Partidul Național Român (Moldova)
Partidul Național Român este un partid politic din Republica Moldova. Exponent al dreptei național-creștine.
Partidul Național Român (PNR) este succesorul de drept al Asociației Victimelor Regimului Comunist de Ocupație și a Veteranilor de Război ai Armatei Române (AVRCO VRAR), întemeiată în 1992 prin fuziunea a două formațiuni social-politice - Asociația Victimelor Represiunilor Comuniste (AVRC) și Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Participanților la cel de-al doilea război mondial în cadrul Armatei Române (AFDP PDRMAR), constituite respectiv în 1990 și în 1991. PNR activează în baza Statutului și Programului AVRCO VRAR. PNR este denumirea simplificată a AVRCO VRAR, denumire care s-a adoptat la Congresul al IV-lea, din 11 iunie 2000, al acestei formațiuni, fără a renunța la paternitatea denumirii inițiale.
Fiind succesorul de drept al AVRCO VRAR, PNR exprimă și apără interesele și năzuințele foștilor deținuți politici și deportați, ale veteranilor de război ai armatei române, ale urmașilor acestora, precum și ale altor cetățeni ai Republicii Moldova. Astfel, PNR activează în scopul redobîndirii drepturilor legitime ale persoanelor care au suferit în timpul regimului comunist; "apărării demnității, drepturilor și libertăților democratice ale membrilor săi și ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova".
PNR a participat la alegerile parlamentare din 1994 și din 2001, fără a depăși baremul electoral.
La ultimele alegeri generale locale (2003) și parlamentare (2005) n-a participat.
|
|||||||||||