Organe de mașini

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Organele de mașini sunt piese sau subansamble, având un rol funcțional bine determinat, care intră în componența mașinilor și mecanismelor și, datorită formei lor asemănătoare, pot fi calculate separat.[1]

Organe de Mașini este o disciplină fundamentală în facultățile de mecanică ale universităților tehnice.[2][3] iar la celelalte facultăți tehnice sunt incluse cursuri conform planului didactic funcție de relevanța acestei discipline pentru celelalte profiluri tehnice.

Domeniu[modificare | modificare sursă]

Unul dintre domeniile organelor de mașini este cel al organelor de asamblare. Asamblările pot fi nedemontabile[4] sau demontabile[5]. Asamblările nedemontabile, numite și îmbinări, nu mai pot fi desfăcute decât prin distrugerea parțială sau totală a pieselor îmbinate. Astfel de îmbinări sunt cele prin nituire, sudare, lipire, prin formă (fălțuire) sau combinate. Asamblările demontabile permit montarea și demontarea repetată a pieselor fără o deteriorare a lor. Asamblările demontabile pot fi prin formă - cu pene, știfturi, caneluri, dinți, profile - cu șuruburi și piulițe, prin forțe de frecare - pe conuri, cleme sau altfel de stângere.[6][7]

Tot asamblări sunt considerate și asamblările elastice. Acestea pot fi cu arcuri sau alte elemente elastice. Arcurile pot fi cu foi, bare de torsiune, elicoidale, spirale, inelare, disc sau bloc.[8][9]

Alt domeniu al organelor de mașini sunt osiile, arborii[10][11] și sistemele lor de susținere - lagărele, lagăre care pot fi cu alunecare[12][13] sau cu rostogolire, pe rulmenți,[14] inclusiv problemele de ungere a lor.[15][16]

Tot din domeniul organelor de mașini fac parte transmisiile.[17] În afară de arbori[10] și cuplaje,[18] transmisiile pot fi prin frecare - roți,[19] curele late sau curele trapezoidale[20] - curele dințate, lanțuri,[21] roți dințate (angrenaje) cilindrice, conice, elicoidale, melcate sau altele.[22][23] Prin intermediul variatoarelor[24] și reductoarelor[25] transmisiile pot modifica turația sau momentul transmis, făcând și ele parte din organele de mașini.[26]

Organele de mașini tratează și realizarea unor mecanisme complexe, cum ar fi mecanismul bielă-manivelă, unde, în afară de optimizarea formei, interesează modul de asamblare, respectiv măsurile pentru reducerea tensiunilor în șuruburile de bielă, realizarea lagărului de articulare cu fusul maneton, respectiv ungerea lui.[27][23] De asemenea, cuprinde și organele de conducere a circulației fluidelor, cum sunt îmbinările țevilor, flanșele, coturile, ramificațiile, reducțiile, robinetele, vanele (valvele) și supapele (ventilele).[28][23]

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere constructiv organele de mașini se clasifică în:[1]

  • organe de mașini simple, formate dintr-o singură piesă, de exemplu un șurub, o pană sau un arbore;
  • organe de mașini compuse, alcătuite din mai multe piese, de exemplu un lagăr.

Din punct de vedere funcțional organele de mașini se clasifică în:[necesită citare]

  • organe de mașini pasive;
  • organe de mașini active.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Manea, p. 18
  2. ^ Lista cărților, de unic autor sau coordonate, publicate la edituri CNCSIS, upb.ro, accesat 2012-11-18
  3. ^ Modalități și criterii de evaluare], upt.ro, accesat 2012-11-18
  4. ^ Asamblări nedemontabile, omtr.pub.ro
  5. ^ Asamblări demontabile, omtr.pub.ro
  6. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 48-200
  7. ^ Manea, pp. 91-416
  8. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 200-228
  9. ^ Manea, pp. 417-501
  10. ^ a b Horovitz, Organe de mașini, pp. 470-495
  11. ^ Manea, pp. 502-548
  12. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 514-546
  13. ^ Manea, pp. 621-814
  14. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 546-572
  15. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 496-513
  16. ^ Manea, pp. 549-620
  17. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 230-233
  18. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 572-610
  19. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 233-242
  20. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 243-285
  21. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 448-468
  22. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 328-427, 448-469
  23. ^ a b c Manea, p. 24
  24. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 285-326
  25. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 427-448
  26. ^ Horovitz, Transmisii
  27. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 610-627
  28. ^ Horovitz, Organe de mașini, pp. 627-644

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bernard Horovitz, Organe de mașini, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1969
  • Gheorghe Manea, Organe de mașini, vol 1, București: Ed. Tehnică, 1970
  • Bernard Horovitz, Ioan Minoiu, Nicolae Gheorghiu, Iosif Feimer, Nelu Ionescu, Transmisii și variatoare prin curele și lanțuri, București: Editura Tehnică, 1971
  • Mihai Gafițanu ș.a., Organe de mașini, București: Ed. Tehnică, 1981 și 1983
  • Dan Pavelescu ș.a., Organe de mașini, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1985

Vezi și[modificare | modificare sursă]