Pururea Fecioară Maria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Page d'aide sur l'homonymie Acest articol se referă la doctrina eternei feciorii a Fecioarei Maria. Articolul principal dedicat Fecioarei Maria este Fecioara Maria .
Icoană celebră considerată făcătoare de minuni din Vladimir, aflată acum la Moscova, a Pururei Fecioare Maria. Numele Aeiparthenos (Pururea Fecioară) este des folosit în liturghia ortodoxă.[1]

Doctrina și credința în fecioria continuă a Mariei sau pururea feciorie a Mariei este o credință legată de nașterea miraculoasă a lui Iisus, fiind considerată la rândul ei un miracol. Doctrina exprimă „fecioria reală și continuă a Fecioarei Maria chiar și în timpul nașterii lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu făcut Om”.[2][3]

Conform acestei credințe, Fecioara Maria a fost și a rămas întotdeauna fecioară (în greaca veche: ἀειπαρθένος aeiparthenos), pentru întreaga ei viață, Iisus fiind singurul ei fiu biologic, concepția și nașterea lui fiind considerate miraculoase.[2][3]

Această doctrină este susținută de evangheliile apocrife[4][5] și de tradiția bisericilor creștine - ce au fost una până în 1054 și două până la Reforma protestantă (1517), inclusiv în timpul reformei protestante, chiar numele Mariei primind acest atribut: Fecioara Maria sau Pururea Fecioară Maria după cum este denumită în biserica ortodoxă.

Până în secolul al IV-lea, doctrina a avut susținerea Părinților bisericii, iar până în secolul al VII-lea fusese deja confirmată de mai multe sinoade ecumenice.[6][7][8] Credința este inclusă în învățăturile bisericii catolice, anglo-catolice, ortodoxe, fiind exprimată în liturghiile lor, unde în mod repetat se folosește apelativul „pururea fecioară” în privința Mariei.[9][10][11]

Anumiți inițiatori ai reformei protestante, cum ar fi Luther, au susținut această doctrină. Totuși, mai târziu a fost abandonată de anumite biserici protestante,[12][13] fiind menținută în prezent de către teologii anglicani și luterani.[9][14][15][16]

Doctrina și reprezentări ale ei[modificare | modificare sursă]

Credința în fecioria eternă a Fecioarei Maria, care este considerată de fide(parte esențială a credinței catolice, spre exemplu), susține că Maria a fost fecioară înainte, în timpul și după ce l-a născut pe Iisus, pe durata întregii vieți.[2][3] Distingem trei aspecte ale acestei doctrine(înainte, în timpul și după naștere) ce sunt incluse în credința nașterii mirculoase a lui Iisus, (fără ca Maria să își piardă virginitatea).[2][3]

Doctrina pururei feciorii nu trebuie confundată cu cea a Imaculatei Concepții a Mariei, care se referă la conceperea miraculoasă a Fecioarei Maria fără să fie atinsă (macula în latină) de păcatul originar.[17]

Termenul grecesc Aeiparthenos ("Pururea Fecioară") este atestat de Epifanie al Salamisei încă de la începutul secolului al IV-lea[18] și este des folosit în liturghia bisericilor ortodoxe.[19] Catehismul bisericii catolice, (punctul 499), include termenul Aeiparthenos și în ceea ce privește dogma (Hristos este)Lumina lumii, (punctul 57), declară: "Nașterea lui Hristos nu a afectat fecioria desăvârșită a mamei sale, ci dimpotrivă, a sanctificat-o."[20][21][22] Doctrina eternei feciorii este deasemenea susținută de către o parte a bisericilor anglicane și luterane.[9] Rugăciunile din liturghia ortodoxiei răsăritene se termină de obicei cu următoarea formulă: "Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioară Maria."[23]

Fecioria Mariei în timpul conceperii lui Iisus este un subiect fundamental în arta marianică a bisericii catolice, de obicei reprezentată prin Buna-Vestire a Mariei de către Arhanghelul Gabriel că va rămâne însărcinată prin puterea Duhului Sfânt și va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Frescele ce conțin această scenă au în bisericile catolice închinate Fecioarei Maria o vechime seculară.[24] Cea mai veche astfel de frescă ce conține anunțarea Mariei de către Arhanghelul Gabriel datează din secolul IV și poate fi găsită în catacombele Priscilla din Roma.[25]

