Precesia echinocţiilor
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Precesia echinocţiilor reprezintă deplasarea retrogradă a punctelor echinocţiale de-a lungul eclipticii. Acest fenomen este un efect direct al mişcării de precesie a axei de rotaţie a Pământului faţă de stelele fixe.
Observată şi descrisă încă de către cel mai mare astronom al antichităţii Hiparh, precesia echinocţiilor a rămas neexplicată zeci de secole. În prezent echinocţiile se deplasează cu 50,3 secunde de arc pe an, motiv pentru care fenomenul este foarte lent şi, dacă ar păstra această viteză, s-ar repeta o dată la 25 765 de ani.
[modifică] Explicaţie
Prima explicaţie a precesiei axei de rotaţie a Pământului (şi, implicit, a precesiei echinocţiilor) provine de la marele fizician Isaac Newton. Acesta, bazându-se pe faptul că Pământul este bombat la ecuator şi turtit la poli, a considerat că precesia echinocţiilor se datorează unui cuplu produs de forţele diferite cu care Soarele atrage proeminenţele ecuatoriale diametral opuse şi aflate la distanţe diferite faţă de Soare.
Astăzi, când se cunoaşte şi nutaţia axei terestre, a cărei perioadă de 18,6 ani coincide cu perioada de precesie a orbitei Lunii, se presupune că precesia axei de rotaţie a Pământului este determinată şi de acţiunea Lunii, fapt pentru care mişcarea generală a axei poartă numele impropriu de precesie lunisolară.
Cu toată strădania unor mari matematicieni ai lumii, încă nu se cunoaşte o explicaţie riguroasă pentru precesia echinocţiilor din care să rezulte corect valoarea de 25 765 de ani pentru perioada ei.
