Ordinele franciscane

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ordinele Franciscane
Coat of Arms of the Order of Friars Minor.svg
Blazon
Nume oficial Ordo Fratrum Minorum; Ordo Fratrum Minorum Conventualum; Ordo Fratrum Minorum Cappucinorum
Nume popular Franciscani
Fondator Sf. Francisc de Assisi, Assisi
Data înființării 1210
Apartenența Biserica Catolică
Sigla OFM, OFMConv, OFMCap
Statut canonic Ordin religios mendicant
Vestimentație Îmbrăcăminte monahală maro sau neagră
Ramura femenină/masculină Clarise
Sit oficial OFM: http://www.ofm.org; OFMConv: http://www.ofm-conv.org; OFMCap: http://www.ofmcap.org;

Cruce2.gif Ordine religioase


Ordinul Franciscan este alcătuit din discipoli ai Sfântului Francisc din Assisi

Ordine franciscane sunt ordinele catolice care urmează regula proprie formulată de Francisc de Assisi, care, în vremea acumulării medievale de capital, a impus pentru ordinul său regula sărăciei.

Din 1897 principalele familii franciscane sunt reunite în Ordo Fratrum Minorum (OFM), rămânând totuși distincte ramurile: minoriții (Ordo Fratrum Minorum Conventualum: OFMConv) și capucinii (Ordo Fratrum Minorum Cappucinorum. OFMCap) pe lângă terțiarii franciscani (Ordo Franciscanum Secularum OFS) și familia franciscană feminină: Clarisele.

Recunoașterea bisericească și primele tensiuni interne[modificare | modificare sursă]

„Forma vitae” (Regula de viață) franciscană a fost aprobată oral de papa Inocențiu al III-lea în 1209. De atunci a început un proces de dezvoltare care, treptat, distingea fraternitas (laică) inspirată de Francisc, de marea serie de cenacole contemporane și de grupări analoage în ceea ce privește fervoarea evanghelică radicală și spiritualitatea pauperistică, în ceea ce privește conceptul de egalitate și de apartenență activă în viața bisericii.

Cu toate acestea legătura dintre instituirea originală și instituționalizarea ei, pentru urmașii lui Francisc, a fost destul de dificilă și nu fără pericole și riscuri. Cu destulă trudă și în parte dezamăgiri s-a ajuns la codificarea așa-zisei Regula bullata, inspirată din tradiția ordinelor călugărești, care regulă a fost confirmată de papa Honoriu al III-lea în 1223.

Cu circa zece sau unsprezece ani în urmă, cu colaborarea Clarei fusese înființat un grup feminin franciscan (clarisele) și mai apoi, în 1221, al Treilea Ordin Franciscan – Secular.

Când la 43 /44 de ani se stingea fondatorul ordinul său număra deja mii și mii de membri. Dispariția fondatorului însă a provocat o criză de lungă durată (1230 - 1260). Această criză o constituia tensiunea dintre „spiritualiști” (printre care se numărau figurile proeminente ale lui Angelo Clareno, Ubertino da Casale, Pietro di Giovanni degli Ulivi ș.a.), care revendicau o respectare riguroasă a regulei sărăciei și a predicării itinerante, fără nici un fel de ajutor „mondan”. De cealaltă parte erau conventualii, care se organizau în modelele de viață ereditate de la tradiția monastică și înclinau să accepte proprietăți materiale pentru susținerea conventelor.

Această controversă a fost stinsă de activitatea superiorului general din acea vreme, Bonaventura da Bagnoregio (1221 - 1274). N-a trecut însă prea mult și o nouă criză s-a iscat în interiorul fraternității franciscane. Această nouă controversă a fost provocată de scrierile abatelui Gioacchino da Fiore: el dorea o nouă eră, a unei „Bisericii a Spiritului”; această viziune a fost identificată de mulți ca fiind franciscanii însăși.

În pofida dificultăților interne, Ordinul a înflorit repede și a jucat un rol important (dacă nu chiar hotărîtor) în reînnoirea Bisericii printre masele populare ale situației zbuciumate de la sfârșitul Evului Mediu.

