Piotr Kapiţa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
Piotr Leonidovici Kapiţa (în limba rusă: Пётр Леонидович Капица) (n. 9 iulie 1894, Kronstadt, Imperiul Rus - d. 8 aprilie 1984, Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un fizician rus, cercetător al atomului, distins cu Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 împreună cu Arno Allan Penzias şi Robert Woodrow Wilson.[1]
Cuprins |
[modifică] Motivaţia Juriului Nobel
"pentru invenţiile şi descoperirile sale de bază în domeniul fizicii temperaturilor joase".
[modifică] Date biografice
Piotr Leonidovici Kapiţa s-a născut pe 9 iulie 1894 în oraşul Kronstadt. Tatăl sau, originar din Basarabia[2], generalul Leonid Petrovici Kapiţa a fost inginerul şi constructorul fortificaţiilor de la Kronstadt. Mama sa, Olga Ieronimovna (cu numele de naştere - Stebniţkaia), de asemenea de obîrşie basarabeană[2] a fost filolog, specialist în domeniul folclorului şi literaturii pentru copii, ea a adus o mare contribuţie în cultura rusă.
În 1905 Piotr a început gimnaziul, dar fiindcă nu avea rezultate bune (nu îi plăcea limba latină, cu toate ca el cunoştea la perfecţie limba română[2]) a părăsit gimnaziul şi şi-a continuat studiile la liceul real Kronstadt, pe care l-a absolvit cu success în 1912. Însa la facultatea de fizică si matematică a universităţii din Petrograd nu îi acceptau pe absolvenţii liceului real şi de aceea Kapiţa a intrat la facultatea de electromecanică a institutului politehnic Petrograd (IPP). Încă de la primele ore de curs a fost remarcat de către profesorul său de fizică A.F. Ioffe[necesită citare], care i-a propus să participe la cercetări în laboratorul său.
În anul 1914 Piotr a plecat în Scoţia în vacanţa de vară pentru studierea limbii engleze. S-a intors în Petrograd abia în noiembrie fiindcă în august începuse Primul Război Mondial.
În ianuarie 1915 a plecat ca voluntar în armată pe Frontul de Vest ca şofer de maşină de infirmierie în cadrul detaşamentului infirmier al Uniunii oraşelor. Până in luna mai a aceluiaşi an, Piotr a transportat răniţi cu autocamionul pe frontul polonez.
În 1916, după demobilizare, Kapiţa s-a întors la universitate. Ioffe îl va implica pe Piotr în munca sa experimentală din laboratorul de fizică, precum şi într-o colaborare la seminarul său – unul din primele seminarii de fizică din Rusia. În acelaşi an, în „Revista Societăţii Fizico-Chimice Ruseşti” a apărut primul articol semnat de Piotr Kapiţa.
În anul 1916 Kapiţa s-a căsătorit cu Cernosvitova Nadejda Kirillovna, fiica lui K.K. Cernosvitov – membru al Comitetului Central al Partidului Cadeţilor.
În 1918 Ioffe, în condiţii foarte grele, a infiinţat la Petrograd unul din primele institute fizice de ştiinţă şi cercetare din Rusia. Ulterior, acest institut a contribuit mult la dezvoltarea fizicii experimentale, teoretice şi tehnice din URSS. Kapiţa era printre primii colaboratori ai acestui institut. În acelaşi an el a devenit profesor la facultatea de fizică şi mecanică, după ce absolvise Institutul Politehnic.
În situaţia gravă de după Revoluţia din Octombrie, Ioffe prin toate mijloacele a încercat să păstreze seminarul şi pe elevii săi – tineri fizicieni, printre care se număra şi Kapiţa. Ioffe a insistat ca Piotr Kapiţa să plece în străinatate, dar autoritatea formată după revoluţie nu le permitea, pînă cînd nu a intervenit Maksim Gorki – cel mai influent scriitor rus la aceea perioadă. Într-un sfîrsit lui Kapita i-au permis să plece în Anglia. Cu puţin timp înainte de plecare, Piotr Kapiţa i-a pierdut pe cei mai dragi oameni: într-o lună, epidemia de gripă “spaniolă” a luat viaţa tatălui, soţiei, fiului şi fiicei sale nou-născute.
