Pogromul de la București

Pogromul din Bucureşti a reprezentat o serie de manifestări violente şi crime împotriva evreilor, care au avut loc în timpul Rebeliunii legionare din ianuarie 1941. Raportul Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România afirmă că pogromul „nu a fost un eveniment izolat, rupt de atmosfera opresivă şi de persecuţiile tipice din statul naţional-legionar, ci punctul culminant al evoluţiilor evenimentelor”.

În zilele 21-23 ianuarie 1941, la Bucureşti, a izbucnit o revoltă legionară, condusă de Horia Sima, împotriva conducătorului, generalul Ion Antonescu. În acelaşi timp cu rebeliunea, legionarii au iniţiat şi condus cel mai mare şi mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei.

Motivele

Legislaţia română din ultimul an al domniei lui Carol II făcea o discriminare rasială a evreilor, consideraţi "rasă inferioară". În perioada regimului legionar au fost elaborate peste douăzeci de decrete-legi care duceau la o restrângere a puţinelor drepturilor pe care le mai aveau evreii. În lunile septembrie-decembrie 1940 restricţiile erau mai aspre decât în august. Antonescu şi legionarii erau de acord cu exproprierea evreimii din România, însă Antonescu nu accepta metodele teroriste la care recurgeau legionarii. Ritmul exproprierilor fiind prea rapid, Antonescu a avut temerea că ar fi dus la oprirea comerţului şi la un dezastru economic. O mare parte din proprietăţile jefuite de la evrei au ajuns în posesia legionarilor şi nu în proprietatea statului, cum a vrut Antonescu. La 11 ianuarie 1941 generalul Antonescu a spus:

"Sunt lucruri oribile care se petrec în ţară. Se duc la prăvăliile jidanilor şi iau fondul de comerţ, distrugând astfel comerţul şi creditul. În această situaţie ne vom pomeni peste două luni cu o catastrofă economică. Fabricile nu mai trimit materiale fabricate pentru că jidanii care au prăvălii nu mai cumpără marfă".

La 27 noiembrie 1940 unităţi legionare au ucis la Jilava şi la Prefectura poliţiei Capitalei 65 de demnitari politici din timpul regimului lui Carol al II-lea, ca răzbunare pentru asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Două zile mai târziu, legionarii l-au asasinat pe fostul prim-ministru, celebrul istoric Nicolae Iorga. Aceste fapte au stricat relaţiile dintre legionari şi Ion Antonescu. Concomitent, legionarii au început să perceapă amenzi şi taxe ilegale de la evrei şi s-au dedat la percheziţii fără motiv (ocazii de jaf) şi arestări, evacuări silite, tortură şi viol. La 29 noiembrie, Antonescu a ordonat dezarmarea Poliţiei Legionare. Ordinul a fost însă transformat de ministrul de Interne în transfer al cadrelor de la Poliţia Legionară la unităţile de poliţie regulate.

Antonescu i-a întrebat pe miniştrii numiţi de Legiune: "Dv. credeţi că se pot înlocui imediat toţi jidanii?" Răspunsul l-a dat el însuşi: "Problemele de stat se rezolvă pe rând. Întocmai ca în jocul de şah". Legionarii şi-au continuat politica şi acţiunile samavolnice. La începutul lui ianuarie 1941, Antonescu a înţeles că ei nu mai acţionau în virtutea intereselor naţionalismului român. La 14 ianuarie, Antonescu a avut o întrevedere în Germania cu Hitler şi cu acea ocazie Hitler a insinuat că Antonescu va fi nevoit să înlăture pe cei ce nu înţeleg că revoluţia s-a terminat, pe fanatici. Au ajuns la o înţelegere, conform căreia Antonescu era asigurat de sprijinul Berlinului la luarea de măsuri împotriva legionarilor.

Legionarii la rândul lor au pregătit terenul. Cu 20 de zile înainte de rebeliune toate ziarele legionare (existau numai ziare legionare, toate celelalte au fost desfiinţate) au iniţiat o propagandă foarte intensă împotriva evreilor, masonilor şi a aşa-ziselor lor „unelte”. Prin acest termen, „uneltele lor”, legionarii se refereau la Antonescu şi oamenii loiali lui.

