Ordinea de succesiune la tronul României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În prezent există două succesiuni la tronul României: cea după legea salică (o lege a francilor din secolul al VI-lea, ale cărei principii au fost introduse în constituțiile României de dinainte de 1952, principii respectate în general în estul creștin-ortodox [1] ) și cea după principiul preferinței pentru primogenitura de sex masculin.

Succesiunea după legea salică[modificare | modificare sursă]

Kingdom of Romania - large CoA.jpg

Conform principiului legii salice din ultima Constituție democratică, cea din 1923, ordinea de succesiune la tronul României după Regele Mihai I este următoarea:

  1. Prințul Karl Friedrich de Hohenzollern (n. 1952)
  2. Prințul Alexander de Hohenzollern [2] (n. 1987)
  3. Prințul Albrecht de Hohenzollern (n. 1954)
  4. Prințul Ferdinand de Hohenzollern (n. 1960)
  5. Prințul Aloys de Hohenzollern (n. 1999)
  6. Prințul Fidelis de Hohenzollern (n. 2001)
  7. Prințul Johann-Georg de Hohenzollern (n. 1932)
  8. Prințul Carl Christian de Hohenzollern (n. 1962)
  9. Prințul Nicolas de Hohenzollern (n. 1999)
  10. Prințul Hubertus de Hohenzollern (n. 1966)
  11. Prințul Ferfried de Hohenzollern (n. 1943)
  12. Prințul Meinrad de Hohenzollern (n. 1925)
  13. Prințul Carl Alexander de Hohenzollern (n. 1970)
  14. Prințul Carlos Patrick de Hohenzollern (n. 1978)

Acestă linie descinde din Prințul Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen, care, împreună cu tatăl său, Prințul Leopold [2], a renunțat la tronul României în favoarea fratelui său mai mic, viitorul Rege Ferdinand I.[3]

După abdicarea Regelui Mihai, successiunea la tron a fost discutată într-o întâlnire dintre Mihai, unchiul său, Principele Nicolae al României, și Prințul Frederic Victor (1891-1965) [2], șeful casei princiare de Hohenzollern-Sigmaringen [4]. Imediat după această întâlnire, purtătorul de cuvânt al Regelui Carol al II-lea, într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, a exprimat sprijinul puternic al lui Carol al II-lea pentru Prințul Frederic, declarând în plus că Mihai nu își va recâștiga tronul niciodată.[5] Această atitudine defetistă a lui Carol se adaugă la numeroasele abuzuri [6], de natură publică (tentativa de a acumula întreaga putere în stat de-a lungul întregii sale domnii și depășirea atribuțiilor lui constituționale [7]) sau privată (divorțul de Principesa Elena în favoarea metresei Magda Lupescu), și explică faptul că Regele Mihai a refuzat să-și mai întâlnească vreodată tatăl după plecarea acestuia din România în 1940.[8][9] De asemenea, Mihai nu a participat nici la funeraliile tatălui său din Portugalia, nici la reînhumarea acestuia în România, la Curtea de Argeș.[10] Atitudinea intransigentă, lipsită de ambiguitățile care ar fi servit doar lui Carol, a Regelui a avut, totuși, dezavantajul de a fi lăsat multe chestiuni, inclusiv pe acelea a succesiunilor constituționale și civile, nerezolvate.

În cazul dispariției tuturor reprezentanților Casei Princiare de Hohenzollern-Sigmaringen fără urmași de sex masculin sau al refuzului acestora de a accepta tronul, conform articolului 78 din ultima Constituție democratică a României, cea din 1923, tronul devine vacant. În această situație, conform articolului 78, ultimul Rege în funcție are dreptul de a numi un prinț străin dintr-o dinastie suverană princiară sau regală vest-europeană drept succesor la tron, supus aprobării Parlamentului, conform articolului 79. Parlamentului îi revine răspunderea finală, conform articolului 79, să aleagă un Rege dintr-o dinastie domnitoare regală sau princiară vest-europeană, dacă acesta, conform articolului 77, s-ar angaja în prealabil să își crească urmașii „în religia ortodoxă a Răsăritului“.

Într-un interviu din 2009, Karl Friedrich, Prințul Moștenitor al Casei Princiare de Hohenzollern, a afirmat că nu este interesat de succesiunea la tronul României [11], o atitudine cunoscută mai demult [12] și motivată în special de lipsa de dorință a familiei de Hohenzollern-Sigmaringen de a-și schimba religia.

