Psihologie judiciară
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Psihologia judiciară este ştiinţă şi practică, o contopire a psihologiei generale şi sociale aplicate la domeniul infracţionalităţii. Domeniul psihologiei judiciare constă în devianţă, adică conduite care se abat de la normele moarale şi mai ales legale dintr-o cultură. Obiectul este studiul şi analiza comportamentelor implicate în procesul judiciar.
Cuprins |
[modifică] Devianţă şi delincvenţă
Devianţa se referă la încălcarea normelor sociale; nu se limitează la normele legale, înglobând toate deviaţiile posibile. Acest fenomen se poate înţelege numai într-un context social. Pe lângă aspectul negativ, ea poate fi uneori un fenomen reglator al vieţii sociale (după Emile Durkheim). Devianţa întăreşte conformarea şi certifică normalitatea.
Delincvenţa se referă la încălcarea normelor legale, a legilor scrise. Aceasta are o dimensiune statistică, juridică, sociologică, psihologică, economică, prospectivă şi culturală. Delincvenţă poate fi de trei tipuri:
- reală: cunoscută şi sub denumirea de cifra neagră a criminalităţii. Se referă la toate actele şi faptele antisociale interzise prin lege, indiferent dacă sunt descoperite sau pedepsite
- descoperită: doar acele fapte care sunt descoperite
- judecată: doar cea sancţionată conform normelor legale
[modifică] Problematica psihologiei judiciare
după univ. dr. Ioan Buş:
- factorii determinanţi ai comportamentului infracţional
- mecanisme psihologice si psihosociale implicate în activitatea infracţională
- particularităţile psihologice ale personalităţii infracţionale
- mecanisme psihologice implicate în fenomenul recidivării activităţii infracţionale
- psihologia victimei
- psihologia mărturiei judiciare
- modalităţi de prevenire a infracţionalităţii
- structura şi mecansimele psihologice ale comportamentului simulat
- explicarea conduitelor dizarmonice întâlnite în practica judiciară
- dimensiunile psihologice şi psihosociale ale privării de libertate
- mass-media şi infracţionalitatea
- implicaţiile psihologice ale terorismului contemporan
[modifică] Teorii ale comportamentului infracţional
[modifică] Teorii Biologice
- Teoria anormalităţii biologice (Cesare Lombroso)
- Teoria Bio-tipologică (Ernest Kretschmer)
- Teoria genetică
- Teoria inadaptării bio-psihice (Olof Kinberg)
- Teoria constituţiei criminale (Benigno di Tullio)
[modifică] Teorii psiho-sociale
- Teoria asocierilor diferenţiale (Edwin Sutherland)
- Teoria conflictelor de culturi (Thorsten Sellin)
- Teoria anomiei (Emile Durkheim)
- Teoria interacţionismului social (H.S. Becker, F. Tannenbauman, E. Lemert)
[modifică] Teorii psiho-morale
- Teoria criminalului nevrotic (Fr. Alexander, H. Staub)
- Teoria instinctelor (Etienne de Greef)
- Teroia personalităţii criminale (Jean Pinatel)
[modifică] Tipuri de infractori
- infractorul agresiv
- infractorul achizitiv
- infractorul caracterial
- infractorul sexual
- infractorul ocazional
- infractorul profesional
- infractorul recidivist
- infractorul ideologic
- infractorul debil mintal
- infractorul alienat
[modifică] Factori psihologici ai infracţiunii
- inadaptare socială
- duplicitatea comportamentului
- imaturitatea intelectuală
- imaturitatea afectivă
- instabilitatea emoţională
- sensibilitatea deosebită
- frustrarea
- egocentrismul
- labilitatea
- agresivitatea
- indiferenţa afectivă
[modifică] Vezi şi
[modifică] Bibliografie
- univ dr. Ioan Buş, 2003. Psihologie Judiciară, curs universitar. Cluj-Napoca: UBB
