Oulipo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Oulipo sau OuLiPo este un acronim pentru Ouvroir de littérature potentielle (în franceză Atelier de literatură potențială), reprezentând un grup internațional de amatori de literatură și de matematicieni, care se autodefinesc ca fiind niște "șobolani care își construiesc ei înșiși labirintul din care își propun să iasă". Această definiție îi este aribuită lui Raymond Queneau, [1]. În franceză, termenul Ouvroir este definit de Le Petit Robert ca "Atelier de caritate, în care persoane benevole fac lucrări în folosul celor nevoiași". [2]

OuLiPo se autodefinește în primul rând prin ceea ce nu este.

  • Nu este o mișcare literară;
  • Nu este un seminar științific;
  • Nu este literatură aleatorie.

Primul dinte antecesorii OuLiPo a fost Ouxpo, scris și Ou-X-Po, în care X putea fi înlocuit printr-o silabă articulabilă. Ouxpo a fost o fundație înființată în 1960 de matematicianul François Le Lionnais, având drept co-fondator pe poetul Raymond Queneau. Atelierul a fost numit pentru început Sélitex (Séminaire de Littérature Expérimentale = Seminar de literatură experimentală), apoi Olipo, pentru a-și găsi numele definitiv în 13 februarie 1961, datorită unuia din membrii săi, Albert-Marie Schmidt.

Membrii OuLiPo se întâlnesc cu regularitate pentru a reflecta asupra noțiunii de "constrângere" și pentru a născoci noi structuri destinate a încuraja creația. Primul președinte al OuLiPo a fost François Le Lionnais, urmat de Noël Arnaud. Actualul președinte este Paul Fournel.

Prezentare[modificare | modificare sursă]

Acest grup cuprinde scriitori, între care cei mai celebri sunt Raymond Queneau, Italo Calvino și Georges Perec, dar și personalități cu o dublă competență, precum compozitorul de matematici și poezie Claude Berge (cel care a dezvoltat Teoria grafurilor). Considerând că constrângerile artistice voluntare formale reprezintă un puternic stimulent pentru imaginație, Oulipo și-a fixat mai multe direcții de lucru:

  • lucru sintetic (denumit de ei synthoulipisme), care constă în inventarea și experimentarea de noi constrângeri literare, eventual cu câte un exemplu de text pentru fiecare propunere.
  • lucru analitic (denumit de ei anoulipisme), care constă în căutarea celor care sunt numiți, cu umor, "plagiatori cu anticipație", adică un recensământ al tuturor scriitorilor care au lucrat pe bază de constrângeri, mai mult sau mai puțin conștient, încă înainte de crearea Oulipo.

Cercertările în domeniul synthoulipisme reprezintă fațeta cea mai cunoscută de marele public, și în același timp cea mai spectaculoasă. Sunt celebre metode precum "metoda S plus n", (care își are sursa în "metoda S+7", pusă la punct de scriitorul Jean Lescure în 1961), literatura combinatorie, pe baza căreia Raymond Queneau a scris Cent Mille Milliards de Poèmes (O sută de mii de miliarde de poeme), dar și poemele booleene, bazate pe algebra booleană, sau acele "poeme cu mtamorfoză pentru Banda lui Möbius".

Cercertările în domeniul anoulipisme sunt în curs. Rezultatele acestor cercetări au apărut în primele lucrări colective ale grupului, La Littérature potentielle (Gallimard, coll. Idées, 1973) și Atlas de littérature potentielle (Gallimard, coll. Idées, 1981), precum și în « Histoire du lipogramme » de Georges Perec (Istoria lipogramei, în care lipograma desemnează un text căruia i s-a aplicat constrângerea de a nu cuprinde o anumită literă a alfabetului). Cea mai lungă lipogramă este romanul "La Disparition", scris de Georges Perec în 1969, care nu conține, nici măcar o dată, litera "e".

