Pădurea spânzuraților (roman)

Pădurea spânzuraților este un roman din categoria prozei de analiză psihologică, scris de Liviu Rebreanu. Inspirat de un eveniment real, condamnarea la moarte și apoi executația prin spânzurare a fratelui lui Liviu Rebreanu, Emil, ofițer în armata Austro-ungară, care a încercat să dezerteze și să ajungă în liniile românești. “Pădurea spânzuraților” configureaza un univers dominat de război, și pândit de perspectiva morții prin spânzurare, prezentată chiar din primele scene ale romanului. Evident titlul cărții are o valoare simbolică. Personajul principal, Apostol Bologa, este un intelectual confruntat cu mai multe drame de conștiință. Identitatea sa etnică și națională este pusă în discuție pe fondul prăbușirii Imperiului Austro-ungar care închisese într-o celulă mai multe popoare. Un personaj simbolic e locotenentul ceh Svoboda, de la care Apostol Bologa învață rețeta libertății. Formula narativă se schimbă, naratorul investighează impactul evenimentelor în conștiința personajului.

Tema

Romanul analizează drama dezechilibrului și prăbușirii sufletești a unui om cu o conștiință zguduită de împrejurări vitrege ale vieții și războiului.

Totul începe cu o spânzurare a unui om, dizertir, care, în încercarea sa de a fugi la dușman cu hărțile și planurile în mână, este prins. Apostol Bologa este cea mai vajnică persoană din timpul executării acelei persoane. Totul încă nu era gata, lipseau unele lucruri, ca scăunelul, călăul și alte obiecte importante. A fost o crimă destul de grea, nu a ajuns curaj pentru a o face. Pe drum a mai întreținut o discutie cu Klapka, o persoană care a asistat la execuție. Insa ajuns pe la mijlocul drumului a inceput a visa cu ochii deschisi, isi amintea copilaria.

Apostol Bologa este feciorul lui Iosif Bologa, politician și om cu diplomă de avocat. După ce a stat un timp în pușcărie, întors și întîlnit soția cu un copil în brațe. Poate nu era Bologa cel care o meritase pe soția sa, însa așa i-a fost soarta. Copilul a început a plînge cînd l-a văzut. Mama sa, d-na Bologa era o femeie credincioasă, de aceea își educa copilul pe cale religioasă, cu ce nu era de acord tatăl. În curînd, copilul își pierduse marea dragoste față de Dumnezeu, pe care o avuse mai înainte. După patru clase, copilul a plecat să învețe în oraș. Avea succese enorme și tatăl său se bucura de acestea (abia atunci Apostol a înțeles dragostea de bărbat, cum taică-său îl iubește). Însă odată, fiind la scoală a aflat că tatăl său decedase, și se simțea foarte prost că nu i-a demostrat pe deplin dragostea. Pe cînd avea vre-o douăzeci de ani se indrăgosti-se de fata lui Domșa, o fată care iubea să cocheteze, și care nu-i prea plăcea mamei sale. Anume ea a fost motivul pentru care el a plecat în armată. El credea că în viața ei sa ivit un alt bărbat. Și pentru a nu rămîne în urma lui, a plecat și el în armată. Cu toate chinurile mamei sale de a-l convinge, el a plecat.

După ce se trezise din amorțirea sa, știind că a procedat corect,avea oricum unele mustrări de conștiință. Despre aceasta s-a și discutat la acea masă. Fiind ofițer și comandanți se mai și certau, în contrazicere de păreri. Pîna în final, el rămase cu parerea că acel dezertor a fost pedepsit pe dreptate. A avut susșinere din partea lui Klapka, cu care se și împrieteni. Klapka îi povestise cum se simțea de vinovat, că prietenii lui au fost spînzurați în pădurea spînzuraților, în timp ce trebuia și el să fie acoclo, dar tăcuse, și așa făcuse și tovarășii lui. Se simțea cumplit de vinovat. Îl salvase doar o scrisoare de acasă, de aceea n-a fost prins.

Mama sa îi scria des, însa el nu-i putea raspunde în același ritm. Era o persoană respectabilă, avea două medalii binemeritate.

