Peștera din Dealul Cornului
| Peștera din Dealul Cornului | |
| Geografie | |
|---|---|
| Localizare | Valea Poienii, comuna Ponor |
| Lungime | 120 m |
| Adâncime | + 5 m |
| Altitudine | 796 m.d.M. |
| Descoperire | 1982 |
| Geologie | Calcar |
| Număr de intrări | 1 |
| Alte informații | |
| Peșteră fosilă | |
Modifică date / text  | |
Peștera din Dealul Cornului este o peșteră de mici dimensiuni dar foarte bogată în urme arheologice.
Drum de acces[modificare | modificare sursă]
Peștera este situată în Munții Trascăului în apropierea cătunului Valea Poienii. Se poate ajunge din Aiud, pe drumul ce duce la Ponor. Din Brădești se coboară pe drumul ce duce la Vânătările Ponorului- Huda lui Papară și odată trecuți de casele din cătunul Valea Poienii se urcă în stânga pe Dealul Cornilor. Locul e împădurit și ascunde foarte bine intrarea în peștera ce se află la 20 m sub vârful dealului.
Istoric[modificare | modificare sursă]
Peștera a fost locuită din preistorie. Au fost descoperite urme de cultură din epoca bronzului și fierului.
A fost explorată și cartată de Viorel Roru Ludușan în 1982 după informațile luate de la localnici.
Descriere[modificare | modificare sursă]
Este o peșteră fosila[1] cu o intrare în formă de arcadă cu baza de 5 m și înalțimea de 2 m. Se pătrunde direct într-o sală de 8 pe 8 m, cu podeaua orizontală, locuință propice pentru omul primitiv. Încă de aici apar scurgeri parietale[2] și câteva stalactită ciuntite. Sala se continuă cu o galerie relativ largă, 2-3 m, pe direcția generală N-S. Apar formațiuni de monthmilk [3] și draperi. Podeaua este acoperită de câteva gururi[4], uscate. Galeria se mai lărgește într-o sală cu podeaua ușor înclinatâ dar spartă de câteva săpături arheologice. În continuare galeria se îngustează devenind după cațiva metri impenetrabilă. Pe partea opusa dealului, la poalele lui se află Vânătările Ponorului
Condiții de vizitare[modificare | modificare sursă]
Peștera este dificil de găsit. Nu există potecă de apropiere. Se poate găsi mai ușor când pădurea e desfrunzită și poate fi reperată o stancă înierbată la 20 m sub vârful dealului. Sunt necesare surse de iluminat.
Biologie[modificare | modificare sursă]
Nu au fost făcute decât observații preliminare. Au fost observate exemplare de lilieci și paianjeni.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Clubului de Speologie Polaris Blaj - Arhiva
- Marcian Bleahu 1980 Muntii Trascaului.
- Cristian Goran - Catalogul sistematic al peșterilor din România - Consiliul Național de Educație Fizică și Sport, București, 1976
- Federația Română de Turism Alpinism, Comisia Centrala de Speologie Sportivă - colecția Buletinului speologic informativ
- Colecția revistei Speotelex
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Peștera Huda lui Papară
- Cheile Râmețuluiu Arhivat în , la Wayback Machine.
- Huda lui Papara. PAGINA OFICIALA Arhivat în , la Wayback Machine.
- Vanatari
Vezi și[modificare | modificare sursă]
- Peștera Huda lui Papară
- Peștera Bisericuța
- Peștera Pojarul Poliței
- Peștera Poarta Zmeilor
- Listă de peșteri din România
- Vânătările Ponorului
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Peștera care nu are un curs de apă organizat
- ^ Scurgeri parietale sunt depunerile de calcit ce îmbracă pereții golurilor subterane, uneori într-o mare bogație de forme, conferind impresia de opulență peisajului subteran
- ^ Montmilchul este o substanță complexă ce conține cristale microscopice de carbonați de calciu și 35-75% apă. Din partea solidă, 90% reprezintă calcitul, restul fiind alți carbonați de calciu mai rar cum ar fi lublinit, hidromagnezit, huntit, la care se adaugă ceva argilă și materie organică. Studiile chimice detaliate au evidențiat in jur de 16 substanțe ce intră în compoziția montmilchului, dar geneza acestei substanțe rămâne încă necunoscută. Unii autori cred ca montmilchul se formează direct, prin precipitare, alții cred că este un produs de dezintegrare, de alterare a calcitului. Alte ipoteze prezintă ideea că bacteriile joacă un rol important în formarea montmilchului
- ^ Gururile, sau bazinele de planșeu, sunt unele din cele mai frecvente tipuri de speleoteme. Numele este o preluare din limba franceză (gour). Gururile se prezintă ca bazine ce au o latură proptită de pantă si celelalte laturi sub forma unui baraj arcuit convex. Gururile au o formă alungită, semi-ovală sau semicirculară. Comparația cu un baraj nu este numai morfologică ci și funcțională căci în spatele lui este adunată, apa, ba mai mult chiar, ea explicâ însăși geneza unei astfel de forme
| ||||||||||||||