Fecioria Mariei chiar și după nașterea lui Iisus este o prezență obișnuită în arta creștină în ambele biserici ortodoxe, răsăriteană și orientală, (ca și în arta occidentală religioasă de început), prin includerea în scena nașterii lui Iisus a Salomeei, despre care evanghelia lui Iacob[26] (Protoevanghelia lui Iacob sau Evanghelia Copilăriei lui Iisus) spune că a verificat și descoperit personal păstrarea fecioriei Mariei chiar și după ce l-a născut pe Iisus.[27][28] În multe icoane, fecioria eternă a Mariei este simbolizată prin trei stele ce apar la stânga ei, la dreapta ei și sub sau pe capul ei, ceea ce reprezintă fecioria ei înainte, în timpul și după ce a născut.[29][30]

Dezvoltarea doctrinei[modificare | modificare sursă]

Biserica timpurie[modificare | modificare sursă]

Reprezentare artistică a eternei feciorii a Mariei, chiar și după ce a dat naștere lui Iisus, așa după cum este descrisă în protoevanghelia lui Iacob

Începând din secolul al doilea această temă a conceperii lui Iisus și a fecioriei Mariei începe să se dezvolte în biserica timpurie.[31] Majoritatea scriitorilor creştinismului timpuriu au acceptat conceperea virginală a lui Iisus bazându-se pe mărturiile evangheliilor lui Luca și Matei, deși subiectul central al acestor discuții timpurii era virginitatea Mariei înainte de a naște, nu în timpul nașterii sau după.[31][32]

Interpretarea pasajului din Matei 1:25 care spune că "fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus"[33] și diferitele mențiuni ale Noului Testament despre frați(și surori) ale lui Iisus, sunt discutate mai jos în raport cu textul Scripturii. Anumiți scriitori timpurii, Tertulian, Helvidius și Eunomius din Cyzic, au interpretat versetul din Matei ca o evidență a faptului că Maria a avut relații maritale cu Iosif după nașterea lui Iisus și că Jacob, Iosif, Iuda și Simon erau copiii biologici ai Mariei și ai lui Iosif și astfel frați buni ai lui Iisus, punct de vedere pentru care există puține referințe înainte de Helvidius și Eunomius.[34]

Un alt text referitor la fecioria Mariei ce primește atenție specială în acest al doilea secol era cunoscut inițial sub numele Naşterea Mariei și a devenit mai târziu cunoscut ca protoevanghelia lui Iacob.[3][35] Documentul vorbește despre virginitatea Mariei înainte de a naște, despre modul miraculos în care naște și despre fecioria ei fizică chiar și după naștere.[36][37][38] Textul deasemea arată că "frații" și "surorile"[39] lui Iisus erau copiii lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară.[40] Totuși, deși atestă fecioria Mariei după naștere, nu oferă informații despre viața ulterioară a Mariei.

"Frații" și "surorile" lui Iisus menționate în evanghelii precum și "Iacob, fratele Domnului" menționat în Galateni:1:19, sau "fratele lui Iisus cel numit Hristosul, al cărui nume era Jacob" menționat de Josephus[41] au fost astfel interpretate de anumite texte ca nefiind copiii Mariei.

Nu există un consens deplin asupra doctrinei fecioriei eterne a Mariei în cadrul bisericii timpurii la sfârșitul secolului al doilea, spre exemplu Tertulian(c.160 – c.225) nu predica acceastă doctrină(deși predica conceperea miraculoasă, virginală, a lui Iisus), dar Irineu (c.130 – c.202) susținea pururea feciorie pe langă alte teme marianice. Doctrina obține un suport considerabil în secolul următor.[32]

Origen (185-254) a insistat asupra problemei fraților lui Iisus, susținând că frații lui Iisus erau copiii lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară.[42]

