Ordinul livonian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ordinul livonian
LivonianOrder.svg Baltic coat of arms.svg
1.Sigiliul maestrului Ordinului livonian
2.Stema Cavalerilor teutoni în Ordinului livonian
Activă 1237–1561
Țară Ordensstaat (1237-1435)
Confederația livoniană
Ramură Ordinul teutonic
Garizoana/Sediu Wenden(Cēsis), Fellin (Viljandi)
Misiuni Cruciada din nord, Bătălia de la Lacul Peipsi, Războiul livonian
Comandanți

Ordinul livonian a fost o ramură autonomă livoniană a Ordinului Teutonic[1] și membru al Confederației livoniene din 1435–1561. După ce au fost înfrânți de samogiți în Bătălia de la Saule în 1236, rămășițele Fraților livoniani de Sabie au fost integrate în Cavalerii teutoni și au devenit cunoscuți ca Ordinul livonian în 1237.[2]

Între 1237 și 1290 Ordinul livonian a cucerit Curlanda, Livonia și Semigalia, dar eforturile ordinului de a invada Republica Novgorodului au eșuat, iar armata a fost în cele din urmă învinsă în Bătălia de la Rakvere (1268). În 1346 ordinul a cumpărat Ducatul Estoniei de la regele Valdemar al IV-lea al Danemarcei. Traiul din teritoriul ordinului a fost descris în cronica lui Balthasar Russow.

Ordinul teutonic a căzut în declin în urma înfrângerii la Bătălia de la Grunwald în 1410, și secularizarea teritoriilor prusace de Albert de Branderburg în 1525, dar ordinul livonian a reușit să-și mențină existența independentă.

Înfrângerea Ordinului livonian în Bătălia de la Pabaiskas la 1 septembrie 1435, care i-a costat viața lui maestrului și a altor câțiva cavaleri de rang înalt, a adus ordinul aproape de Livonia. Acordul Confederației livoniene la Walk pe 4 decembrie 1435 de arhiepiscopul de la Riga, episcopii de la Curlanda, Dorpat, Ösel-Wiek și Reval; reprezentanții Ordinului livonian și vasalii, și deputații consiliilor municipale de la Riga, Reval și Dorpat.

Cu toate acestea, în timpul războiului livonian, ordinul a suferit o înfrângere decisivă de carte trupele Cnezatului Moscovei în Bătălia de la Ergeme în 1560. Ulterior, ordinul livonian a cerut protecție din partea lui Sigismund al II-lea Augustus, regele Poloniei și Marele Ducat al Lituaniei, care a intervenit în războiul dintre episcopul William și Frații în 1557.[3]

Când au ajuns la o înțelegere cu Sigismund al II-lea Augustus și reprezentanții săi, ultimul maestru livonian, Gotthard Kettler, a secularizat ordinul și l-a convertit la Luteranism. În partea de sud a pământurilor Fraților a creat Ducatul Curlandei și Semigaliei pentru familia sa. Cele mai multe teritorii au fost confiscate de Marele Ducat al Lituaniei. Nordul Estoniei a fost recâștigat de de Danemarca și Suedia.

Din secolele XIV-XVI limba germană, vorbită în orașele din Liga Hanseatică, era limba de circulație. Ulterior, în cursul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, germana a devenit limba oficială.[4]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en Urban, William (2005). The Teutonic Knights: A Military History. pp. 259–273. ISBN 1853676675. http://books.google.com/books?id=zzwXIQAACAAJ&dq 
  2. ^ en Frucht, Richard C. (2005). Eastern Europe: An Introduction to the People, Lands, and Culture. ABC-CLIO. pp. 69. ISBN 1576078000. http://books.google.com/books?id=lVBB1a0rC70C&pg=PA69&dq=%22Livonian+order%22&ei=CORZSO-qNZyMjAH29rG1Cw&sig=19vohCih2OzYTuGz2x64UwHxopQ#PPA69,M1 
  3. ^ en Raudkivi, Priit (2007). Vana-Liivimaa maapäev. Argo. pp. 118–119. ISBN 9949415845. http://books.google.com/books?id=4QxtGQAACAAJ&dq 
  4. ^ en Koch, Kristine (2002) (în German). Deutsch als Fremdsprache im Russland des 18. Jahrhunderts. Die Geschichte des Deutschen als Fremdsprache. 1. Berlin/New York: Walter de Gruyter. p. 59. ISBN 3110175037