Orion (constelaţie)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Orion
Numele latin	Orion
Genitivul latin	Orionis
Prescurtare	Ori
Coordonate delimitative Ascensie dreaptă	04 h 45 min 06 h 25 min
Coordonate delimitative Declinaţie	+23° -11°
Visibilitate	85° nord până 75° sud
Trecere la meridian
Nr. de stele cu magnitudinea aparentă mai mică de 3	8 (α, β, γ, δ, ε, ζ, ι şi κ)
Nr. de stele cu magnitudinea aparentă mai mică de 5,5	76
Stelele cele mai luminoase - magnitudinea aparentă	Rigel (β Orionis), 0,12m
Constelaţii vecine	Gemenii Taurul Eridanul Iepurele Licornul

Acest articol se referă la constelaţia Orion. Pentru alte sensuri vedeţi Orion (dezambiguizare).

Constelaţia Orion, fotografiată de Mouser Williams

Orion, cunoscut şi drept Vânătorul, este o constelaţie în emisfera nordică, fiind una dintre cele mai cunoscute^[1]. Ea este vizibilă şi de pe teritoriul României în perioada noiembrie – aprilie. Prin mijlocul constelaţiei trece ecuatorul ceresc, ceea ce face ca această alăturare de stele sa fie vizibilă din orice punct al Terrei, fapt care a făcut din această constelaţie una din cele mai cunoscute constelaţii în toate culturile antice. Şi în prezent, această constelaţie continuă să fascineze mulţi oameni, din diverse civilizaţii.

Cea mai strălucitoare stea a constelaţiei este β Ori sau Rigel, urmată de α Ori sau Betelgeuse.În constelaţia Orion se regăsesc şase stele din cele mai strălucitoare cincizeci şi una stele de pe bolta cerească, Rigel, Betelgeuse, Bellatrix, Alnilam, Alnitak A şi Saiph.

Constelaţia Orion mai este cunoscută ca fiind gazdă a celebrei Nebuloasei Orion, unul dintre cele mai spectaculoase obiecte cereşti, vizibile cu ochiul liber.

[modifică] Panoramă

Constelaţia Orion dispune de un asterism (alăturare de stele), cunoscută ca şi „Centura lui Orion”. Aceasta este formată din trei stele strălucitoare, situate aparent pe o linie. În jurul celor trei stele, alte patru stele strălucitoare compun „corpul” vânătorului. Aparent, privind imediat sub „centură”, observăm o proeminenţă formată din mai multe stele micuţe (din care una este de fapt Nebuloasa Orion), cunoscută ca şi „Sabia lui Orion”.

În diferite mitologii, ne sunt prezentaţi „vecinii” constelaţiei Orion. Acesta este înconjurat de cei doi câini de vânătoare, Câinele Mare respectiv Câinele Mic ai vânătorului. Vânătorul „se luptă” cu Taurul. Pe lângă aceştia trece Fluviul Eridan. De-asemenea este prezent şi Iepurele (Lepus).

De-asemenea mai sunt şi alte modalităţi de a privi această constelaţie. De exemplu, în emisfera sudică, Orion are o cu totul altă poziţionare şi astfel centura şi sabia sunt denumite Saucepan, (oala, în limba română) în Australia. Centrura lui Orion este numită şi Drie Konings (Cei Trei Regi) sau Drie Susters (Cele Trei Surori) de vorbitorii dialectului Afrikaans^[2] din Africa de Sud, după cum se poate citi în cartea lui Alphonse Daudet, Lettres de Mon Moulin (1866), când autorul foloseşte sintagma „les Trois Rois”. În secolele 17-18, Centura lui Orion era cunoscută sub denumirea de Driekoningen (Cei Trei Regi) de către navigatorii şi cartografii olandezi.

În zona tropicelor, constelaţia trece pe la zenitul locului, moment care este văzut cel mai bine între lunile noiembrie – februarie. În emisfera nordică, această constelaţie este una de iarnă, în timp ce în emisfera sudică este vara. În Antarctica, constelaţia nu este vizibilă în momentul cel mai propice deoarece Soarele nu apune în acel sezon şi deci stelele nu sunt vizibile multă vreme.