Totul era bine pîna în momentul în care el aflase de la un prieten că va fi trimis pe front să lupte împotriva fraților săi, împotriva românilor. Oficial,despre aceasta nu se știa. În acel moment începuse crizele psihologice. Fiind român nu putea lupta împotriva fraților săi de sânge. Prin minte îi treceau tot felul de soluții. Chiar să fie și spînzurat. Pîna în final,și-a luat în minte și a asteptat să fie anunțat aceasta oficial, posibil putea să vorbească cumva cu generalul. Cînd s-a anunțat asta, soluția cea mai bună care i-a venit în minte, a fost cea ca sa ocheasca în proiectorul care lumina, în observatorul acela, și poate va ajunge la general să-i ceară să fie înlocuit.

A stat o noapte la pânda, prin ploaie și frig, toate acestea făcute doar pentru a fi scutit de această povară. În fine, și-a atins scopul, a ochit în proiector. În curînd a fost chemat la general, care îl întimpinase cu ospitalitate. Îi promise medalia de aur, pentru cel ami bun locotenent. Însa cînd Apostol a încercat să roage să-i ingăduie, acesta s-a enervat și nu ia acceptat rugamintea.

Povestindu-i prietenului său, Klapka, a hotărît că va pleca la inamic în gazdă, să fugă. Cu toate că nu iubea dezertorii, îi ura, și ăi considera ca demni de moarte. Klapka, i-a spus că acum ca niciodată va fi păzit și urmărit, că nu se poate să facă o nebunie ca asta, va fi omorît, că-l va împiedica să facă o asemenea prostie. Însă dacă Apostol a hotărit așa, nimeni nu-i mai putea sta în cale.

Se trezise la unu după miezul nopții. Auzise de undeva că vor ataca rușii, însă după ce întrebase pe cineva s-a convins că nu poate fi adevărat. Chiar faptul că rușii au atacat a fost și scăparea lui de a nu fugi la inamic. El ajunse în spital pentru cinci luni de zile, viața lui atîrna pe un fir de păr, apoi se refăcuse.

În acest timp, și-a primit medalia și a fost îngrijit de Petre, un soldat credincios. După ce a fost vindecat, a fost trimis în muniți, acolo trebuia să slujească acum. Cu toate că era destul de slabit, a plecat la drum. Intrînd în odaia sa, a observat o curîțenie strîlucită, o atenție și o acurătete nemaipomenită. Totul strălucea. În colț, sta fata gazdei, Ilona. De mai demult el a văzut-o și a observat cum a fost măsurat din cap pînă în picioare. Însă nu-și permitea nici să se uite la ea, cum avea deja logodnică, pe care o iubea nespus de mult. Umblînd prin sat, a încercat să se spovedeasca unui preot, insa acesta nu la primit cu bravtele deschise si intr-un tirziu a plecat la Klapka, la tovarasii lui de alta data. Le-a povestit totul detaliat si dupa asta se simtea foarte obosit, calul pe care i la imprumutat doctorul intilnit in drum parea foarte obosit. Ajuns acasa a fost intimpinat de Ilona, careia ia raspuns cu brutalitate. Cind s-a culcat isi simtea capul tot mai greu, il navalise boala. Medicul deja venise si astfel a stat sub ingrijirea Ilonei si a lui Petre doausprezece zile, pina medicul a capatat un concediu acasa pentru bolnav. Vestea ca va pleca acasa nu l-a prea bucurat, insa cind si-a amintit ca are o iubita si ca nu s-a gindit cam mult timp la ea, din indignare catre fiica groparului si-a luat bagajele facute de Petre si a plecat la gara. Luindu-si ramas bun de la Ilona, aceea avea fata palida, ii parea rau.

Ajuns acasa, a fost intilnit de mama sa si de servioarea lor. A fost asezat la masa, dupa care s-a culcat in camera lui. A doua zi trebuia sa se duca numaidecit la Marta, logodnica lui, sa-i cada la picioare si sa-i ceara scuze. Nici nu se apuca sa plece si ea deja era aici, venise cu vizitiul, care o astepta la poarta. Discutia nu a fost reciproc interesanta, ea chiar a vorbit impreuna cu vizitiul sau in limba ervreiasca, ceea ce nu i-a placut prea mult. La despartire, ea i-a transims un sarut, pe care l-a acceptat insa nu cu multa atentie.

In dimineata urmatoare a scris o scrioase domnului Domsa, in care si-a lasat si inelul de logodna, in semn ca n-o mai iubeste pe Marta. Ca raspuns, Domsa, un om respectabil a venit acasa la el, i-a cerut explicatii si a intels ca n-o mai iubeste, insa considera ca i-a dezonorat fata. Ajuns acasa a analizat situatia impreuna cu fata sa, ce avea sa zica satul. Pentru aceasta a nascocit ca el s-a suparat ca a vorbit o alta limba inafara de romana. Urmatoarele trei zile plouase, el statea in cerdac.

