucien. La France moderne: 1498-1789. Collection: Premier Cycle. Paris: PUF, 1994. ISBN 2-13-047406-3