Liderii monarhiști români au intenționat, în 1997, să-i ceară Regelui Mihai desemnarea unui succesor la tron de sex bărbătesc din ramura germană a familiei, în conformitate cu ultima Constituție regală. Ajungând la un consens, liderii monarhiști i-au cerut Regelui să desemneze un succesor, nu o succesoare la tron, nominalizându-l pe Principele Nicolae. Sub influența Reginei Ana, Regele a refuzat cererea și, la sfârșitul anului 1997, a desemnat-o pe prima sa născută, Principesa Margareta, succesoare în drepturi.[13]

La 10 mai 2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-Veringen al ginerelui său, Radu, dar si a temerii, conforma unora, privind eventuale pretenții ale Hohenzollernilor germani la șefia Casei Regale române[14][15], Mihai a rupt legăturile istorice și dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în "al (a) României" și a renunțat la titlurile conferite lui și familiei sale de către Casa princiară.

Succesiunea după principiul preferinței pentru primogenitura de sex masculin[modificare | modificare sursă]

Pe data de 10 iunie 1948, la scurtă vreme după abdicarea la care a fost silit de guvernul marionetă instaurat de sovietici, Regele Mihai se căsătorea la Atena [6] cu Principesa Ana de Bourbon-Parma. Ei au avut cinci copii, toate fete, un fapt care le descalifică de la succesiunea la tronul României, potrivit Constituției de la 29 martie 1923.

Luând în considerare acest aspect, ca și aparenta lipsă de interes la succesiunea dinastică a restului familiei de Hohenzollern-Sigmaringen [16], pe data de 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată[17][18], Regele Mihai a promulgat noul Statut al Casei Regale [16], în care se arată: „Coroana României va trece de la Șeful Casei Regale la primul născut bărbat, și, în lipsa unui bărbat, la prima născută femeie.“ (Anexa I.C). Normele Fundamentale consfințesc astfel ordinea de succesiune cunoscută în dreptul constituțional monarhic drept succesiunea după principiul preferinței pentru primogenitura de sex masculin. Ea constă în încoronarea unei femei atunci când nu are nici un frate în viață și când frații morți nu au nici un moștenitor legitim. Ea este în vigoare în Spania, Regatul Unit, Monaco și Tailanda, și a fost în vigoare în Portugalia. Formularea ei în Constituția spaniolă [19] în vigoare este următoarea:

Coroana Spaniei va fi moștenită de urmașii lui Juan Carlos de Bourbon, moștenitorul legitim al dinastiei istorice. Ordinea de succesiune la tron va fi cea obișnuită: cei mai apropiați vor avea prioritate față de cei mai îndepărtați; în cadrul aceluiași grad de rudenie, bărbații vor avea prioritate față de femei; iar în cadrul aceluiași sex, cei mai în vârstă vor avea prioritate față de cei mai tineri.

—Constituția spaniolă, Art. 157.1

Acest act a fost considerat de unii editorialiști ca fiind nedemocratic [20] având pe durata formei de guvernământ republicane și în absența aprobării Parlamentului o însemnătate eminamente simbolică[21][22], prin comparație cu Legea vechiului Statut din 1884, pe care încearcă să o înlocuiască. Cu aceeași ocazie, Mihai a cerut Parlamentului ca, în cazul în care națiunea română și Parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunțe la aplicarea legii salice de succesiune, pentru a permite și femeilor să domnească, în acord cu legile Uniunii Europene, în special Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și cu noile valori ale societății românești. Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează, însă, dreptul unei persoane de a domni ca monarh al vreunei țări, deși garantează drepturi egale femeilor și bărbaților. Mai mult, credința ortodoxă, după care, conform Introducerii la noul Statut [16], Regele Mihai pretinde că se ghidează în toate deciziile sale, interzice femeilor să domnească în calitate de monarhi [1].

Conform principiului preferinței pentru primogenitura de sex masculin din noul Statut, ordinea de succesiune la tronul României este următoarea:

  1. ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României (n. 1949)
  2. ASR Principesa Elena a României (a doua fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana) (n. 1950)
  3. ASR Principele Nicolae al României (n. 1985)
  4. Elisabeta Karina de Roumanie Medforth-Mills (fiica Elenei) (n. 1989)
  5. ASR Principesa Irina a României (a treia fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana) (n. 1953)
  6. Michael de Roumanie Kreuger (fiul Irinei) (n. 1985)
  7. Angelica de Roumanie Kreuger (fiica Irinei) (n. 1986)
  8. ASR Principesa Sofia a României (a patra fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana) (n. 1957)
  9. Elisabeta Maria Biarneix de Laufenburg (fiica Sofiei) (n. 1999)
  10. ASR Principesa Maria a României (a cincea fiică Regelui Mihai și a Reginei Ana) (n. 1964).

