Raport de subordonare
Raportul de subordonare în gramatică este legătura ce se stabilește între două elemente, dintre care unul, subordonat, depinde gramatical de celălalt, numit regent.
Gradul de dependență gramaticală a elementului subordonat este variabil. Unele elemente subordonate determină regentul, sunt mai strâns legate de el, împreună cu regentul ele constituie îmbinări în interiorul cărora nu se fac pauze, iar comunicarea, fără ele, suferă.
Alte elemente subordonate au numai rol explicativ, scot în relief o notă a regentului, sunt simțite ca un adaos la comunicare și apar izolate de restul cuvintelor prin pauze.
În propoziție atributul și complementul se află în raport de subordonare: atributul față de un regent de tip substantiv sau locuțiune substantivală iar complementul față de un regent verb, adverb sau adjectiv.
În frază, propoziția subordonată depinde gramatical de altă propoziție îndeplinind - în formă de propoziție - funcțiunea unei părți de propoziție a regentei (subiect, nume predicativ, atribut, complement).
Corespondentul subiectului și al numelui predicativ în frază - respectiv propoziția subiectivă și cea predicativă - se află în raport de subordonare față de regentele lor, spre deosebire de situația din propoziție, unde raportul dintre subiect și nume predicativ este unul aparte, specific.
