Paulo Branco

Date personale
Paulo Branco

Născut	3 iunie 1950 (73 de ani)^[1]^[2] Lisabona, Portugalia^[3]
Copii	Juan Branco[*]
Cetățenie	Portugalia
Ocupație	producător de film producer[*]
Limbi vorbite	limba portugheză
Activitate
Alma mater	Instituto Superior Técnico[*]
Premii	Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Modifică date / text

Paulo Branco (n. 3 iunie 1950, Lisabona) este un producător de filme portughez. Este unul dintre cei mai recunoscuți producători europeni de film. A produs peste 200 de filme regizate de Raoul Ruiz, Manoel de Oliveira, Alain Tanner, Michel Piccoli, Danièle Dubroux, Chantal Akerman, Olivier Assayas, Sharunas Bartas, Wim Wenders, Werner Schroeter, etc. A creat și condus societățile de producție Gémini Films, Alfama Films în Franța și Madragoa Filmes și Clap Filmes în Portugalia, precum și societăți de exploatare a sălilor și de distribuție.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Paulo Branco s-a născut la 3 iunie 1950, la Lisabona.

Student strălucit^[4] la Instituto Superior Técnico^[5] din Lisabona, a emigrat, în 1971, în mod clandestin la Londra, pentru a scăpa de dictatura salazaristă și de serviciul militar pe care ar fi trebuit să-l satisfacă în colonii. Apoi se instalează la Paris, fără să-și clarifice statutul (astăzi, Paulo Branco își duce viața la Paris și la Lisabona). La Paris, sub influența lui Frédéric Mitterrand, începe să lucreze în cinema, în 1974, mai întâi expoatând săli și distribuind filme, iar din 1979, în calitate de producător. Ocazional, a fost și actor, pentru realizatori ca Bernardo Bertolucci și Raoul Ruiz.

I-au fost decernate numeroase recompense, dintre care Premiul celui mai bun producător european, de către Parlamentul de la Strassbourg, Premiul Raimondo-Rezzonico al Festivalului internațional al filmului de la Locarno decernat pentru prima oară Celui mai bun producător al cinematografului mondial. A obținut premiul Cel mai european dintre producători la Cinemateca franceză. Numeroase omagii i-au fost oferite în întreaga lume, de la Tokyo la Toronto trecând prin Taipei și Valencia. A fost făcut ofițer al Ordinului artelor și literelor de către Republica Franceză și a primit distincția cea mai înaltă a statului Chile, pentru colaborarea cu Ruiz. Pe de altă parte, a refuzat orice distincție oficială care a venit din Portugalia, marcându-și astfel opoziția față de politica culturală dusă de diversele guverne care s-au perindat în țara sa de origine.

A făcut parte din juriul Festivalului de la Berlin, în 1999, apoi la Mostra din Veneția, în 2006.

Este producătorul care numără cel mai mare număr de filme selecționate la Festivalul de la Cannes (vreo treizeci) și cel mai mare număr de filme care au concurat pentru Palme d'Or (17 în peste 25 de ani de carieră).

Personalitate atipică a lumii producătorilor de filme și actor esențial al dinamismului cinematografului european, Paulo Branco a fost deseori pradă a dificultăților financiare (Societatea sa Les films du passage a intrat în stare de faliment în urmă cu două decenii), dar este deseori dat de exemplu drept „ultimul specimen al unei specii astăzi dispărute”. Foarte critic față de starea producției europene, luările sale de poziție au alimentat adesea polemici.

Viața personală[modificare | modificare sursă]

Paulo Branco este tatăl Juan Branco^(en)^[6].

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Producător de film[modificare | modificare sursă]