[modifică] Repere cereşti

Constelaţia Orion este foarte folositoare pentru a găsi mai multe stele importante. Prelungind linia centurii înspre sud-est, ajungem la Sirius (α Cma); inspre nord-vest o găsim pe Aldebaran (α Tau). O linie ce trece prin ceafa lui Orion ne îndreaptă spre Procyon (α Cmi). O altă linie ce trece de la Rigel prin Betelgeuse ne indică poziţia stelelor Castor respectiv Pollux (α Gem and β Gem). Rigel face parte din „Cercul de Iarnă”, din care mai fac parte şi Sirius, Procyon, Aldebaran, Capella şi Castor. „Triunghiul de Iarnă” este format din Sirius, Betelgeuse şi Procyon. Prin urmare, orientarea pe bolta cerească se poate face foarte uşor cunoscând bine constelaţia Orion.^[3]

[modifică] Stele

Orientarea pe bolta cerească în funcţie de constelaţia Orion

Betelgeuse, cunoscută după Catalogul Bayer drept „Alpha Orionis” este o stea masivă de tipul M, supergigantă roşie ce se află către sfârşitul vieţii sale. Este a doua cea mai strălucitoare stea din constelaţia Orion, dar a fost clasificată greşit ca cea mai strălucitoare pentru că este o stea variabilă neregulată şi care a avut parte de o creştere a magnitudinii majoră în timpul în care a fost clasificată^[4]. Este considerată „umărul drept” al lui Orion şi este a douăsprezecea cea mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn.^[5]

Constelaţia Orion văzută în spectrul vizibil respectiv infraroşu.

Rigel, cunoscută şi ca „Beta Orionis” este o supergigantă albastră de tipul B şi este a şaptea cea mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn. Asemenea lui Betelgeuse, în interiorul nucleului lui Rigel au reacţii de fuziune nucleară, elemente grele fiind pe cale să se nască. Steaua va trece la stadiul de supergigantă în curând (pe scara de timp astronomică) sau va colapsa gravitaţional în cazul unei supernove, transformându-se într-un final într-o pitică albă. Ea este cunoscută ca şi „piciorul lui Orion”.^[6]

Bellatrix a fost desemnată „Gamma Orionis” de către Johann Bayer. Colocvial, este cunoscută ca şi „Steaua Amazonului”. De-asemenea, este a douăzecişidoua stea de pe cerul nocturn^[7]. Bellatrix este considerată o gigantă de tip B; deşi este prea mică penru a exploda într-o supernovă, luminozitatea lui Bellatrix provine mai degrabă de la temperatura sa ridicată decât de la raza sa. Bellatrix este umarul stâng al lui Orion.^[8] a factor that defines Betelguese.^[4] Bellatrix serves as Orion's "left shoulder."^[8]

Mintaka, sau „Delta Orionis” conform denumirii Bayer, este cea mai slabă stea din centura lui Orion. Este un sistem stelar multiplu, format dintr-o gigantă albastră de tip B şi o stea albă mai masivă de tip P. Sistemul stelar Mintaka constituie o stea variabilă binară cu eclipsă, unde atunci când componenta principală este eclipsată de cea secundară, este constatată o scădere drastică a luminozităţii. Mintaka este cea mai vestică din centura lui Orion.^[9]

Alnilam, cunoscută ca şi „Epsilon Orionis” este o supergigantă albastră de tip B şi este situată la o distanţă de două ori mai mare de Soare faţă de Mintaka sau Alnitak, celelate două stele din Centura lui Orion. Alnilam îşi pierde masiv din masă ca şi o consecinţă a faptului că este foarte mare^[10]. Are o vârsă de patru milioane de ani, aproximativ egală cu cea a scheletlui de umanoid găsit în Etiopia, în 2005.^[11]

Alnitak, denumită şi „Zeta Orionis” de către Bayer este cea mai estică stea din Centura lui Orion. Este o stea triplă situată la o distanţă de 800 de ani lumină, steaua principală fiind o stea supergigantă albastră fierbinte. Este de-asemenea cea mai strălucitoare stea de tipul O de pe cerul nocturn.

Saiph, sau „Kappa Orionis” este de fapt „piciorul drept” al lui Orion. Are aceleaşi dimensiuni ca şi ale lui Rigel, dar este mult mai puţin strălucitoare deoarece temperatura superficială la suprafaţă de 26.000°C face ca steaua să emită mai mult în regiunea ultravioletă a spectrului decât în cea vizibilă.