Între "plagiatorii cu anticipație" cei mai importanți se regăsesc poeții de limbă franceză din Renaștere (sfârșitul secolului al XVI-lea), denumiți peiorativ "grands rhétoriqueurs", în secolul al IX-lea). Aceștia au experimentat mult pe folosirea posibilităților oferite de limbă: jocuri de cuvinte, tehnici literale și constrângeri de tip Oulipo, cum ar fi poeme-cuvinte încrucișate, ce puteau fi citite în toate sensurile.

Înființarea[modificare | modificare sursă]

La începerea celui de-al Doilea Război Mondial, François Le Lionnais citise toate romanele pe care Raymond Queneau le publicase până atunci. Cei doi se întâlnesc cu ocazia pregătirii lucrării Grands courants de la pensée mathématique, care a apărut în 1948. Întors din deportare, cei doi încep să se întâlnească cu regularitate, discutând pe subiecte variate, de la Conjectura lui Goldbach la prințesa Sei Shonagon.

În 1960, Raymond Queneau l-a rugat pe François Le Lionnais să scrie o postfață la cartea sa Cent mille milliards de poèmes. Cu această ocazie, François Le Lionnais îi propune lui Raymond Queneau să creze "un atelier sau seminar de literatură experimentală, în care să abordeze de manieră științifică ceea ce ne lăsaseră să presimțim trubadurii, "les grands rhétoriqueurs", Raymond Roussel, formaliștii ruși și încă câțiva [3].

În septembrie 1960, la Cerisy-la-Salle a fost organizată o Decadă Queneau, ocazie cu care s-au întâlnit viitorii membri fondatori ai OuLiPo (cel puțin cei care încă nu se cunoșteau). În noiembrie grupul s-a organizat oficial, în cursul unei mese la restaurantul "Au Vrai Gascon". Întrucât masa fusese organizată de François Le Lionnais, i s-a atribuit titlul onorific de Fraisident-Pondateur[4].

Cu toate acestea, nu trebuie subestimat rolul lui Raymond Queneau în calitate de cofondator. Însuși François Le Lionnais îl recunoaște, lăudând "bogăția erudiției", "finețea analizei" și "pertinența intervențiilor" sale. [5]. În plus, trecutul său în grupul suprarealist, dar mai ales ruptura de acesta, par să fi influențat puternic principalele perspective ale OuLiPo, la începuturile sale. Într-adevăr, a treia parte a anti-definiției atelierului (prezentată la începutul articolului), insistă asupra caracterului nealeatoriu a literaturii potențiale. Această idee provine de la Queneau. El este cel care, cu mult înainte de înființarea grupului, teoretiza o opoziție fundamentală între "hazardul pur" și "hazardul născut din constrângere".

O altă idee falsă, acceptată în prezent, este echivalența stabilită între inspirație, explorarea subconștientului și eliberare, între hazard, automatism și libertate. Or, libertatea de a asculta orbește de fiecare impuls, reprezintă, în realitate, o sclavie. Clasicul care și-a scris tragedia respectând un anumit număr de reguli este mai liber decât poetul care scrie ce-i trece prin cap, fiind sclavul altor reguli, pe care le ignoră.

—Raymond Queneau, Le Voyage en Grèce, pag. 39

Prin urmare, contradicția, paradoxul sau chiar tensiunea ce ar putea fi observate între libertate și constrângere nu reprezintă decât o aparență. Ceea ce Raymond Queneau nu suportă nu este incertitudinea în sine, ci incertitudinea născută din hazard. Sunt admise soluțiile multiple, ca condiția ca el să fie cel care le declanșează mecanismul.

Această practică a "antihazardului" este o moștenire de la Queneau, devenită un adevărat leimotiv oulipian, care face parte din orice tentativă de definire a conceptului de "literatură potențială":

Membrii OULIPO nu și-au ascuns nicicând oroarea față de aleatoriu, față de ghicitoarele în cărți de salon și față de bucuriile mărunte ale petrecerilor zgomotoase: "OULIPO este antihazardul" a afirmat odată, fără a râde, oulipianul Claude Berge, ceea ce nu lasă să subziste nici o îndoială asupra aversiunii pe care o are pentru paharul de zvârlit zaruri. Dar nu trebuie să face o confuzie: potențialitatea este nesigură, dar nu supusă hazardului. Știm perfect ce se poate produce, dar nu știm și dacă se va produce.