Activitatea culturală[modificare | modificare sursă]

În sec. al XIII-lea, în Ordinul franciscan, s-a maturizat vocația pentru studiu odată cu crearea nucleelor franciscane pe lângă cele mai ilustre universități ale vremii; un vârf de lance a acestei activități a fost opera filosofică și teologică a lui Bonaventura da Bagnoregio, care a repropus tradiția platonico-augustiniană însă într-o nouă lumină: aceea a traiectoriei spirituale a franciscanilor.

În afară de distincția netă credință – rațiune, proprie lui Ioan Duns Scotus, în școala filosofică franciscană s-a înregistrat și nominalismul lui Guglielmo Dumnezeu’Occam.

În sec. al XIV-lea franciscanismul a dat viață unor nemuritoare opere artistice: de ex. bazilica Sf. Francisc din Assisi (Sacro Convento) și biserica Sf. Clara, cu tipica pictură didascalică, care reprezintă – fără nici un dubiu – un apogeu în arta sec. al XIII-lea și al XIV-lea (Maestro di San Francesco di Gubbio, Giotto și Școala / Curentul giotesc).

Reforma interioară[modificare | modificare sursă]

Separarea definitivă a așa-zișilor „fraticelli” (excomunicați de altfel în 1323 din cauza polemicilor lor excesive împotriva „Bisericii carnale”) n-a împiedicat un filon de „strictă observanță”, care urmărea să păstreze cu orice preț nealterată carisma franciscană originară (în acest curent se afla și Bernardin de Siena).

Conventualii au urmat însă o linie diferită, până când, în 1517 papa Leon al X-lea, cu bulla „Ite et vos in vineam”, a consfințit (hotărît) împărțirea Ordinului Franciscan în două ramuri: Conventualii, care urmau cursul lor și Observanții, cărora papa le-a adresat cuvintele de început ale bullei: „Mergeți și voi în vie”.

Reluarea carismei originare franciscane a fost și în centrul noii mișcări, care se va cristaliza cu numele de capucini. Mișcarea aceasta a fost inițiată în sec. al XVI-lea de Matteo da Bascio și recunoscută ca ramură franciscană de papa Clement al VII-lea, în 1528: capucinii au fost ramura cea mai angajată în lupta cu Reforma protestantă și tocmai de aceea au creat multe instituții în teritoriile de limbă germană.

În prezent sunt așadar trei ramuri ale aceleași unice familii franciscane. Acestea sunt:

Ordinul Fraților Minori[modificare | modificare sursă]

Ordinul Fraților Minori (sigla: OFM), numiți în general pretutindeni „observanți”; ei au haina maro.

Ordinul Fraților minori Conventuali[modificare | modificare sursă]

Ordinul Fraților minori Conventuali (sigla: OFMConv); aceștia sunt cunoscuți cu numele de „conventuali” în România; în fosta Austro-Ungarie și în spațiul german sunt cunoscuți cu numele de „minoriți” sau „franciscani negri” (după haina de culoare neagră purtată de conventuali în cea mai mare parte a Europei după suprimarea lor din timpul lui Napoleon, pentru a trece drept preoți diecezani); „Cordelieri” în teritoriile francofone (de la cingulul alb pe care îl au încins la brâu) și „frații gri” în spațiile anglo-saxone (unde mai poartă și azi haina de culoare grei, considerată de specialiști culoarea originară a „saio”-lui lui Francisc: doar în parte adevărat, întrucât haina lui Francisc așa cum s-a păstra și se păstrează la Assisi în Sacro Convento, are toate cele trei culori ale franciscanilor: gri, maro și negru; ce-i drept în cantități diferite, printre peticele care o compun). Respectă in mai de-aproape viața și stilul sfântului Francisc.

Ordinul Fraților Capucini[modificare | modificare sursă]

Ordinul Fraților Capucini (sigla: OFMCap), cunoscuți cu numele de „capucini” cu excepția spațiului germano-austro-ungar, unde sunt mai sunt numiți și „braune Franziskaner”, deoarece au culoarea hainei maro. Se disting prin stilul de viață comunitară, precum și prin portul de sandale și barbă.

Apostolatul în perioada modernă[modificare | modificare sursă]

Intensă este angajarea misionară a franciscanilor îndeosebi în America Latină și în Asia. Avântul misionar în aceste spații a început prin anii 1500 și continuă până în prezent în ciuda tuturor dificultăților întâlnite. De prin 1800 pot fi întâlniți și în Africa, mai ales cu activitatea misionară a lui Guglielmo de Massaia.

