Principiul lui Dilbert

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Principiul lui Dilbert se referă la o teorie satirică din anii '90. Conform acesteia, companiile au tendinţa să promoveze cei mai slabi angajaţi în poziţii de management, pentru a preveni afectarea experienţei consumatorilor de către respectivii angajaţi.

Termenul a fost introdus de către Scott Adams, un absolvent de la Berkeley şi creatorul benzilor desenate Dilbert. Adams şi-a explicat principiul într-un articol aparut în The Wall Street Journal în 1996. Acesta a extins studiul asupra acestui principiu într-o carte satirică aparută în 1996 cu acelaşi nume. Cartea s-a vândut în peste un milion de exemplare şi a rezistat în topul celor mai vândute cărţi publicat de către The New York Times timp de 43 de săptămâni.

Adams explică astfel: „Cei mai ineficienţi lucrători sunt transferaţi, în mod sistematic, într-o funcţie unde pot face cele mai mici pagube: în management. E ca şi cum am fi întors regulile naturii cu susul în jos”, mai scria Adams. „Identificăm şi promovăm în mod sistematic oamenii cu cele mai slabe deprinderi”.

Se pierd ore întregi cu şedinţe în care se fac discuţii cu privire la respectarea termenelor de execuţie, iar termenele de execuţie sunt tot mai greu de respectat datorită orelor pierdute în acele şedinţe.

Adesea, „de sus” vine ordinul să se aloce timp din belşug pentru ca toate să devină „compatibile ISO9000”, deşi nici unul din cei care cer aceasta nu ştie ce este ISO9000. [1]

Acest principiu şi-a găsit între timp o serie de susţinători importanţi, printre care şi Guy Kawasaki de la Apple Computer: "Există două feluri de companii. Cele care recunosc că sunt ca Dilbert şi cele care sunt dar nu ştiu încă".

Principiul lui Dilbert este o variaţie a Principiului lui Peter.

[modifică] Referinţe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_lui_Dilbert
Unelte personale