Helividius îl invocă pe Tertulian pentru a combate credința în fecioria continuă a Mariei, dar Ieronim îi răspunde acestuia printr-un discurs celebru,[43] care dealtfel este și singura sursă ce a consemnat intervenția lui Helvidius, susținând că Tertulian “nu aparținea bisericii”.[44]

Începând cu secolul 4 doctrina pururei feciorii era foarte bine atestată.[45] Spre exemplu putem găsi referințe în secolul al III-lea în scrierile lui Hipolit al Romei, care o numea pe Maria “templu sfânt, neatins de profanare și păcat”[46] iar în secolul al IV-lea lucrările lui Atanasie din Alexandria,[47] Epifanie,[48] Ilarie,[49] Didim,[50] Ambrozie,[51] Ieronim,[52] și Siriciu[53] continuă să ateste fecioria eternă – tendință ce a luat amploare în următorul secol.[6][7]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ What Every Catholic Should Know about Mary by Terrence J. McNally 2009 ISBN 1-4415-1051-6 page 168 [1]
  2. ^ a b c d Mark Miravalle, 1993, Introduction to Mary, Queenship Publishing ISBN 978-1-882972-06-7, pages 56-64
  3. ^ a b c d e Mary in the New Testament edited by Raymond Edward Brown 1978 ISBN 0-8091-2168-9 page 273
  4. ^ http://www.freewebs.com/adicel/evanghelialuiiacob.htm
  5. ^ http://www.freewebs.com/adicel/viataluiiosiftamplaru.htm
  6. ^ a b The Blackwell Companion to Catholicism by James Buckley, Frederick Christian Bauerschmidt, Trent Pomplun 2010 ISBN 1-4443-3732-7 page 315
  7. ^ a b The International Standard Bible Encyclopedia by Geoffrey W. Bromiley 1995 ISBN 0-8028-3785-9 page 271
  8. ^ Mary in the New Testament edited by Raymond Edward Brown 1978 ISBN 0-8091-2168-9 pages 278-281
  9. ^ a b c Merriam-Webster's encyclopedia of world religions by Merriam-Webster, Inc. 1999 ISBN 0-87779-044-2 page 1134
  10. ^ Catechism of the Catholic Church §499
  11. ^ Divine Liturgy of St John Chrysostom, Coptic Liturgy of St Basil, Liturgy of St Cyril, Liturgy of St James, Understanding the Orthodox Liturgy etc.
  12. ^ What Every Catholic Should Know about Mary by Terrence J. McNally 2009 ISBN 1-4415-1051-6 page 170
  13. ^ Christian confessions: a historical introduction by Ted Campbell, 1996 ISBN 0-664-25650-3 page 47
  14. ^ Jackson, Gregory Lee, Catholic, Lutheran, Protestant: a doctrinal comparison. 1993 ISBN 978-0-615-16635-3 page 254
  15. ^ Bäumer, Remigius. Marienlexikon. Gesamtausgabe. Leo Scheffczyk, ed. Regensburg: Institutum Marianum, 1994. ISBN 3-88096-891-8, p. 190. In particular, it was the lifelong belief of Luther himself (Luther's Works. The American Edition. Jaroslav J. Pelikan & Helmut Lehmann, eds. 55 vols. St. Louis & Philadelphia: CPH & Fortress Press, 1955-1986. Vol. 22, pp. 214-215).
  16. ^ B. Townsend Waddill III, "The Perpetual Virginity of Mary". Founding figures of Anglicanism such as Hugh Latimer and Thomas Cranmer "followed the tradition that they had inherited by accepting Mary as 'ever virgin'" (http://www.anglicancommunion.org/ministry/ecumenical/dialogues/catholic/arcic/docs/pdf/mary_commentary_Tim_Bradshaw.pdf Timothy Bradshaw, "Commentary and Study Guide on the Seattle Statement Mary: Hope and Grace in Christ of the Anglican – Roman Catholic International Commission").]
  17. ^ A history of the church in the Middle Ages by F. Donald Logan, 2002, ISBN 0-415-13289-4, p150
  18. ^ Joseph, Mary, Jesus by Lucien Deiss, Madeleine Beaumont 1996 ISBN 0-8146-2255-0 page 30