În 1921, pe 22 mai, tînărul savant a ajuns în Anglia în calitate de membru al comisiei Academiei Ruse de Ştiinţă, trimis în ţările vest-europene pentru restabilirea relaţiilor ştiinţifice suspendate din cauza războiului şi a revoluţiei. Începînd cu data de 22 iulie, Kapiţa a lucrat în laboratorul din Cavendish, unde conducătorul acestuia, Ernest Rutherford, l-a acceptat pentru un stagiu de scurtă durată. Rutherford a fost impresionat de măiestria şi entuziasmul tînărului fizician rus.
Despre lucrarea sa savantul scria astfel: „la început am executat experimente cu alfa- şi beta-radiaţii, după aceea am elaborat metoda de obţinere a cîmpurilor magnetice puternice şi în ultimii ani, ocupîndu-mă de temperaturile joase, am elaborat metoda de obţinere a heliului lichid cu ajutorul «turbo-expanderului» de piston”[necesită citare].
Lucrarea de disertaţie pe care a susţinut-o Kapiţa la Cambridge, în 1922, avea urmatoarea temă: „Trecerea alfa-particulelor prin substanţe şi metodele obţinerii campurilor magnetice”.
Autoritatea ştiinţifică a lui Kapiţa creştea - în 1923 el a devenit doctor în ştiinţă şi a obţinut prestigioasa bursă Maxwell. În 1924 savantul rus a fost numit în funcţia de adjunct al directorului laboratorului din Cavendish, unde aveau loc cercetările magnetice. Peste un an Kapiţa a devenit membru al colegiului Trinity.
În 1925, la Paris, academicianul Aleksei Nikolaevici Krîlov ii face cunoştinţă lui Kapiţa cu propria fiică, Anna, care locuia cu mama ei în capitala Franţei. Iar peste doi ani Kapiţa se va căsători cu Anna. După căsătorie Kapiţa şi-a cumpărat un teren pe Hantington Road, unde şi-a construit casa după propriul plan. Aici s-au nascut cei doi fii ai lui Kapiţa - Serghei şi Andrei, care ulterior au devenit cercetători.
În repetate rînduri oficialităţile din URSS îi adresau rugămintea de a rămîne în URSS, stabilindu-se aici definitiv. Aceste oferte îl tentau pe Piotr Kapiţa, în schimb impunea condiţia de a avea permisiune de libera circulaţie în Europa, condiţia pe care autorităţile de la Moscova amînau să o accepte.
Spre sfîrşitul verii anului 1934, Kapiţa împreuna cu soţia sa au venit în vizită în URSS, dar dorind sa se întoarcă în Anglia au aflat că vizele lor au fost anulate. Ulterior soţiei lui Kapiţa i-a fost acordată permisiunea de a pleca în Anglia, la copiii săi. Anna Alekseevna se va întoarce la Kapiţa după o perioadă scurtă, luîndu-i la Moscova şi pe copii. Rutherford şi alţi prieteni ai lui Piotr Kapiţa apelau la autorităţile sovietice cu cererea de a i se acorda viza pentru continuarea lucrărilor ştiinţifice în Anglia, dar totul a fost în zadar.
În 1935 lui Piotr Kapiţa i s-a propus funcţia de director al Institutului pe Probleme Fizice recreat în cadrul Academiei de Ştiinţe din URSS. Kapiţa a pus însă urmatoarea condiţie - să fie achiziţionate utilajele cu care lucrase în Anglia. Pînă la urmă Rutherford se va resemna, intelegând că l-a pierdut pe remarcabilul său colaborator şi va fi de acord ca sovieticii să-i cumpere lui Kapiţa utilajele din fostul lui laborator.
Dîndu-şi consimţămîntul, Kapiţa s-a mutat împreună cu familia într-o casă mică aflată pe teritoriul institutului. Întoarcerea lui Kapiţa în URSS a avut loc într-o perioada grea, cînd Stalin începuse “curăţarea de intelegenţă”. Piotr Kapiţa avînd o autoritate însemnată, fără sfială îşi apăra convingerile chiar şi în acea perioadă dificilă.[necesită citare] El ştia că în ţară înalta conducere decide totul, şi cu această conducere a început să poarte un dialog direct şi deschis. Din 1934 pînă în 1983, savantul a trimis mai mult de 300 de scrisori la Kremlin (lui Stalin- 50, lui Molotov – 71, lui Malencov – 63, lui Hrusciov – 26).[necesită citare] Datorită intervenţiei lui, mulţi oameni de ştiinţă au fost salvaţi de la moarte în închisori şi lagăre în timpul terorii staliniste.[necesită citare] În 1972, cînd autorităţile din Kremlin au propus exluderea lui Andrei Dimitrievici Saharov din cadrul Academiei de Ştiinţe, Kapiţa a fost unicul care s-a opus. El a spus: „Avem deja un ruşinos precedent anolog - în 1933 fasciştii l-au exclus pe Albert Einstein din Academia de Ştiinţe de la Berlin.”[necesită citare]
La începutul războiului, Institutul pe Probleme Fizice a fost evacuat în Kazan. Acolo a fost situat în încăperile Universităţii din Kazan. În vremuri grele, Kapiţa a creat cea mai puternică instalaţie cu turbină din lume, folosită pentru obţinerea în cantităţi mari a oxigenului lichid necesar în industrie.
