Otto-Guillaume de Burgundia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Otto-Guillaume (n. 962 – d. 21 septembrie 1026) a fost conte de Mâcon, de Nevers și de Burgundia.

Viața[modificare | modificare sursă]

Otto-Guillaume a fost fiul markgrafului Adalbert de Ivrea, devenit apoi rege al Italiei, și Gerberga de Mâcon.[1] Prin mama sa a obținut ceea ce avea să devină Comitatul liber de Burgundia din jurul orașului Dole în 982. Otto a mai moștenit și Ducatul Burgundia de pe malul celălalt al râului Saône în 1002 de la tatăl său vitreg Otto Henric "cel Mare".[2] Ducatul corespundea la acea vreme diocezei de Besançon din Sfântul Imperiu Roman. Către 990 Otto-Guillaume a devenit și conte de Nevers.[2] El a mai fost, de asemenea, și conte de Mâcon în Franța.[1] Fiind el însuși fiu de rege, nu a fost nevoie ca Otto să caute de soție o viță regală.[3] Prin 975980, s-a căsătorit cu Ermentruda de Roucy, a cărei bunică pe linie maternă, Gerberga de Saxonia era una dintre surorile împăratului Otto I "cel Mare", prin această alianță matrimponială realizându-se o legătură de consanguinitate între regii Franței, Germaniei, Burgundiei și dinastia Carolingiană.[3] Chiar și nevestele fiilor săi, deși provenind din mari familii, își aveau originea în regiuni îndepartate ale Franței.[3]

Burgundia avea să fie anexată coroanei Franței de către regele Robert al II-lea în 1004. Hotărât să fie conducător suveran al posesiunilor sale, Otto s-a răsculat împotriva împăratului Henric al II-lea în 1016. Acest lucru se petrecea după ce Rudolf al III-lea de Burgundia, ultimul rege al acestui regat, prestase omagiu față de Henric la Strasbourg, făcându-l protectorul și moștenitorul său. La moartea lui Otto, comitatul liber a căzut sub suzeranitea Imperiului german. Otto-Guillaume a murit în 1026[4]

Căsătorie și urmași[modificare | modificare sursă]

Prima soție a lui Otto-Guillaume, Ermentruda

Prima soție a lui Otto-Guillaume a fost Ermentruda, fiica contelui Renaud de Roucy.[1]

Cu aceasta, el a avut doi fii și trei fiice:

Otto s-a căsătorit apoi, către sfârșitul vieții, cu cea care era deja de patru ori văduvă, Adelaide-Bianca de Anjou, cu care nu a avut copii.[5][6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 59.
  2. ^ a b W. Scott Jessee, Robert the Burgundian and the Counts of Anjou, Ca. 1025-1098, The Catholic University of America Press, 2000, p. 15.
  3. ^ a b c Constance Brittain Bouchard, Those of My Blood: Creating Noble Families in Medieval Francia, Philadelphia, The University of Pennsylvania Press, 2001, p. 50.
  4. ^ David Douglas, 'Some Problems of Early Norman Chronology', The English Historical Review, Vol. 65, No. 256, (Jul., 1950), p. 298.
  5. ^ Constance B. Bouchard, 'The Origins of the French Nobility: A Reassessment', The American Historical Review, Vol. 86, No. 3 (Jun., 1981), p. 515-516.
  6. ^ Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band III Teilband 1, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 116.