Din stelele mai puţin strălucitoare, enumerăm Hatsya („Iota Orionis”) care formează vârful spadei lui Orion, precum şi Meissa („Lambda Orionis”) ce formează capătul acesteia. Ca şi alte stele din constelaţia Orion (Betelgeuse, Rigel, Saiph, Alnitak, Mintaka, Alnilam, Hatsya), denumirea provine din limba arabă.

[modifică] Curenţi meteorici

În jurul date de 21 octombrie, celebrul curent meteoric Orionidele atinge maximul său. Rata de meteori este de circa 20 de meteori pe oră. Radiantul curentului meteoric se regaseşte la graniţa cu constelaţia Gemenii.

[modifică] Obiecte deep-sky

Orion şi constelaţiile vecine.

Plimbându-ne de la Centura lui Orion la sabia acestuia descoperim stelele multiple θ1 şi θ2, numite şi Trapezium, respectiv Nebuloasa Orion (M42). Acest obiect spectaculos poate fi văzut foarte clar şi cu ochiul liber, ca şi un noruleţ, diferit de stelele din preajmă. Dacă privim printr-un binoclu, putem observa norii de gaz şi de praf interstelar ce compun acest obiect. O altă nebuloasă cunoscută este IC 434, Nebuloasa Cap de Cal, situată în apropierea stelei ζ Orionis. Ea constă într-un nor întunecat de praf ce are forma unui cap de cal, de aici provenindu-i şi denumirea.

În afara acestei nebuloase, dacă studiem constelaţia Orion cu un telescop mic, putem descoperi o serie de obiecte deep-sky interesante, printre altele numărându-se M 43, M 78 dar şi stelele multiple Iota Orionis respectiv Sigma Orionis. Un telescop mai mare vă poate ajuta să vedeţi nebuloasa de emisie, Bucla lui Barnard sau Nebuloasa Flacără (NGC 2024) dar şi alte stele mai puţin strălucitoare. Toate acestea fac parte din mai marele Nor Complex Molecular din Orion, localizat la aproximativ 1500 de ani lumină depărtare şi care are o lungime de sute de ani-lumină. Este una din cele mai intense regiuni de formare a stelelor, vizibilă din galaxia noastră.

[modifică] Ecouri în cultură

Actuală configuraţie a stelelor din constelaţia Orion, s-a format acum aproximativ 1.5 milioane de ani, stelele mişcându-se relativ încet faţă de Pământ. Orion va mai putea fi cunoscut în confiuraţia actuală încă 1-2 milioane de ani, devenind astfel una din constelaţiile care au „asistat” la progresul rase umane.

Din cauza faptului că sunt atât de strălucitoare, stelele din Orion au fost format una din cele mai răspândite constelaţii printre popoarele antice, dar totdată această constelaţie este regăsită sub diverse forme în diverse culturi.

[modifică] Orientul Îndepărtat

Este posibil ca denumrea constelaţiei Orion să fi precedat mitologia greacă. Este posibil ca denumirea de Orion să fi apărut de la denumirea akkadiană Uru-anna, lumina din Ceruri, acest nume să treacă mai apoi şi la mitologia greacă. Se poate totuşi şi ca mitul care înconjoară această constelaţie să se fi născut din cauza vecinilor constelaţiei, fiind nevoie de poveste pentru această formaţiune de stele, pentru a intregi legenda cerului nocturn.

Sumerienii au văzut aceste stele ca făcând parte din imaginea unui păstor (întâlnit uneori într-o caleaşcă) cu oile sale, sau în unele versiuni, cu toiagul său. Asta în timp ce în China, Orion era una din cele 28 de case Sieu (Xiu) （宿）. Cunoscută ca şi Shen （參）,ce înseamnă cifra trei se crede despre această casă că ar fi fost formată din stelele din Centura lui Orion.

[modifică] Egiptenii

Stelele erau asociate cu Osiris, zeul Morţii şi al Lumii de Jos în Egiptul Antic. A fost descoperit de-asemenea că Unas, ultimul faraon din cea de-a noua dinastie egipteană care a devenit celebru pentru că a mâncat din carnea inamiciilor săi, ca mai apoi să devoreze şi să măcelărească zeii însuşi, s-a identificat cu aceste stele. Acei zei erau bătrâni şi au fost folosiţi ca şi combustibil pentru focul lui Unas. După ce a devorat zeii şi le-a absorbit spirtele şi puterile, Unas a călătorit o zi şi o noapte pentru a deveni steaua Sabu din Orion. Totuşi, această poveste este discutabilă deoarece majoritatea egipteniilor asociau constelaţia Orion cu zeul Osiris.^{[necesită citare]}

[modifică] Grecii şi romanii

Orion, reprezentat de către Johann Bayer în lucrarea sa, Uranometria.