La 18 ianuarie, Antonescu a desfiinţat posturile de „comisari de românizare” de pe lângă întreprinderile comerciale şi industriale. Legionarii au văzut în acest act un atac direct şi au cerut demisia lui Antonescu şi crearea unui guvern legionar condus de Horia Sima.

Rebeliunea

La Bucureşti un agent britanic de origine greacă l-a împuşcat mortal pe maiorul de aviaţie german Döhring, incident folosit ca pretext de ambele părţi, Antonescu şi Legiunea.

La 20 ianuarie Antonescu l-a demis pe titularul Ministerului de Interne, generalul Petrovicescu, omul de încredere al Legiunii si membru al acesteia, pentru incapacitatea de a fi asigurat protecţia maiorului german. Au fost de asemeni destituiţi Alexandru Ghica, directorul general al poliţiilor, şi Constantin Mamuica, director în Ministerul de Interne. Legionarii au respins aceste destituiri şi s-au înarmat masiv. Grupuri de legionari s-au baricadat înarmat în localul Siguranţei, în sediul Prefecturii poliţiei capitalei, în sediul lor central din strada Roma şi în cazarma gardienilor publici. În seara zilei de 21 ianuarie rebeliunea legionară era generalizată în toată ţara. Când soldaţii au încercat să preia controlul acestor clădiri, legionarii au deschis focul. Antonescu a trecut la o aşa-zisă „defensivă activă”, aducând unităţi militare spre Bucureşti. Armata a trecut la ofensivă în seara zilei de 22 ianuarie, atacând cu tunuri baricadele legionarilor. În câteva ore, armata a învins peste tot. A doua zi armata i-a atacat pe legionari fortificaţi în diverse clădiri. În aceste lupte au căzut 30 de soldaţi şi au fost răniţi câteva sute, dar armata a cucerit clădirile şi legionari rămaşi în viaţă s-au grăbit să părăsească Bucureştiul, căutând adăpost în străinătate.

Pogromul

Odată cu ocuparea centrelor de securitate, legionarii au atacat centrele evreieşti şi au început jaful cartierelor evreieşti. Propaganda legionară relata cititorilor că evreii s-ar fi revoltat şi că armata ar fi primit ordine de la „jidoviţi”. Printre cei care i-au atacat pe evrei, împreună cu legionarii, au fost jandarmi legionari, personalul perfecturii de poliţie din Bucureşti, organizaţiile de muncitori legionari şi organizaţia studenţească legionară.

Devastarea templelor şi sinagogilor

Ministrul Iasinschi a ordonat incendierea cartierelor evreieşti şi când un fruntaş legionar a încercat să anuleze ordinul, ca să nu producă un incendiu general al oraşului, Iasinschi i-a spus: „E prea târziu, incendiatori au ieşit la drum”...

La Templul Coral legionarii au ajuns în timpul rugăciunii de seară. Au oprit rugăciunea, i-au dus pe conducătorul rugăciunii, Ozias Copstik şi pe ceilalţi evrei la centrul lor, la tortură, şi după aceea i-au asasinat în pădurea Jilava. Legionarii s-au întors la Templul Coral cu un camion şi au început să încarce mobile. Au spart casa de fier şi au furat tot conţinutul. La fel a fost şi la sinagoga Bet Midraş. La sfârşit i-au dat foc şi casa a ars complet. Sinagoga de pe strada Atena a fost distrusă cu topoare, ciocane şi răngi de fier. Templul Unirea Sfântă a fost jefuit în după-amiaza lui 21 ianuarie, legionarii continuând jaful în casele evreieşti vecine, după care au revenit în templu pentru a da foc cărţilor sfinte. Sinagoga Bet El a fost distrusă complet, făptuitorii făcând uz de topoare. O ceată de legionari a capturat Sinagoga Cizmarilor şi a transformat locul într-un centru de tortură. La Sinagoga Mare au lucrat două echipe; prima echipă a intrat cu revolvere, au jefuit enoriaşii evrei prezenţi şi i-au bătut până a venit a doua echipă care i-a schimbat pe schingiuitori. Au distrus totul, au intrat în birouri şi la arhivă şi au ars documente istorice importante, vechi de sute de ani. Aşa a fost şi la celelalte temple şi sinagogi. Au fost câteva locuri care n-au fost distruse complet: Templul Coral nu a ars complet, deoarece vandalii nu au avut benzină suficientă. La Sinagoga Mare lucra o servitoare creştină, Lucreţia Canjia, care s-a rugat în lacrimi de vandali să nu dea foc, le-a amintit că nu aşa se poartă creştinii credincioşi şi până la urmă ei au renunţat la incendiere. La Sinagoga Mică-Cahal Cico, vecinii s-au temut că focul s-ar fi putut extinde asupra caselor lor. Nici aici nu s-a pus foc, însă vandalii au distrus tot ce au putut. Cea mai frumoasă sinagogă din Bucureşti şi din toată România, sinagoga sefardă Cahal Grande a ars complet şi ca ea alte câteva sinagogi vechi de secole.

