Pavel Chihaia
Pavel Chihaia (n. 23 aprilie 1922, Corabia, județul Romanați) este un autor, eseist, romancier, scriitor și istoric de artă român contemporan.
Biografie [modificare]
La vârsta de patru ani, după decesul mamei sale, este adoptat de un unchi din Constanța.
Între anii 1941 și 1945 urmează Facultatea de Litere în București, apoi, pînă în 1948 lucrează ca impiegat la Direcția Generală a Teatrelor. Prima sa piesă de teatru, La farmecul nopții (1945), capătă Premiul Scriitorilor Tineri ai Fundațiilor Regale, și apare la Ed. Fundațiilor Regale. Primul roman, Blocada (Ed. Cultura națională 1947), prefațat de Petre Comarnescu, îmbină farmecul peisajului dobrogean și misterele portului Constanța cu o viziune modernă, ale cărei orizonturi aparțin literaturii universale. După acest debut promițător, persecuția stalinistă îl obligă să își renege vocația, muncind ca zidar și figurant. Face parte din organizația anticomunistă "Mihai Eminescu", împreună cu Vladimir Streinu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet și Marie-Alype Barral.
În anul 1958 este angajat la Institutul de Istoria Artei, secția artă medievală, unde realizează, între 1958 și 1978, șaptezeci de studii despre istoria culturii și artei, de curînd culese în cinci volume cu titlul Artă medievală (Ed. Albatros, 1998). Teza de doctorat la Sorbona, Paris, în 1973, va fi publicată ulterior cu titlul de Immortalité et décomposition dans l'art du Moyen Age (Ed. Fundația Culturală Românească-Madrid, 1988). Îi vor apare, printre altele, următoarele volume:
- Din cetățile de scaun ale Țării Românești (Ed. Meridiane, 1974)
- De la Negru Voda la Neagoe Basarab. Interferențe literar-artistice în cultura românească a evului de mijloc (Ed. Academiei, 1976)
- Sfârșit și început de ev. Reprezentări de cavaleri la începutul renașterii (Ed. Eminescu, 1977)
În anul 1978, împreună cu soția sa, Maria-Ioana (n. Mira), cere azil politic în Germania. Stabilit la München, împreună cu soția sa și fiul lor Matei, ocupă postul de consilier de educație la liceul francez din acest oraș, colaborează la Radio Europa Liberă. Va publica, în continuare: Tradiții răsăritene și influențe occidentale în Țara românească (Ed. Ion Dumitru 1983).
În același timp, reîncepe activitatea sa literară, scriind la două romane cu nuanțe autobiografice. Primul, Hotarul de nisip, început în anii cinzeci și ascuns în sertar timp de jumătate de secol, descrie epoca stalinismului din punctul de vedere a unor tineri intelectuali care caută să fugă din România. Al doilea, Cearta sufletului cu trupul, analizează experiența exilului cu referințe la realitatea occidentală și sensibilitatea religioasă a ortodoxiei. În România îi mai apar, după 1989, cărțile:
- Fața cernită a libertății. 20 convorbiri la Europa Liberă (Ed. Jurnalul Literar, 1991)
- Mărturisiri din exil (Ed. Institutul European, 1994)
- Țara românească între Bizanț și Occident (Ed. Institutul European, 1995)
- Treptele nedesăvîrșirii (Ed. Eminescu, 1997)
- Legendele unei lumi posibile (Ed. Jurnalul literar, 2000)
- Înfăptuiri pontice (Ed. Ex Ponto, 2005)
Bibliografie [modificare]
- Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, Vol. A-L, Ed. Paralela 45, Pitești, 2006, p. 319
- TVR international: Portretul scriitorului la 90 de ani