Actualul nume al constelaţiei Orion derivă din mitologia greacă, unde Orion a fost un vânător gigantic în timpurile primordiale. Unele din aceste mituri ne spune că Orion a fost ucis de un scorpion gigant. Zeii l-au ridicat pe el respectiv pe scorpion pe cer prin urmare. Alte poveşti ne spun că Orion era în căutarea Pleiadelor.^[12]

În unele reprezentări, Orion ne apare compus din trei corpuri, având trei mâini, două picioare divergente şi unul central, toate corpurile fiind prinse în zona centurii. Împreună cu alte lucruri din zona zodiacală a Gemenilor, poate reprezenta originea mitului despre vitele lui Geryon, una din cele douăsprezece munci ale lui Hercule.

De-asemnea, constelaţia este menţionată în Odiseea şi Iliada lui Homer, Eneida lui Virgiliu respectiv în odele lui Horaţiu. ^{[necesită citare]}

[modifică] Scandinavia

În Scandinavia pre-creştină, centura lui Orion era cunoscută ca şi Furca lui Frigg (Friggerock) sau Furca lui Freyja.^[13]. În mitologia finlandeză, constelaţia Orion apare sub denumirea de Coasa lui Väinämöinen. Această denumire este plauzibilă deoarece constelaţia poate fi văzută pe cer în timpul începutului de toamnă când este timpul recoltei anuale în emisfera nordică.

[modifică] Indienii

În mitologia indiană, această constelaţie este cunoscută ca şi Vyudh, ceea ce înseamnă Vânătorul. Mai este de-asemnea cunoscută ca şi Kālpurush (Distrugătorul). În Rig Veda, constelaţia apare sub denumirea de Mriga (Animalul sau Căprioara).

[modifică] Chineză

Caracterul chinez 參 (pinyin: shēn) a însemnat la început constelaţia Orion (chineză: 參宿; pinyin: shēnxiù); Versiunea acestui caracter datează din timpul dinastiei Shang, veche de tre milenii şi reprezintă cele trei stele din Centura lui Orion.

[modifică] Amerindienii

Reprezentarea constelaţiei Orion de către Johannes Hevelius, în lucrarea sa Uranografia.

Tribul de americani nativi Yokut, situat pe Central Valley din California a privit cele trei stele strălucitoare drept picioarele zeilor păduchi. Se spunea ca în sezonul rece, când păduchii nu sunt prezenţi nici în realitate, nici pe bolta cerească, aceştia cresc în ascunzătoare. Legenda are logică din acest punct de vedere deoarece iarna constelaţia Orion se află sub orizont.

Populaţia Sari, din nord-vestul Mexicului, a format din cele trei stele centrale, o altă alăturare de stele numită Hapj (însemnând "vânător") iar stelele au fost botezate: Hap (Odocoileus hemionus – Cerbul catâr), Haamoja (Antilocapra americana, specie de antilopă din America) respectiv Mojet (Ovis canadensis, oaie din America de Nord şi Siberia). Hap era situată în mijloc şi fusese împuşcată de vânător. Sângele ei s-a scurs pe Insula Tiburón.^[14]

Aztecii au denumit sabia şi centura lui Orion "exerciţiul pentru incendiu". Apariţia acestui asterism deasupra orizontului marca începutul ceremoniei Focului Viu.

[modifică] Australienii aborigeni

Orion este de-asemenea important şi în cultura astronomică a australienilor aborigeni. De exemplu, populaţia Yolngu din Ţinuturile Arnhem spun că, constelaţia Orion, pe care ei o numea de altfel Julpan, era o canoe. Legenda lor ne prezintă doi fraţi care au mers la pescuit şi au prins şi mâncat un peşte care era interzis de legea lor. Văzând aceasta, Soarele a trimis un vârtej de apă care i-a aruncat pe cei doi fraţi şi barca lor pe cer, devenind constelaţia Orion.