Între anii 1700 – 1800 franciscanii au fost loviți de nenumărate suprimări și de confiscarea conventelor (mănăstirilor) lor de către autoritățile civile în țările Europei Occidentale. Numai după 1880 s-a cunoscut o reluare treptată, ajutați și de reforma papei Leon al XIII-lea din 1897, care a regrupat diferitele familii în Ordinul Fraților Minori.

În 1900 franciscanii au continuat să dezvolte propria carismă de mărturie simplă și însuflețită de bucuria credinței, trăind dragostea evanghelică și dând în același timp lumii și oameni de mare cultură (de ex. Agostino Gemelli, fondatorul Universității Catolice de la Roma și a celebrului spital – tot din Roma – care îi poartă numele).

Mai recent s-au cristalizat filoane de atenție ecumenică. Pacifistă și ecologică, care – în instituțiile franciscane din Assisi – au un puternic centru propulsor.

  • CEFID (Centro Francescano Internazionale per il Dialogo = Centrul Franciscan Internațional pentru Dialog);
  • Ecumenismo e il Dialogo interreligioso (=Ecumenismul și Dialogul interreligios);
  • Giustizia, Pace e Salvaguardia del Creato (=Dreptate, Pace și Salvarea Creației);
  • Promozione e rispetto per la vita (=Promovarea vieții și respectul datorat ei).

Personaje ilustre[modificare | modificare sursă]

Personaje ilustre date lumii și Bisericii de franciscani (pe lângă Francisc de Assisi):

Și în prezent franciscanii sunt Ordinul religios (monastic) cel mai numeros: când pășeau în mileniul al III-lea franciscanii numărau peste 34 de mii de membri în cele trei ramuri, cărora li se adaugă cei peste 1 400 000 de terțiari (laici ce trăiesc regula franciscană în propriul mod de viață).

Precizare[modificare | modificare sursă]

Primul Ordin[modificare | modificare sursă]

Cuprinde cele trei ramuri: Frații Minori, Frații Minori Conventuali și Frații Minori Capuccini. Chiar dacă aceste ramuri observă fundamental aceeași regulă, raportându-se la aceeași unică carismă și la același unic fondator, fiecare „familie” (ramură) s-a creat în decursul secolelor o structură proprie și independentă. Cu toții însă sunt angajați în trăirea unei sinteze evanghelice de viață activă și contemplativă. Pentru toți bazele spiritualității sunt urmarea evanghelică a lui Cristos într-o viețuire în rugăciune, în sărăcie, în ascultare și în fraternitate.

Al doilea Ordin[modificare | modificare sursă]

Îl constituie călugărițele de clauzură numite „Clarise” de la personalitatea și spiritualitatea co-fondatoarei lor: Sfânta Clara de Assisi. Având același fondator au și aceeași spiritualitate cu Primul Ordin, dar alături și în complementarietate cu el, au o caracteristică proprie: dimensiunea contemplativă în clauzură. Și astăzi caracteristicile fundamentale sunt contemplarea, penitența, iubirea silențioasă, smerita dăruire fraternă de slujire în comunitatea marii familii umane.

Al Treilea Ordin[modificare | modificare sursă]

Este compus din Ordinul Franciscan Secular (OFS) și Ordinul al Treilea Regular, atât ramura bărbătească cât și cea feminină (în practică este vorba tot de călugări și de călugărițe care viețuiesc după regula franciscană, dar nu cea pe care a dat-o Francisc pentru Primul Ordin, ci după aceea dată pentru laicii). Franciscanii Seculari, rămânând în lume și în propria stare de viață și de muncă, continuă să pună în practică zi de zi mesajul franciscan de iertare din iubire, pace de dragul lui Christos, și fraternitate cu tot ceea ce Dumnezeu a creat.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Sfântul Ludovic de Toulouse, (în franceză Saint Louis de Toulouse sau Saint Louis d'Anjou, n. 1274, la Bagnoles - d. 1297, la Bagnoles).

2. în limba maghiară: Isten rabjai, Assisi Szent Ferenc - Jacopone da Todi

Mănăstiri, case sau parohii franciscane din România[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]