Pamfil Șeicaru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Pamfil Şeicaru)
Salt la: Navigare, căutare
Pamfil Șeicaru
Născut(ă) 1894
Buzău
Deces 21 octombrie 1980
München/Germania
Naționalitate  România
Ocupație ziarist

Pamfil Șeicaru (n. aprilie 1894, Buzău — d. 21 octombrie 1980, München, Germania) a fost un ziarist român, director al ziarului Curentul, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Șeicaru a făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. A fost deputat în parlamentul României în 1928, 1931 și în 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului Bucovina (Cernăuți) și a participat la editarea revistei Gândirea.

În 1928 înființează ziarul Curentul[2] cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă,[2] pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944.

În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic. În fața pericolului nazist, „Anglia trebuie să se pregătească pentru propria apărare și abia după asta să garanteze și frontierele altor țări”. Într-un articol publicat la 15 aprilie 1939 a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp. În anii războiului, au rămas celebre polemicile lui cu comentatorul politic britanic Wickham Steed de la postul de radio Londra.

În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria). La moartea sa, în octombrie 1980, Primul Ministru al Bavariei, Franz Josef Strauß, l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot român și eminent ziarist... Moștenirea pe care a lăsat-o compatrioților săi este lupta pentru dreptate, omenie și pace.”

În 1945 a fost comdamnat la moarte în contumacie de comuniști. În 1966 Ceaușescu l-a grațiat în urma unei ample acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii de independență față de Moscova a lui Nicolae Ceaușescu.

În august 1977 a făcut o vizită secretă în România, organizată de Securitate.[1]

Autocaracterizare[modificare | modificare sursă]

Pamfil Șeicaru:[3]

„Mă numesc Pamfil Șeicaru, născut în anul 1894, luna aprilie... Am intrat în presa cotidiană în aprilie 1918, după ce am fost demobilizat și de atunci am continuat să fiu comentator al evenimentelor politice interne și externe, colaborând succesiv la diverse ziare și reviste. În 1923 am fost angajat la ziarul Cuvântul, ca sef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici. Articolul de fond (leit articol) era semnat de mine. În anul 1924 am fost ales presedinte al Sindicatului ziariștilor. În 1927 am demisionat de la ziarul Cuvântul si am luat conducerea ziarului Curentul, al unei societati anonime, unde am funcționat ca director și redactor-șef... Din ianuarie 1927 și până la 9 august 1944, când am plecat din țara, articolul de fond era semnat de mine. Am fost ales de trei ori ca deputat independent în Parlamentul țării...”

Din publicațiile apărute în străinătate[modificare | modificare sursă]

  • Pax Americana o Pax Sovietica, 1947
  • Dotla. Să rămână doar cenușa, 1948[4]
  • Istoria partidelor politice în România, 1959
  • La Roumanie dans la Grande Guerre, 1968
  • Karl Marx - Însemnări despre România, 1968
  • Die Donau - Fluss der Fünf Meere. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen Kontroversen, 1975 ("Dunărea - fluviu a cinci mări. O problemă europeană în lumina controverselor româno-sovietice")
  • Adevăruri care trebuie amintite, 1980

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ceaușescu îl aduce pe Pamfil Șeicaru la București!, 24 iunie 2012, Ion Cristoiu, Adevărul, accesat la 24 iulie 2012
  2. ^ a b Presa interbelică românească”. gandul.info. 16 august 2007. http://www.gandul.info/traditii-istorie/presa-interbelica-romaneasca-883313. Accesat la 26 septembrie 2010. 
  3. ^ Destinul unui condamnat la moarte - PAMFIL ȘEICARU”. Revista Magazin. http://www.revistamagazin.ro/content/view/1449/21/. Accesat la 4 aprilie 2012. 
  4. ^ Istoria ca telenovela - Flori si poezii, aruncate de la ferestre, 10 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național, accesat la 24 iulie 2012

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • „Destinul unui condamnat la moarte – Pamfil Șeicaru”, Victor Frunză, București, 2001
  • „Șantajul și etajul. Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr”, George Stanca, editura Adevărul, 2012

Legături externe[modificare | modificare sursă]