  19. ^ The image of the Virgin Mary in the Akathistos hymn by Leena Mari Peltomaa 2001 ISBN 90-04-12088-2 page 127
  20. ^ Catechism of the Catholic Church by the Vatican, 2002 ISBN 0-86012-324-3 page 112
  21. ^ Vatican website: Catechism item 499
  22. ^ Vatican website: Lumen Gentium item 57
  23. ^ Eastern Orthodoxy through Western eyes by Donald Fairbairn 2002 ISBN 0-664-22497-0 page 100
  24. ^ Annunciation Art, Phaidon Press, 2004, ISBN 0-7148-4447-0
  25. ^ The Annunciation to Mary by Eugene Laverdiere 2007 ISBN 1-56854-557-6 page 29
  26. ^ http://www.slideshare.net/billydea/evanghelii-apocrife-protoevanghelia-lui-iacob-istorisire-despre-naterea-fecioarei-maria
  27. ^ Encyclopedia of Comparative Iconography by Helene E. Roberts 1998 ISBN 1-57958-009-2 page 904
  28. ^ Treasures from the Ark: 1700 Years of Armenian Christian Art by Vrej Nersessian 2001 ISBN 0-7123-4699-6 page 167
  29. ^ Heroes of the icon: people, places, events by Steven Bigham 1998 ISBN 1-879038-91-9 page 47
  30. ^ The icon handbook by David Coomler 1995 ISBN 0-87243-210-6 page 203
  31. ^ a b "The Theme of Mary's Virginity", in Mary in the New Testament edited by Raymond Edward Brown 1978 ISBN 0-8091-2168-9 pages 267-277
  32. ^ a b Encyclopedia of theology: a concise Sacramentum mundi by Karl Rahner 2004 ISBN 0-86012-006-6 pages 896-897
  33. ^ http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/55/Matei
  34. ^ M. DelCogliano Tradition and Polemic in Basil of Caesarea's Homily on the Theophany - Vigiliae Christianae, 2012 "... objection to Mary's perpetual virginity, for which, however, there is scant evidence before the middle of the fourth century (to be discussed in more detail below), was based on an interpretation of Matthew 1:25, according to which Joseph refrained from marital relations with Mary."
  35. ^ L. Gambero, Mary and the Fathers of the Church trans. T. Buffer (San Francisco: Ignatius, 1991), p. 35.
  36. ^ Protoevangelium of James (M.R. James translation), XIX-XX
  37. ^ L. Gambero, Mary and the Fathers of the Church trans. T. Buffer (San Francisco: Ignatius, 1991), p. 40.
  38. ^ Quasten, Patrology 1:120-1.
  39. ^ Matthew:13:56 and Mark:6:3
  40. ^ Protoevangelium chapters 7–8.
  41. ^ Josephus, Antiquities, book 20, chapter 9
  42. ^ The Westminster handbook to Origen by John Anthony McGuckin 2004 ISBN 0-664-22472-5 page 150
  43. ^ http://www.cin.org/users/james/files/helvidiu.htm
  44. ^ Tertullian, Treatises on marriage and remarriage: - Page 160 ed. T. C. Lawler, Walter J. Burghardt - 1951 "Helvidius appealed to the authority of Tertullian in his attack on the Church's doctrine of Mary's perpetual virginity, ... I have nothing else to say except that he was not a man of the Church (Ecclesiae hominem ,non fuisse)."
  45. ^ L. Gambero, Mary and the Fathers of the Church trans. T. Buffer (San Francisco: Ignatius, 1991) pp. 97-98; and also for an overview of each source.
  46. ^ This Is the Faith by Francis J. Ripley 1973 ISBN 0-85244-678-0 page 264
  47. ^ Athanasius, Orations against the Arians 2.70
  48. ^ Epiphanius of Salamis, The Man Well-Anchored 120, c.f. Medicine Chest Against All Heresies 78:6
  49. ^ Hilary of Poitiers, Commentary on Matthew §1:4
  50. ^ Didymus the Blind, The Trinity 3:4
  51. ^ Ambrose of Milan, Letters 63:111
  52. ^ Jerome, Against Helvetius, 21
  53. ^ Denziger §91