Pozitivismul în Polonia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Henryk Sienkiewicz scriitor, reprezentant al pozitivismului

Pozitivismul în Polonia este o mișcare socio-culturală care reprezintă gândirea progresivă în literatură și științele sociale ale Poloniei împărțite după înfrângerea din 1863 a Insurecției poloneze din Ianuarie împotriva armatei de ocupație a Rusiei Imperiale. Perioada pozitivistă durează până la începutul secolului al XX-lea când apar mișcarea modernistă Tânăra Polonie.[1]

Privire de ansamblu[modificare | modificare sursă]

În urma înfrângerii insurecției din 1863, mulți polonezi au început să-și exprime opinia conform căreia Polonia ar trebui să abandoneze ideea de a-și redobândi independența față de Rusia, Prusia și Austro-Ungaria, prin forța armelor.

Împreună cu polemicile care puneau sub semnul întrebării înțelepciunea rezistenței, publicate între anii 1868-1873 în săptămânalul (Przegląd tygodniowy) și Adevărul (Prawda)- de multe ori fără tragere de inimă și doar parțial - s-a pus și problema renunțării la stilul sentimental al perioadei romantice poloneze.[2]

„Pozitivismul" polonez își trage numele de la filosofia lui Auguste Comte. O mare parte din ideologia sa s-a inspirat din lucrările cercetătorilor și oamenilor de știință britanici, inclusiv Herbert Spencer și John Stuart Mill. Pozitiviștii polonezi au pledat pentru exercitarea rațiunii înaintea sentimentului. Ei credeau că independența, dacă este să fie recucerită, trebuie să fie câștigată treptat, prin „construirea sa din temelii" (crearea unei infrastructuri materiale și educarea publicului) și prin munca organică care să permită societății poloneze să funcționeze ca un organism social complet integrat (un concept împrumutat de la Herbert Spencer).[2]

Pozitivismul polonez face referire și la stabilirea drepturilor egale pentru toți membrii societății, atât țărani cât și femei; la asimilarea minorității evreiești din Polonia; la rata analfabetismului în rândul cetățenilor obișnuiți ca urmarea a închiderii școlilor poloneze de către puterile ocupante și la apărarea populației poloneze din partea germană a Poloniei.

Pozitiviștii consideră munca, nu răscoalele populare, ca adevărata cale pentru a păstra identitatea națională a Poloniei, demonstrând un patriotism constructiv. Scriitorul Aleksander Świętochowski (editorul ziarului Prawda) menționa că toate "marile probleme ascunse în sânul omenirii pot fi rezolvate doar prin educație, iar această educație trebuie să fie obligatorie."

Autori reprezentativi ai Pozitivismului[modificare | modificare sursă]

Scriitori și romancieri

Poeți:

Dramaturgi:

Filozofi și critici

Note și referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Czesław Miłosz, The History of Polish Literature, pp. 281–321. "Positivism." University of California Press, 1983. ISBN 0-520-04477-0. Retrieved October 10, 2011.
  2. ^ a b Czesław Miłosz, The History of Polish Literature, pp. 283–84.
  • Czesław Miłosz, The History of Polish Literature, 2nd edition, Berkeley, University of California Press, 1983, ISBN 0-520-04477-0, pp. 281–321.
  • Edward Pieścikowski, Bolesław Prus, 2nd edition, Warsaw, Państwowe Wydawnictwo Naukowe, 1985, ISBN 83-01-05593-6.
  • Jan Zygmunt Jakubowski, ed., Literatura polska od średniowiecza do pozytywizmu (Polish Literature from the Middle Ages to Positivism), Warsaw, Państwowe Wydawnictwo Naukowe, 1979, ISBN 83-01-00201-8, pp. 543–692.

Vezi și[modificare | modificare sursă]