În 1945, în Uniunea Sovietică au început lucrările pentru crearea armelor atomice. Refuzul lui Kapiţa de a participa la crearea bombei atomice a dus la demisia şi inlăturarea sa din cadrul cercetărilor ştiinţifice. Kapiţa a fost destituit din funcţia de director al institutului şi in decurs de 8 ani s-a aflat în arest la domiciliu. El a fost lipsit de posibilitatea de a comunica in vreun fel cu colegii săi din alte institute de ştiinţă şi cercetare. În casa sa de vacanţă, Piotr Leonidovici a utilat un mic laborator şi şi-a continuat cercetările.
Aici el a pus bazele noii direcţii – a electronicii de mare putere, considerat primul pas în calea spre dobîndirea energiei termonucleare. Dar să continue lucrările sale la nivel maxim în acest domeniu omul de ştiinţă a putut doar după ce s-a întors la institutul său în 1955. Acolo şi s-a ocupat cu cercetarea plasmei la temperaturi ridicate. Descoperirile făcute de Kapiţa au stat la baza creării schemei reactorului termonuclear cu funcţionare neîntreruptă.
Cercetările ştiinţifice de după război ale lui Kapiţa cuprind cele mai diverse domenii ale fizicii, incluzînd hidrodinamica straturilor lichide subţiri şi natura fulgerului globular, dar interesul său se concentra asupra generatoarelor de microunde şi studiului diverselor proprietăţi ale plasmei.
În 1965, pentru prima dată după o întrerupere de mai mare de treizeci de ani, Kapiţa a primit permisiunea de a ieşi din Uniunea Sovietică, în Danemarca, pentru a primi medalia internaţională de aur Niels Bohr. Acolo a vizitat laboratoare ştiinţifice şi a ţinut un discurs despre fizica energiilor înalte. În 1969 omul de ştiinţă, împreună cu soţia sa, au călătorit pentru prima dată în Statele Unite ale Americii.
La 17 octombrie 1978, Academia Suedeză de Ştiinţe i-a trimis din Stockholm lui Piotr Leonidovici Kapiţa o telegramă prin care îl înştiinţează că a primit Premiul Nobel pentru fizică, pentru cercetările fundamentale în domeniul fizicii temperaturilor joase.
Kapiţa a primit această veste fiind la sanatoriul “Barviha” din apropierea Moscovei, la odihnă cu soţia sa. Printre întrebările pe care i le-au pus jurnaliştii, se afla şi următoarea: pe care dintre realizările sale ştiinţifice el o consideră cea mai importantă? Kapiţa a răspuns că pentru un om de ştiinţă mereu cel mai important studiu este acela la care lucrează în prezent. “Munca mea actuală are ca obiect sinteza termonucleară”, a mai adaugat el.
Kapiţa a murit la 8 aprilie 1984, cu puţin înainte de a împlini vîrsta de 90 de ani.
Fiul lui Piotr Kapiţa este academicianul rus Serghei Kapiţa, vorbitor şi acesta al limbii române[2].
[modifică] Contribuţii
- privind fizica temperaturilor joase (inclusiv realizarea aparaturii corespunzătoare pentru aplicaţii industriale)
- comportarea materialelor în câmpuri magnetice intense
- plasmele fierbinţi
- fulgerul globular
- a descoperit fenomenul de suprafluiditate a heliului.
[modifică] Referinţe
- ^ Premiul Nobel pentru Fizică 1978. Comunicat de presă. Academia Regală de Ştiinţe a Suediei (17 octombrie 1978). Accesat la data de 2008-04-05.
- ^ a b c d articol pe situl "Moldova Noastră" care conţine un interviu cu fiul lui Piotr Kapiţa
[modifică] Legături externe
- en Biografie