[modifică] Simbolistica contemporană

Imaginile scutului şi a centurii lui Orion sunt foarte răspândite în cultura occidentală, de exemplu insigna de pe ceafa soldaţilor Diviziei 27 Infanterie a Armatei Statelor Unite ale Americii în timpul celor două războaie mondiale a fost înţesată cu stelele din constelaţia Orion, probabil datorită unui joc de cuvinte, numelele primului comandant al diviziei fiind generalul John F. O’Ryan.

Compania de distribuţie a filmului, Orion Pictures utiliza această constelaţie drept logo.

[modifică] În România

În România, marele poet Geo Bogza a scris o poezie dedicată constelaţiei Orion. În această poezie se prezintă momentele de timp în an în care este vizibilă de pe teritoriul ţării noastre, constelaţia Orion.

De-asemenea, este prezent şî un puternic sentiment de melancolie. De-asemnea, sub egida Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” funcţionează Astroclubul „Orionidele”, coordonat de doamna profesoara Anamia Gireadă.^[15]

[modifică] Viitor

Orion este localizată în prezent pe ecuatorul ceresc, dar nu va fi întotdeauna aşa din cauza efectelor precesiei. Orion se află în partea sudică a eclipticii. Precesia va mişca constelaţia Orion, iar până în 14.000 e.n. Orion va fi suficient de depărtat ca să fie invizibil de la latitudinea Marii Britanii^[16]., deci nici în România nu mai putea fi posibilă vizionarea acestei constelaţii. Mai târziu, stelele din constelaţia Orion îşi vor schimba poziţia treptat din cauza mişcării proprii, în funcţie de viteza radială, acestea îndepărtându-se sau apropriindu-se, în mod cert schimbându-şî coordonatele ecuatoriale.

Cu excepţia stelelor mai strălucitoare, în locul cărora vor rămâne rămăşiţe de supernove, Orion va putea fi recunoscut mult timp, chiar după ce alte constelaţii şi-au pierdut forma din ziua de astăzi.

[modifică] Vezi şi...

• Nebuloasa Orion
• Betelgeuse
• Rigel
• Constelaţie

[modifică] Referinţe

1. ^ Dolan, Chris. Orion. Accesat la data de 2007-10-05.
2. ^ ph . Astronomy . Three Kings/Cape Clouds
3. ^ Orion Constellation
4. ^ ^{a b} Variable Star of the Month, Alpha Ori. Variable Star of the Season. American Association of Variable Star Observers (2000). Accesat la data de 2009-02-26.
5. ^ Betelguese. Chris Dolan's Constellations. University of Wisconsin (2009). Accesat la data de 2009-02-26.
6. ^ Rigel. Jim Kaler's Stars. University of Illinois, Urbana-Champaign Campus (2009). Accesat la data de 2009-02-26.
7. ^ Bellatrix. Chris Dolan's Constellations. University of Wisconsin (2009). Accesat la data de 2009-02-26.
8. ^ ^{a b} Bellatrix. Jim Kaler's Stars. University of Illinois, Urbana-Champaign Campus (2009). Accesat la data de 2009-02-26.
9. ^ Mintaka. Jim Kaler's Stars. University of Illinois, Urbana-Champaign Campus (2009). Accesat la data de 2009-02-26.
10. ^ Alnilam. Jim Kaler's Stars. University of Illinois, Urbana-Champaign Campus (2009). Accesat la data de 2009-02-26.
11. ^ Scientists unearth early skeleton. Science & Environment. British Broadcasting Company (2005). Accesat la data de 2009-02-26.
12. ^ Chandra :: Photo Album :: Constellation Orion
13. ^ Schön, Ebbe. (2004). Asa-Tors hammare, Gudar och jättar i tro och tradition. Fält & Hässler, Värnamo. p. 228.
14. ^ Moser, Mary B.; Stephen A. Marlett (2005). Comcáac quih yaza quih hant ihíip hac: Diccionario seri-español-inglés (în Spanish and English), Hermosillo, Sonora and Mexico City: Universidad de Sonora and Plaza y Valdés Editores.
15. ^ Anul International al Astronomiei, marcat de astroclubul “Orionidele”, Ziarul de Bacău - 12 martie 2009
16. ^ http://myweb.tiscali.co.uk/moonkmft/Articles/Precession.html