La Cahal Grande a venit la 21 ianuarie o trupă legionară condusă de preotul Brigadeu. Trupa s-a fortificat în templu şi a aşteptat armata, dar armata n-a venit. Legionarii au început să jefuiască şi să devasteze templul în care erau opere de artă evreiască dintre cele mai frumoase din Europa. Cărţile de religie, biblioteca antică şi sulurile cu Tora au fost adunate în centrul templului şi li s-a dat foc. Mai târziu, în seara zilei de 22 ianuarie, legionarii au adus o cisternă de benzină cu care au dat foc clădirii. Ei au oprit pompierii nepermiţându-le să stingă focul. Martorul ocular, procurorul militar avocat I.N. Vlădescu a declarat, în cadrul mărturiei depuse la Tribunalul Poporului din Bucureşti: „Templul spaniol semăna cu o torţă gigantică care lumina lugubru cerul capitalei. Legionarii dănţuiau drăceşte în bătaia focului, cântând aria «tinereţii legionare» în timp ce izbeau, în furia lor sălbatică, cu tocurile ciubotelor, trei femei despuiate, pentru a le da pradă flăcărilor. Nenorocitele victime, în dureroasa lor disperare, tăiau văzduhul cu urlete de sfâşietoare durere” („Jurnalul de Dimineaţă" din 21 ianuarie 1946).

Centrele de tortură

În decursul rebeliunii legionare legionarii bucureşteni au arestat câteva mii de evrei, care au fost ridicaţi din casele lor, din sinagogi, de la instituţiile evreieşti şi de pe stradă. Evreii arestaţi, bărbaţi şi femei, între 15 şi 85 de ani, au fost adunaţi la centre în care au fost anchetaţi, maltrataţi şi torturaţi cu scopul ca legionarii să le confişte banii, bijuteriile şi restul proprietăţilor evreieşti.

Prefectura Poliţiei capitalei

La Prefectura Poliţiei capitalei au fost câteva zeci de evrei arestaţi încă din ziua de 20 ianuarie şi au fost aduşi acolo şi evrei care fuseseră în alte centre de tortură. Prinre cei care au fost la Prefectura Poliţiei capitalei erau: preşedintele Comunităţii evreieşti din Bucureşti, Sigmund Goldfarb, conducătorul Oficiului Palestinian (oficiul de emigrare), Moise Orecovscky, 4 membri în comitetul Oficiului Palestinian, dr. M. Cotic, M. Lindner, A. Shapira, C. Haimovici şi mulţi alţi evrei. Toţi evreii au fost chinuiţi, cu palme, cu pumnii, cu pat de armă, lovituri cu cască militară, vână de bou, etc. şi atât de rea era situaţia, că doi evrei, dr. Aschenazy şi dr. A. Aftalion, au sărit pe fereastră de la etajul III - Aschenazy a murit pe loc, Aftalion, grav rânit, a zăcut mult timp după aceea. 15 arestaţi, luaţi la întâmplare, au fost duşi de aici la abator şi împuşcaţi.

Sediul C.M.L. „Ing. Gheorghe Clime”, din Calea Călăraşi nr. 37

În acest sediu au fost aduşi 200 evrei şi printre ei erau: rabinul H. Gutman şi fii lui Iancu şi Iosef, Sigmond Collin casierul comitetului Comunităţii Evreilor din Bucureşti, S. Rivensohn secretar-general al Comunităţii, Mayer Marcus intendentul Templului Coral şi soţiia lui Fany şi mulţi alţii. Toţi evreii au fost jefuiţi şi bătuţi. Femeile au fost luate la subsol, bătute cu vâna de bou şi după asta au fost eliberate. Bărbaţii au fost bătuţi şi chinuiţi de la ora 19.00 până dimineaţa de 22 ianuarie când au fost împârţiţi la întâmplare în două grupe - un grup a fost luat la Jilava şi împuşcat şi al doilea grup a fost luat la Bucureştii Noi, la "Ferma Căpitanului" (Moara Străuleşti)..

