Oraşul Liber Danzig
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Oraşul Liber Danzig (în limbile germană: Freie Stadt Danzig; poloneză: Wolne Miasto Gdańsk) a fost un oraş-stat baltic a cărui existenţă a început pe 10 ianuarie 1920, în conformitate cu Partea a III-a, Secţiunea a a IX-a a Tratatului de la Versailles din 1919, care îl desprindea din trupul Germaniei alături de alte teritorii. Oraşul şi teritoriul înconjurător au fost plasate sub protecţia Ligii Naţiunilor. Poloniei i se rezervau drepturi speciale economice în legără cu Danzigul.[1] Oraşul Liber şi-a înceta existenţa după 1939, când a fost ocupat şi anexat de Germania Nazistă. După înfrângerea Germaniei din 1945, Danzigul a devenit parte integrantă a Poloniei cu numele Gdańsk.
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cuprins |
[modifică] Constituire
[modifică] Teritoriu
Oraşul Liber Danzig includea oraşul principal Danzig (Gdańsk), oraşele Zoppot (Sopot), Tiegenhof (Nowy Dwór Gdański), Neuteich (Nowy Staw), 252 de sate şi 63 cătune. Teritoriul total era de 1.966 km2.
[modifică] Drepturile Poloniei
Oraşul Liber Danzig era reprezentat în relaţiile internaţionale de Polonia, cu care avea de altfel şi o uniune vamală. Linia de cale ferată care unea Oraşul Liber de nou creatul stat polonez era administrată de Polonia. Peninsula Westerplatte (care fusese până atunci o simplă plajă) a fost dată Poloniei, care a creat aici o bază militară la intrarea în portul oraşului. În afara de oficiul poştal municipal, în oraşul Danzig a fost înfiinţat şi un oficiu poştal polonez.
[modifică] Înalţii comisari ai Ligii Naţiunilor
Spre deosebire de teritoriile sub mandat ale Ligii Naţiunilor, care erau încredinţate spre administrare unuia dintre statele membre, Danzigul, la fel ca şi Teritoriul bazinului Saar, a rămas sub autoritatea directă a Ligii Naţiunilor. Reprezentanţi din diferite ţări au preluat funcţia de „Înalt comisar” astfel:[2]
_crowned.svg){kind=small}
[modifică] Populaţia
Oraşul Liber avea o populaţie de 337.000 de locuitori (1919), 98% dintre ei fiind vorbitori de germană [3], restul fiind vorbitori de caşubiană sau poloneză.
Tratatul de la Versailles, care separase Danzigul şi zona înconjurătoare de restul Germaniei, cerea acum ca locuitorii acestui teritoriu să aibă o cetăţenie separată, bazată pe reşedinţă. Locuitorii germani şi-au pierdut cetăţenia germană odată cu crearea Oraşului Liber, dar au primit dreptul ca în primii doi ani să o poată reobţine. Majoritatea germanilor nu au făcut însă demersurile necesare pentru reobţinerea cetăţeniei germane, doarece li se cerea să-şi părăsească domiciliul din Oraşl Liber şi să-şi stabilească reşedinţa în Germania.[1]
[modifică] Politica
| Nume | Început mandat | Încheiere mandat | Partid | |
|---|---|---|---|---|
| Preşedinţi ai Senatului din Danzig | ||||
| 1 | Heinrich Sahm | 6 decembrie 1920 | 10 ianuarie 1931 | fără partid |
| 2 | Ernst Ziehm | 10 ianuarie 1931 | 20 iunie 1933 | Partidul Naţional al Poporului GermanDNVP |
| 3 | Hermann Rauschning | 20 iunie 1933 | 23 noiembrie 1934 | Partidul Muncitoresc German Naţional-Socialist (Partidul Nazist) |
| 4 | Arthur Karl Greiser | 23 November 1934 | 23 August 1939 | Partidul Muncitoresc German Naţional-Socialist |
| Preşedinte al statului | ||||
| 4 | Albert Förster | 23 August 1939 | 1 September 1939 | Partidul Muncitoresc German Naţional-Socialist |
În scurtă vreme a devenit clar pentru toatâ lumea că majoritatea populaţie formată din germani respingeau concesiunile făcute Poloniei şi despărţirea de patria mamă. Profesorul Burckhardt, Înaltul Comisar al Ligii Naţiunilor în constata în 1939 că trebuie să joace rolul de arbitru în disputele germano-poloneze care nu păreau că se mai termină.
