Petre Andrei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
0
Sigla academia romana.gif Membru post-mortem al Academiei Române
Petre Andrei
Petre Andrei (1891-1940)
Petre Andrei (1891-1940)
Născut 29 iunie 1891
Brăila, România
Decedat 4 octombrie1940, (49 de ani)
Iași, Regatul României
Ocupație sociolog, filosof, profesor și om politic
Părinți Costache și Vasilica Andrei
Copii Petru P. Andrei
Sigla academia romana.gif Membru post-mortem al Academiei Române

Petre Andrei (n. 29 iunie 1891, Brăila - d. 4 octombrie 1940, Iași) a fost un savant, sociolog, filosof, profesor și om politic, membru post-mortem (1991) al Academiei Române. Voluntar în Primul Război Mondial, a fost profesor la Catedra de Sociologie a Universității din Iași, deputat din partea Partidului Național-Țărănesc, subsecretar de stat și apoi ministru în mai multe guverne din România interbelică.

Viața[modificare | modificare sursă]

Petre Andrei s-a născut pe 29 iunie 1891 în orașul Brăila. Urmează cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, iar în 1910, după ce obține singura bursă disponibilă pentru acel an, începe cursurile Facultății de Litere și Filosofie ale Universității din Iași. Profesorii Dimitrie Gusti și Ion Petrovici sunt impresionați de calitățile tânărului student[1], oferindu-i acestuia distincția „Magna cum laude” la finalizarea studiilor, în 1913. Obține o nouă bursă pentru continuarea studiilor doctorale și se specializează la Universitatea din Berlin, unde urmează cursul de logică și istoria filosofiei al profesorului Alois Riehl, dar și la Universitatea din Leipzig, unde frecventează cursurile predate de Wilhelm Wundt, Eduard Spranger, Ernst Cassirer, K. Schmidt.

Deși era scutit de serviciul militar, fiind orfan de tată și singurul susținător al familiei, se înrolează ca voluntar în Primul Război Mondial. Participă la luptele de la Oituz, Slănic și Valea Cașinului, în care se distinge prin acte de bravură, fiind decorat cu „Steaua României”, „Coroana României” și „Crucea de război cu bare”.

Imediat după Primul Război Mondial, obține doctoratul cu teza Filosofia valorii. Devine profesor în învățământul liceal, iar din 1922 este profesor la Catedra de sociologie a Universității din Iași. Ca profesor, se numără printre cei care se opun introducerii politicii în Universitate, fiind, de altfel, de-a lungul întregii sale vieți, un adversar al extremismului, atât fascist, cât și bolșevic.

Intră în politică în Partidul Național-Țărănesc, alături de numeroase personalități ale culturii și științei, iar între 1928 și 1933 este deputat, calitate în care se remarcă prin activitatea parlamentară bogată, talentul oratoric și inițiativele legislative. Este numit subsecretar de stat la Departamentul Agriculturii și Domeniilor (1930–1931), subsecretar de stat la Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor (1932–1933) și ministru al Educației Naționale (1938–1940), în această din urmă calitate inițiind, printre altele, o lege de organizare a învățământului superior.

Schimbarea regimului politic din România, prin renunțarea la tron a regelui Carol al II-lea și instaurarea regimului legionaro-antonescian (de extremă dreapta), a avut unele urmări pentru Petre Andrei: a fost scos din învățământul superior, urmărit, anchetat și persecutat.[2] În urma unei percheziții domiciliare, când urma să fie arestat de legionari, pentru a evita situația în care se afla Nicolae Iorga la acea vreme, pe 4 octombrie 1940 a ales să își pună capăt zilelor.

Iată cum își justifica savantul ieșean gestul ultim în scrisoarea lăsată soției sale:

Eu, deși complet nevinovat, din nici un punct de vedere, nu pot trăi umilit și disprețuit. Nu pot suporta nici chiar compătimirea. Am trăit demn o viață întreagă și nici în momente grele nu m-am plecat, necum în aceste momente când mi se face o teribilă nedreptate. De aceea trebuie să termin acum când se deschide o perspectivă neagră.[3]

Într-o altă scrisoare, lăsată copiilor săi, Petre Andrei preciza următoarele:

Eu am conștiința împăcată; sângele și moartea să cadă asupra capului celor care mi-au zdruncinat nervii în halul acesta. Am avut altă atitudine politică decât garda de fier, dar nu am prigonit pe nimeni și nu am făcut nici un gest urât. Nu pot să fiu însă umilit și degradat. De ce să fiu arestat? Dacă aș avea pe sufletul meu o cât de mică vină aș suferi orice, căci aș fi meritat. Dar așa? În cărțile scrise de mine apare clar atitudinea și concepția mea. Voi controlați și veți vedea.[4]

Ignorat o perioadă, a fost redescoperit după 1970, când a început culegerea și retipărirea operei sale.[5][6]

În 1991 a fost ales post mortem membru al Academiei Române.

Opera[modificare | modificare sursă]

Decedat la doar 49 de ani, Petre Andrei a reușit să realizeze 15 lucrări, 5 cursuri universitare, peste 40 de studii și articole de specialitate, 25 de recenzii, 35 de conferințe și cuvântări, 3 rapoarte la legi și peste 75 de discursuri și intervenții parlamentare. Savantul este considerat drept unul dintre întemeietorii sistemului științelor sociologice din România.

Din principalele sale lucrări științifice se pot enumera:

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Petre Andrei, Filosofia valorii, Prefață de Dimitrie Gusti, Fundația Regelui Mihai I, 1945
  2. ^ Petre Andrei, Jurnal, memorialistică, corespondență, Editura Graphix, Iași, 1993
  3. ^ Petre Andrei, Jurnal, memorialistică, corespondență, Editura Graphix, Iași, 1993, pp. 135-136
  4. ^ Petre Andrei, Fascismul, Editura Neuron, Focșani, 1995, p. 111
  5. ^ Andrei, Petre, Sociologie generală, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970
  6. ^ Mircea Mâciu (coord.), Petre Andrei, Opere sociologice, Editura Academiei, 1983

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Andrei, Petre, Filosofia valorii, Prefață de Dimitrie Gusti, Fundația Regelui Mihai I, 1945
  2. Andrei, Petre, Jurnal, memorialistică, corespondență, Editura Graphix, Iași, 1993
  3. Andrei, Petre, Fascismul, Editura Neuron, Focșani, 1995
  4. Andrei, Petre, Sociologie generală, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970
  5. Andrei, Petre, Sociologia revoluției, Editura Polirom, 1998
  6. Mâciu, Mircea (coord.), Petre Andrei, Opere sociologice, Editura Academiei, 1983