1979 : Amour de perdition (Amor de Perdição) de Manoel de Oliveira
1981 : Le Territoire de Raoul Ruiz
1981 : Francisca de Manoel de Oliveira
1982 : Loin de Manhattan de Jean-Claude Biette
1982 : L'État des choses de Wim Wenders
1982 : Sylvestre de João César Monteiro
1983 : Dans la ville blanche de Alain Tanner
1983 : Les Trois couronnes du matelot de Raoul Ruiz
1984 : Point de fuite de Raoul Ruiz
1984 : Le Soulier de satin de Manoel de Oliveira
1984 : Les Amants terribles de Danièle Dubroux
1984 : Tricheurs de Barbet Schroeder
1984 : La Ville des pirates de Raoul Ruiz
1985 : Les Destins de Manoel de Raoul Ruiz
1986 : Gardien de la nuit de Jean-Pierre Limosin
1987 : Une flamme dans mon cœur de Alain Tanner
1988 : Les Cannibales de Manoel de Oliveira
1989 : Le Message des îles (O Recado das Ilhas) de Ruy Duarte de Carvalho
1990 : Non ou la Vaine gloire de commander de Manoel de Oliveira
1991 : Jusqu'au bout du monde de Wim Wenders
1993 : L'Absence de Peter Handke
1993 : Les gens normaux n'ont rien d'exceptionnel de Laurence Ferreira Barbosa
1995 : La Maison de lave de Pedro Costa
1995 : Le Couvent de Manoel de Oliveira
1996 : Le Cœur fantôme de Philippe Garrel
1996 : Few of Us de Sharunas Bartas
1996 : Trois vies et une seule mort de Raoul Ruiz
1997 : Voyage au début du monde de Manoel de Oliveira
1997 : Alors voilà de Michel Piccoli
1998 : Requiem de Alain Tanner
1998 : L'Ennui de Cédric Kahn
1998 : The House de Sharunas Bartas
1999 : Lila Lili de Marie Vermillard
1999 : La Lettre de Manoel de Oliveira
1999 : La Nouvelle Ève de Catherine Corsini
2000 : La Fidélité de Andrzej Zulawski
2000 : Freedom de Sharunas Bartas
2000 : La Captive de Chantal Akerman
2001 : Le Stade de Wimbledon de Mathieu Amalric
2001 : Imago de Marie Vermillard
2001 : La Plage noire de Michel Piccoli
2002 : Deux de Werner Schroeter
2003 : Il est plus facile pour un chameau... de Valeria Bruni-Tedeschi
2003 : La Femme qui croyait être Président des États-Unis de João Botelho
2003 : Un film parlé de Manoel de Oliveira
2004 : Demain on déménage de Chantal Akerman
2004 : Les Temps qui changent de André Téchiné
2004 : Le Dernier jour de Rodolphe Marconi
2005 : Akoibon de Édouard Baer
2005 : Seven Invisible Men de Sharunas Bartas
2006 : C'est pas tout à fait la vie dont j'avais rêvé de Michel Piccoli
2006 : Klimt de Raoul Ruiz
2006 : Quelques jours en septembre de Santiago Amigorena
2006 : Dans Paris de Christophe Honoré
2007 : Très bien, merci de Emmanuelle Cuau
2007 : Le Prestige de la mort de Luc Moullet
2009 : Cendres et Sang, împreună cu Tudor Giurgiu, de Fanny Ardant

Actor de film[modificare | modificare sursă]

1976 : 1900 de Bernardo Bertolucci
1983 : Point de fuite de Raoul Ruiz
2003 : Mister V. de Émilie Deleuze
2006 : Coisa Ruim de Tiago Guedes și Frederico Serra
2008 : Les Inséparables de Christine Dory

Note[modificare | modificare sursă]

^ „Paulo Branco”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 21 iulie 2015
^ Paulo Branco, Filmportal.de, accesat în 9 octombrie 2017
^ „Paulo Branco”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 13 decembrie 2014
^ La inginerie chimică
^ Instituto Superior Técnico din Lisabona(IST) este un institut dedicat studierii ingineriei, matematicii, chimiei și fizicii, între alte științe. A fost fondat în anul 1911, de Alfredo Bensaúde. În prezent, face parte din Universidade Técnica din Lisabona.
^ „copie arhivă”. Arhivat din original la 4 februarie 2016. Accesat în 7 februarie 2016.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Paulo Branco la Internet Movie Database
Entretien Vidéo sur ses débuts et sa vision du cinéma Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine.
Entretien sur France Culture- A voix nue

Acest articol biografic despre un portughez este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui!

[f648f784a0b2d45433a725917c61138d-1] „Paulo Branco”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 21 iulie 2015

[471513eefceeed4708b30008c08ee201-2] Paulo Branco, Filmportal.de, accesat în 9 octombrie 2017

[dcf8102d6ad875a0051224f537e6d1e4-3] „Paulo Branco”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 13 decembrie 2014

[4] La inginerie chimică

[5] Instituto Superior Técnico din Lisabona(IST) este un institut dedicat studierii ingineriei, matematicii, chimiei și fizicii, între alte științe. A fost fondat în anul 1911, de Alfredo Bensaúde. În prezent, face parte din Universidade Técnica din Lisabona.

[6] „copie arhivă”. Arhivat din original la 4 februarie 2016. Accesat în 7 februarie 2016.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]