Comisariatul XV de Poliţie, din strada Matei Basarab

Cei care maltratau evreii, în acest centru de tortură, erau comisarii legionari Robescu şi Jipescu, împreună cu o echipă de circa 40 de legionari tineri, majoritatea lucrători de la fabrica Parcomer.Victimele au fost aduse din casele lor, de pe stradă şi de la Organizaţia Sionistă din strada Anton Pann. Printre cele 150 de victime au fost: ziaristul Horia Carp, fost senator şi fost secretar general al Comunităţii Evreilor din Bucureşti, în vărstă de 72 ani, fiul lui Horia, Matatias Carp, secretar general al Federaţiei Uniunilor de Comunităţi evreieşti din România, o grupă de 20 de tineri evrei ce urmau să plece în Palestina şi mulţi alţii. Toate victimele au fost tunse cu foarfecă de tăiat iarba, jefuite de tot ce aveau pe ele, bătute permanent şi silite cu forţa să înghită cantităţi mari de sare amară amestecată cu petrol, benzină şi oţet (un fel de purgativ foarte puternic) şi închişi într-un mic spaţiu din pivniţă fără să poată să meargă la closet. În parcursul perioadei de deţinere (46 de ore) veneau legionari vizitatori la fiecare sfert de ceas ca să-i bată pe evrei.

Sediul Uniunii Comunităţilor Evreieşti, strada dr. Burghele nr. 3

O echipă de 24 legionari, conduşi de C. Măruntu, au invadat Sediul Uniunii Comunităţilor Evreieşti în noapte 21-22 ianuarie. Legionari au sărit gardulţ au spart o uşă şi după ce au pătruns în birouri au devastat tot ce au găsit. Ei s-au urcat la domiciliul rabinului şef, doctor Alewxandru Şafran şi i-au devastat apartamentul furănd tot ce era de preţ. Tâlhari au continuat la apartamentul propietarului, inginerul C. Solomon pe care l-au dus, împreună cu soţia şi fica lui, în pivniţă, în timp ce ei devastau şi jefuiau locuinţa lor.

Moara Străuleşti, de la Bucureştii Noi

La moara Străuleşti au fost concentraţi 79 evrei şi ţinuţi două zile şi o noapte. Toţi evreii au fost bătuţi, ameninţaţi cu moartea, sau tras gloanţe peste capul lor şi au fost înfometaţi - fiecare a primit de mâncare, pentru toată perioada, numai o optime de pâine. După perioada de tortură au fost eliberaţi în zăpadă fără încălţăminte, cu capul gol şi fără veşmintele jefuite, la o distanţă de 16 km. până la oraş.

Primăria comunei Jilava

La Primăria Jilavei au fost aduşi evreii care au supravieţuit primei executări din pădurea Jilava şi printre ei au fost rabinul Zvi Gutman, cantorul Osias Copstück şi doctorul Eugen Solomon care a venit să-şi caute fratele. Nu sunt date cu privirea la torturile la care au fost supuşi din cauză că aproape toţi au fost împuşcaţi şi au murit. Rabinul Gutman, care a supravieţuit şi celei de-a doua acţiuni de execuţie, a fost bătut şi i s-a smuls părul din cap şi din barbă.

• Sediul Central Legionar, din strada Roma
• Sediul Legionar, din strada Cercului nr. 1
• Comisariatul XII de Poliţie, din Calea Moşilor

Masacrul de la Jilava

Cadavre de evrei în pădurea Jilava

90 de evrei, dintre cei torturaţi în centrele legionare de tortură, au fost încărcaţi în camioane, duşi în pădurea Jilava, dezbrăcaţi şi împuşcaţi în cap. A doua zi, unii legionari s-au întors la faţa locului pentru a aduna îmbrăcămintea celor ucişi şi lucrările dentare de aur..