Deoarece noul Statut prevede în mod explicit că dinaști sunt doar descendenții surorilor viitorului Șef al Casei Regale, Principesa Margareta, excluzând în mod expres, spre deosebire de Constituția din 1923, orice alți dinaști din alte case regale sau princiare străine drept potențiali succesori în cazul extincției actualei Case Regale, problema succesiunii în această situație rămâne nedecisă prin Statut.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b en „Monarhia sacră și statul modern secular“, de Pr. Michael Azkoul, la data de 14 ianuarie, 2008
  2. ^ a b c [1] Arbore genealogic descendent prezentând toate persoanele implicate în cele două tipuri de succesiuni, în afara descendenței prin femei a M.S. Regelui, prezentată în corpul articolului de mai sus, în al doilea paragraf
  3. ^ Ferdinand I - Regele Marii Uniri, 20 iulie 2007, Florin Mihai, Jurnalul Național, accesat la 5 iulie 2012
  4. ^ Prințul Frederic Victor este fiul Prințului Wilhelm de Hohenzollern, menționat mai sus
  5. ^ en Michael of Romania: The King and the Country de Ivor Porter, pagina 195. cod ISBN 0-7509-3847-1
  6. ^ a b Ciobanu, Mircea (2004). Convorbiri cu Mihai I al României. București: Ed. Humanitas. ISBN 973-50-0745-2 
  7. ^ În volumul Giurescu, Dinu C. (1999). România în Al Doilea Război Mondial. București: Editura ALL EDUCATIONAL. ISBN 973-684-036-0  se arată că motivul pentru care Antonescu a insistat la izolarea deplină a Casei Regelui, după abdicarea lui Carol al II-lea, este că acesta din urmă obișnuia să discute formarea guvernului cu fruntași ai partidelor politice, peste capul șefilor de partid (Brătianu și Maniu), alegându-i ca miniștri pe cei mai doritori a coopera cu el, fără acordul liderilor de partid
  8. ^ Monique Urdăreanu despre Elena Lupescu și Carol al II-lea, Ziua, 14 ianuarie 2006
  9. ^ Rezumatul memoriilor lui Carol al II-lea, vol. VI (1949-1951), situl editurii "Curtea Veche", disponibil la data de 23 februarie, 2008
  10. ^ en Rămășitele pământești ale Regelui Carol al II-lea se întorc în România, situl ONG-ului londonez Centre for Romanian Studies, disponibil la data de 23 februarie 2008
  11. ^ Karl Friedrich de Hohenzollern: „Titlul de Hohenzollern al lui Radu Duda este o farsă“, Cotidianul, 10 iunie 2009
  12. ^ A se vedea capitolul dedicat Casei Regale române în volumul Cannuyer, Christian (1996). Casele Regale și Suverane din Europa. București: Ed. Gavrilă. ISBN 9789739773904  În românește de Nicolae Șerban Tanașoca
  13. ^ "EXCLUSIV. Cum și-a tăiat Monarhia craca de sub tron", Evenimentul zilei, 29 august, 2011
  14. ^ Mihai I a trântit ușa Casei de Hohenzollern, Adevărul, accesat la 11 mai 2011
  15. ^ Filip-Lucian Iorga : “Casa Regala a Romaniei nu are de ce sa ramana legata acum de zona umbroasa a familiei de Hohenzollern”, Hotnews.ro accesat la 14 mai 2011
  16. ^ a b c Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, situl oficial al Familiei Regale a României, accesat la data de 8 ianuarie 2008
  17. ^ Principesa Margareta, mostenitoarea tronului Romaniei, 30 decembrie 2007, Rl Online, România liberă, accesat la 7 iulie 2012
  18. ^ Principesa Margareta, mostenitoarea coroanei regale, 31 decembrie 2007, Evenimentul zilei, accesat la 7 iulie 2012
  19. ^ Articolul 57.1 al Constituției spaniole:es La Corona de España es hereditaria en los sucesores de S. M. Don Juan Carlos I de Borbón, legítimo heredero de la dinastía histórica. La sucesión en el trono seguirá el orden regular de primogenitura y representación, siendo preferida siempre la línea anterior a las posteriores, en la misma línea el grado más próximo al más remoto, en el mismo grado, el varón a la mujer, y en el mismo sexo, la persona de más edad a la de menos.
    en The Crown of Spain shall inherited by the successors of H.M. Juan Carlos I de Borbon, the legitimate heir of the historic dynasty. Succession to the throne shall follow the regular order of primogeniture and representation, in the following order of precedence: the earlier shall precede the more distant; within the same degree, the male shall precede the female; and for the same sex, the older shall precede the younger.
  20. ^ O constituție dinastică, România liberă, 9 ianuarie 2008
  21. ^ Regele și Margareta - De „Ziua Republicii”, Mihai și-a desemnat succesoarea, 2 ianuarie 2008, Ilarion Tiu, Jurnalul Național, accesat la 5 iulie 2012
  22. ^ Actorul Duda în rolul vieții: Principe Consort al României, Cotidianul, 3 ianuarie 2008