Dupa o vizita a vzinului cu care fusese prieten, s-a certat si acesta a plecat cu buza umflata. Mai tirziu insa Apostol Bologa a inteles iubirea lui Dumnezeu, a si simtit-o. Aceasta la determinat sa se schimbe. A stfel s-a impacat si cu vecinul sau, dar si a fost acasa la Marta, cerindu-i iertare. Ea in inceput a plinge si a spus ca doar ea este de vina. Cu trei zile inainte de expirarea concediului a fost telefonat si anuntat sa se prezinte de urgenta la serviciu. Aceasta nu i-a complicat lucrurile.

La gara a fost petrecut de mama sa, care i-a amintit ca e saptamina patimilor si sa nu uite de Dumnezeu, si intilnit de Ilona. Cind a vazut-o a rosit. Fata astepta pe el, dar sub pretextul ca astepta pe tatal sau sa vie de la piata.

Apostol si-a reinceput viata fericita, alaturi de Dumnezeu si dragostea lui, Ilona. Primul sarut a avut loc cind ea a plecat, dar el a strins-o de talie. De atunci fata devenise rusinoasa si chiar se ascundea de el, chier ea i-a spius ca se teme de el.

Un pic mai tirziu era deja deranjat de faptul ca Petre vorbeste cu ea, gelozia il apasa. Intr-o zi, insa tatal fetei ii spuse ca pleaca si are sa vie mai tirziu, peste citeva zile. El se bucurase ca va ramine cu Ilona. In ziua aceea ea trebuia sa treaca pe la el dupa biserica. Il macinau gindurile ca poate nu are sa vina. Intr-un tirziu fata veni. El o saruta si ea nu se putu abtine si a ramas la el in brate. Dimineata el aera foarte fericit, unii spuneau ca el deja s-a indragostit in fata groparului si ca nu are gusturi rele.

A fost odata la preotul satului si acesta i-a spus ca in viata e importanta doar fericirea si ca are sa faca ce ii spune sufletul. Indata dupa aceasta el s-a dus la locuinta groparului sa o ceara de nevasta pe Ilona. Tatal ei a accenptat insa nu deodata. In sfirsit cei doi au mers la parintele satului care le-a dat binecuvintarea. Cei doi indragostiti traiau deja impreuna. La venirea prietenilor nu se prea credea ca ei sunt iubiti.

Intr-o seara, stind in camera cei doi, au auzit o masina care s-a oprit la poarta. Imediat Apostol a iesit afara si a vazut un soldat...care era trimis pentru a tremite o scrisoare, el astepta raspuns. Chiar daca nui prea placuse soldatul oricum i se parea cunoscut. In scrisoare era scris ca trebuie urgent sa se prezinte domniei sale. Asa si a facut, dar mai intii si-a luat ramas bun de la sotia sa, care parca simtea ca se duce pe ceva timp si a inceput a plinge, el insa a spus ca e un nimic, indata va veni. Insa realitatea era altfel, era chemat pentru lucruri destul de serioase.

La regiment era chemat pentru inlocuirea judecatorului general, care urma sa decida soarta a 12 romani. Cind auzit asta, el nu mai stia ce sa faca, i se oferea o casa, in care se spune ca va trai cu viitoare sotie. Deodata dupa finisarea discutiei, el plecase acasa sa o vada pe Ilona, insa nu-si recunostea adevaratul motiv. Dupa ce o vazuse o sarutase aprins si ii spuse ca va veni numaidecit dupa ea. Pe drum inapoi, au inceput confuziile cam unde se afla, de fapt el atunci dezerta la inamic. A fost prins si dus la comisariat, chestiile erau foarte simple, procedurile rapide. El din comandant se transformase in dezertir asupra caruia tintuiau priviri daunatoare. Cu chiu si vai, i s-a permis Ilonei sa-i dea harna, insa de aceasta nu stia comandantul. In sfirsit multi erau deacord sa-l scoata din incurcatura, doar ca el se impotrivea, insa momentele de aparare si dorinta de viata varia foarte des. A fost acuzat pentru dezertare la inamic si spinzurat. Pe drumul parcurs la spinzuratoare nu-si recunostea numele, era in criza psihologica totala.