Printre evreii asasinaţi în pâdurea Jilava au fost farmacistul Alexandru Solomon, vicepreşedinte al comunităţii, cantorul Templului Coral, Ioshua Cuperştic şi Iacov şi Iosef Gutman, fii rabinului Zvi Gutman. Rabinul Zvi Gutman a fost împuşcat de două ori, dar a supravieţuit. Alt fiu al rabinului Zvi Gutman, Efraim Gutman, este rabinul sinagogii "Iacov şi Iosef Gutman" la Tel Aviv.

Masacrul de la Abator

O ceată de legionari a luat 15 evrei de la centrul de tortură de la Prefectura poliţiei capitalei, i-au dus la abatorul capitalei şi i-au împuşcat în ceafă. Câteva trupuri de evrei au fost introduse în clădirea abatorului şi atârnate de cârligele folosite pentru vite. Unor cadavre li s-au scos intestinele şi au fost puse în jurul gâtului.

Cunoscutul scriitor Virgil Gheorghiu consemnează în “Memorii” (Ed. Gramar 1999, pag. 523-524) următoarele: “În imensa sală a abatorului unde boii sunt agăţaţi cu cârlige pentru a fi spintecaţi, erau suspendate acum cadavre de oameni goi. Era un spectacol oribil care întrecea în cruzime orice imaginaţie. Pe unele cadavre era însemnat cuvântul “CUŞER”. Erau cadavre de evrei... Sufletul mi-e murdărit. Mi-e ruşine de mine însumi. Ruşine, pentru că sunt român ca acei criminali din Garda de Fier.”

Statistica

S-au numărat 120 de cadavre de evrei şi încă 5 evrei au fost daţi dispăruţi (se presupune că şi ei au murit).

Au fost devastate grav 1274 prăvălii, ateliere şi apartamente evreieşti în Bucureşti.

După ce a înfrânt rebeliunea, armata a adunat 200 de camioane cu toate obiectele jefuite de legionari de la evrei, în afară de bani şi bijuterii.

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a evaluat pagubele la suma de 383 milioane lei.

Numărul victimelor oscilează între 120 - 140 din câteva motive. Evreii bucureşteni au numărat numai pe cei recunoscuţi de ei ca membri ai comunităţii, dar evrei din provincie, necunoscuţi la comunitatea din Bucureşti n-au fost număraţi. Nici acei evrei, care şi-au schimbat religia, n-au fost număraţi ca evrei, deşi au fost victime la fel ca foştii lor coreligionari.

Negaţia pogromului şi teoriile de conspiraţie

Negaţia pogromului şi în special negaţia acelor acte de cruzime, cum au fost cele de la centrele de tortură, de la abator şi din pâdurea Jilava, au început imediat după reprimarea rebeliunii şi după ce detaliile faptelor începuseră să fie publicate. Mişcarea Legionară, prin diverşi reprezentanţi ai ei, a încercat să nege faptul că a existat un pogrom la Bucureşti sau a susţinut că nu membrii ei l-au perpetuat sau că nu a fost aşa de barbar pe cât se povestea. Diverşi adepţi ai ei au emis diverse teorii despre presupuse conspiraţii ale evreilor sau/şi ale comuniştilor în cârdăşie cu generalul Antonescu..

Vezi şi

• Prigonirea evreilor în timpul guvernului legionar
• Legi antievreieşti în România (1940-1942)

Bibliografie

• he Jean Ancel,History of the Holocaust, Yad VaShem, 2002
• ro Matatias Carp, Cartea Neagră, vol 1, Editura Diogene, 1996
• ro Iaacov Geller, Rezistenţa spirituală a evreilor români în timpul Holocaustului, Editura Hasefer, 2004

Legături externe

• en ro The report of the International Commission on the Holocaust in Romania, submitted to President Ion Iliescu in Bucharest on November 11, 2004.
• ro Radu Ioanid, Pogromul de la Bucureşti
• en “I was 21 years old. I was there. I am a witness” Remember the Bucharest Kristallnacht by Baruch Cohen.
• en Testimony on the Bucharest pogrom in The Long Balkan Night by Leigh White - Charles Scrinber's Sons 1944.[1]
• ro Holocaustul din România - cadavre evreieşti fotografiate la Morgă în timpul rebeliunii şi fotografie de sinagogă vandalizată
• ro Un martor din familia Guttman