Podul lui Constantin cel Mare
| Podul lui Constantin cel Mare | |
| Nume oficial | Podul lui Constantin cel Mare |
|---|---|
| Traversează | Dunărea |
| Locație | Sucidava, astăzi Celei, România, și Oescus, astăzi Ghighen, Bulgaria |
| Lungime | 2437 m |
| Lățime | 5.70 m |
| Înălțime | 10 m |
| Data deschiderii | 328 dC |
 |
|
| Coordonate | |
|
|
|
modifică  |
|
Podul lui Constantin cel Mare (în bulgară Мост на Константин Велики, Most na Konstantin Veliki; în engleză Constantine's Bridge) a fost un pod roman peste fluviul Dunărea. A fost terminat sau reconstruit[1] în anul 328 dC și a rămas în uz pentru nu mai puțin de 40 de ani.[2] Având o lungime totală de 2437 m, din care 1137 peste albia Dunării,[3] podul lui Constantin cel Mare este considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă și unul din cele mai lungi din toate timpurile.[4]
Cuprins |
Construcție [modificare]
A fost o construcție cu piloni din piatră și mortar, pod de lemn în arc și suprastructură de lemn. A fost ridicat între satul Celei, în apropierea actualului oraș românesc Corabia, județul Olt - pe atunci cetatea Sucidava - și satul bulgăresc Ghighen, din Regiunea Plevna, pe atunci numit Oescus,[5][6] de către împăratul Constantin cel Mare[7]. Se pare că podul a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea[8], principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constantiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, în 367.[9]
Date tehnice [modificare]
Lungimea podului era de 2437 m, cu un tablier din lemn cu lățimea de 5.70 m, amplasat la înălțimea de 10 metri deasupra apelor fluviului.[2] Podul avea două pile culee, câte una la fiecare capăt, care jucau și rolul de portal.[2]
Cercetări [modificare]
Deși Luigi Ferdinando Marsigli a încercat, fără succes, să localizeze podul în secolul al XVII-lea, în schimb, podul este figurat, în aceeași perioadă, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino.[2] Alexandru Popovici și Cezar Bolliac au reluat căutările în secolul al XIX-lea, dar primele descoperiri științifice reale au fost făcute de Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic, în 1902. În 1934, Dumitru Tudor a publicat prima lucrare completă privind podul, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării a fost efectuată în 1968, de către Octavian Toropu.
Referințe [modificare]
- ^ Biblioteca „V.A. Urechia”: Pagina oficială
- ^ a b c d minac.ro: Pontica nr.40, pagina 360
- ^ Ambele cifre sunt extrase din: Tudor 1974, p. 139; Galliazzo 1994, p. 319
- ^ Galliazzo 1994, p. 319
- ^ Hărți din colecția Pamfil Polonic aflate în arhiva Muzeului Național de Antichități — Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Planșe
- ^ Hărți din colecția Pamfil Polonic aflate în arhiva Muzeului Național de Antichități — Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Planșe
- ^ Baza Internațională de Date a Structurilor
- ^ Raport arheologic CIMEC
- ^ Kulikowski, Michael (2007). Rome's Gothic Wars. Cambridge University Press. pp. 116–117. ISBN 0521846331 la Google Book Search
Bibliografie [modificare]
- Galliazzo, Vittorio, I ponti romani. Catalogo generale, Vol. 2, Treviso: Edizioni Canova, p. 319f. (Nr. 645), ISBN 88-85066-66-6
- Tudor, D. (1974), „Le pont de Constantin le Grand à Celei”, Les ponts romains du Bas-Danube, Bibliotheca Historica Romaniae Études, 51, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 135–166
Vezi și [modificare]
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
