Râul Valea Sărată, Arieș

Date geografice
Valea Sărată
(Pârâul Sărat Mare, Valea Sf.Ioan)
Cursul superior al Văii Sărate la Durgău
Bazin hidrografic	Bazinul Dunării
Emisar	Arieș
Punct de vărsare	Turda
Date generale
Țări traversate	România
Localizare	Județul Cluj
Principalele localități traversate	Turda
Modifică date / text

Valea Sărată, sau Pârâul Sărat Mare (în maghiară Sospatak) este un afluent de stânga al râului Arieș. Cursul său mijlociu și inferior este numit Pârâul Sfântu Ion (în maghiară Szent János-Patak).

Descriere[modificare | modificare sursă]

Valea se varsă în Arieș la nord de cartierul Poiana din Turda. Izvorăște în preajma lacului nr.2 (lacul Durgău) din zona lacurilor de la Durgău colectează apele sărate ale părâiașelor de pe cei doi versanți ai masivului de sare, îndreptându-se inițial în direcție nord-est, apoi (după ce confluează cu un mic afluent de stânga ce curgea odinioară pe lângă fostul sat Kölyköd^[1]) își schimbă brusc direcția, curgând pe traseul său mijlociu și inferior spre sud-est, până la vărsarea în Arieș.

După Balázs Orbán^[2] pe platoul din partea dreaptă a văii a existat (până la distrugere prin năvala tătară din 1285) o așezare a curtenilor regali cu numele Udvarnoktelek^[3] (Moșia Curteanului), precum și o biserică romanică cu hramul Sf.Ioan (Szent János), ale căror urme vagi se mai puteau observa în teren în secolul al XIX-lea.

Între izvor și vărsarea în Arieș valea are o lungime totală de cca 7 km. Apa văii este sărată. Înainte de vărsare, valea străbate cartierul (fostul cătun) Sfântu Ion (Sân Ion), care a preluat vechiul nume medieval al bisericii așezării.

Distrugerea unui sit arheologic[modificare | modificare sursă]

În anul 2008 proprietarul unei balastiere de pe cursul mijlociu al Văii Sărate a distrus din neglijență un sit arheologic roman și medieval (necunoscut până atunci), în cursul lucrărilor de excavare cu buldozerul a unei suprafețe de 400 mp, pe o adâncime de 6-7 m. Probabil este vorba de urmele fostului sat al curtenilor regali Udvarnoktelek. În imediata apropiere a terenului ilegal excavat, ridicările topografice aeriene au relevat existența unei villa rustica romana și a unui drum roman.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Zona fostului lac Carolina
Dealuri pe partea puțurilor
Zona actualei canalizări
Zona actualei canalizări
Zona lacului 3
Zona lacului 3
Zona lacului 3
Zona lacului 3
Zona lacului 3
Zona între lacurile 4 si 5
și intrarea în salină
Vedere spre puțul minei Cojocneana
Vedere spre puțul minei Cojocneana

Note[modificare | modificare sursă]

^ Kölyköd (Kölked, Külked): fost sat în lunca unui afluent al Văii Sărate Mari, în direcția Văii Florilor, distrus de tătari în 1241. În 1886 existau urme vagi ale fostelor fundamente ale caselor și bisericii din Kölyköd, deci ale clădirilor satului distrus cu peste 600 ani in urmă.
^ Torda város és környéke (Orașul Turda și împrejurimile sale), Budapesta, 1889
^ Udvarnoktelek: sat în care locuiau curtenii regelui. Despre amplasamentul satului există date precise în vechi acte: diploma regelui Imre din 1177, diploma regelui Andrei III din 1291, diploma din 1332 din care se deduce că în acel timp satul mai era locuit de curteni, diploma din 1391 în care se vorbește de vatra satului distrus și de biserica părăsită Szent János - Sf.Ioan. Satul a fost amplasat pe Valea Sărată Mare (Valea Sf.Ioan), nu departe de vărsarea acestei văi în Arieș. S-au folosit, pentru biserică și pentru clădiri, pietre aduse din castrul roman Potaissa. În 1886 se mai vedeau urmele fundației fostei biserici Sf.Ioan (construită în stil romanic).

[1] Kölyköd (Kölked, Külked): fost sat în lunca unui afluent al Văii Sărate Mari, în direcția Văii Florilor, distrus de tătari în 1241. În 1886 existau urme vagi ale fostelor fundamente ale caselor și bisericii din Kölyköd, deci ale clădirilor satului distrus cu peste 600 ani in urmă.

[2] Torda város és környéke (Orașul Turda și împrejurimile sale), Budapesta, 1889

[3] Udvarnoktelek: sat în care locuiau curtenii regelui. Despre amplasamentul satului există date precise în vechi acte: diploma regelui Imre din 1177, diploma regelui Andrei III din 1291, diploma din 1332 din care se deduce că în acel timp satul mai era locuit de curteni, diploma din 1391 în care se vorbește de vatra satului distrus și de biserica părăsită Szent János - Sf.Ioan. Satul a fost amplasat pe Valea Sărată Mare (Valea Sf.Ioan), nu departe de vărsarea acestei văi în Arieș. S-au folosit, pentru biserică și pentru clădiri, pietre aduse din castrul roman Potaissa. În 1886 se mai vedeau urmele fundației fostei biserici Sf.Ioan (construită în stil romanic).

[1]

[2]

[3]