—Jean Lescure, Atlas de littérature potentielle , pag. 25

Ședințele[modificare | modificare sursă]

Grupul se întâlnește o dată pe lună în privat și într-o joi pe lună într-un loc public. Pentru început, în 1996, locul de întâlnire public a fost la Musée d'Art naïf Max Fourny - Halle Saint Pierre, apoi la Amphi24, la Campus de Jussieu, la Forum des images, pentru ca, după 2005, întâlnirea să aibă loc în sala marea a Bibliothèque François-Mitterrand.

Membrii fondatori[modificare | modificare sursă]

Pentru a deveni membru[modificare | modificare sursă]

Se poate deveni membru al Oulipo trebuie să fii cooptat. Un membru nou trebuie să fie ales în unanimitate, cu condiția să nu fi cerut niciodată să devină membru al Oulipo. Fiecare nou "cooptat" este liber să refuze intrarea în grup (acest refuz fiind definitiv), dar odată ales, nu poate demisiona, singura metodă de a porăsi grupul fiind sinuciderea în prezența a cel puțin doi grefieri.

Membrii rămân oulipieni chiar și după deces, absența lor la ședințe fiind consemnată prin formula consacrată: "absență motivată prin deces".

Cărți[modificare | modificare sursă]

Publicații colective ale OuLiPo[modificare | modificare sursă]

ambele scrise sub numele colectiv de « Oulipo », fiind publicate întâi în colecția "Idées" a editurii Gallimard, apoi reeditate în Folio essais.

toate trei scrise sub numele colectiv de « Oulipo ».

Există și alte ateliere, cum ar fi atelierul de muzică potențială (Oumupo) și atelierul de bandă desenată potențială (OuBaPo), toate bazate pe principiul Ou-X-Po.

Alte cărți oulipiene[modificare | modificare sursă]

De Georges Perec :

  • La Vie mode d'emploi, Hachette Poche
  • La Disparition, Denoël
  • Les Revenentes, Julliard
  • Penser / Classer, Hachette
  • Je me souviens…, Hachette

De Raymond Queneau :

  • Exercices de style, Folio
  • Cent Mille Milliards de Poèmes, Gallimard
  • Bâtons, chiffres et lettres, Gallimard

De Italo Calvino :

  • Le Château des destins croisés, Point-Seuil
  • Si par une nuit d'hiver un voyageur, Le Seuil.

De Jacques Roubaud :

  • La Belle Hortense, Seuil Points.
  • Quelque chose noir, Gallimard.

De Jacques Jouet :

  • Romillats], Seghers.

De Paul Fournel :

  • Toi qui connais du monde, Gallimard.

De Georges Perec, Harry Mathews și Oskar Pastior :

  • 35 Variations sur un thème de Marcel Proust, Le Castor Astral.

De Hervé Le Tellier :

  • Le Voleur de nostalgie, Seghers, Le Castor Astral.

De Michelle Grangaud :

  • 'État civil, P.O.L.

De Ian Monk :

  • Plouk town], Cambourakis.

De Anne F. Garréta :

  • La décomposition, Grasset.

De Frédéric Forte :

  • Opéras-minute, Théâtre Typographique.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Oulipo, Abrégé de littérature potentielle, pagina 6.
  2. ^ www.fatrazie.com/OPPGlossaire.htm
  3. ^ Oulipo, Atlas de littérature potentielle, pag. 39.
  4. ^ Oulipo, La Littérature potentielle, "Petite Histoire de l'OuLiPo" de Jean Lescure.
  5. ^ Oulipo, Atlas de littérature potentielle, pag. 39.

Legături externe[modificare | modificare sursă]