În mai 1933, NSDAP (naziştii) a cucerit alegerile locale din oraş. Cu toate acestea, naziştii au cucerit numai 57% din voturi, mult mai puţin decât cei 75% pretinse de Liga Naţiunilor pentru schimbarea „Constituţiei Oraşului Liber Danzig]]. Guvernul nazist a introdus legi antisemite şi anticatolice, cele din urmă având ca ţintă minoritatea vorbitoare de poloneză şi caşubiană. Oraşul a fost folosit şi ca loc de antrenament al minoritarilor germani din Polonia, recrutaţi prin organizaţii precum Jungdeutsche Partei („Partidul Tinerilor Germani”) şi Deutsche Vereinigung ("Uniunea Germană"), care aveau să formeze cadrele de elită ale Selbstschutz. La fel ca şi în Germania de altfel, evreii au trebuit să facă faţă unor persecuţii tot mai puternice. Ca şi în restul Germaniei, evreii au trebuit să faţă unor persecuţii tot mai puternice. Marea sinagogă din Danzig a fost rechiziţionată şi demolată de autorităţile locale în 1939.
În ciuda mai multor propuneri ale guvernelor germane, atât înainte cât şi de 1933 pentru recunoaşterea poziţiei anormale a Danzigului, Polonia a refuzat, şi mai târziu, în aprilie 1939, profesorul Burckhardt a fost înştiinţat de Comisarul general polonez că orice încercare de schimbare a situaţiei din acel moment va avea ca răspuns reacţia armată a polonezilor.[4]
În 1939, când tensiunile dintre Polonia şi Germania au atins punctul culminant, guvernul Danzigului s-a implicat în persecuţii deschise împotriva locuitorilor polonezi, (Gdańszczanie), printre care expulzarea studenţilor de etnie poloneză ai Universităţii Tehnice din Danzig.
[modifică] Al doilea război mondial şi urmările acestuia
Guvernul nazist din Danzig a votat pentru reunificarea cu Gemania pe 2 septembrie 1939, la o zi după invadarea Poloniei. Deşi această hotărâre era ilegală din punctul de vedere al constituţiei oraşului, Germania a incorportat oficial Danzigul în nou formatul Reichsgau Danzig-Westpreussen. Polonezii din oficiul poştal polonez, înarmaţi cu câteva pistoale, trei mitraliere şi câteva grenade au apărat sediul oficiului poştal timp de 15 ore. După ce s-au predat, luptătorii polonezi au fost executat. Forţele armate poloneze au rezistat în fortificaţiile de la Westerplatte până pe 7 septembrie.
Cam 90% din oraş a fost distrus în timpul luptelor de sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Pe 30 martie 1945 oraşul a fost cucerit de Armata Roşie. O bună parte a populaţie Danzigului a fugit sau a murti din diferite motive. Mai mulţi locuitori ai oraşului şi refugiaţi au pierit au murit în urma torpilării vasului Wilhelm Gustloff.
În timpul Conferinţei de la Potsdam, Aliaţii au acceptat ca pe un fapt împlinit apartenenţa Danzigului la Polonia. (În această privinţă, la Conferinţa de la Ialta nu se luaseră decizii clare).
În deceniul al cincelea, peste 120.000 de foşti locuitori ai Oraşuli Liber Danzig fuseseră strămutaţi în alte teritorii aflate sub autoritatea puterilor învingătoare. Peste 13.000 de foşti cetăţeni ai Danzigului au primit cetăţenia poloneză. [5] În acelaşi timp, cam 100.000 de polonezi au luat locul germanilor expulzaţi.[5]
[modifică] Resurse internet
- H.G. Wells despre „Coridorul olonez”.
- Istoria comunităţii evreieti din Danzig
- Istoria oraşului Gdansk/Danzig
- Istoria oraşului Gdańsk
- 1997 – o mie de ani de la fondarea oraşului Gdansk
[modifică] Bibliografie
- ^ a b Yale Law School. Tratatul de la Versailles, 28 iunie 1919 : partea a III-a. The Avalon Project.
- ^ a b Danzig subsection of Poland entry from World Statesmen.org.
- ^ Encyclopaedia Britannica, 1938
- ^ E. L. Woodward, Rohan Butler, Anne Orde, Documents on British Foreign Policy 1919 - 1939, seria a 3-a, vol.V, HMSO,London, 1952:25
- ^ a b Sylwia Bykowska (2005). „Gdańsk - Miasto (Szybko) Odzyskane”. Biuletyn Instytutu Pamięci Narodowej 9-10 (56-57): 35-44.
