Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Această pagină necesită categorisire. Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie tematică.

Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan (deseori abreviat “oleoductul BTC”) este un oleoduct de petrol care se întinde pe 1.768 de km, de la câmpul petrolier din Azeri-Chirag-Guneshli din Marea Caspică până la Marea Mediterană . Leagă Baku, capitala Azerbaidjanului, Tbilisi capitala Georgiei şi Ceyhan, un port de pe coasta sud-estică mediteraneană a Turciei; de aici şi numele. Este al doilea oleoduct ca mărime din lume după oleoductul Drujba. Prima oară când s-a pompat petrol de la Baku a fost în data de 10 mai 2005, ajungând la Ceyhan în data de 28 mai 2006.

Cuprins 1 Istoria 1.1 Planificarea 1.2 Construcţia 1.3 Inaugurarea 2 Descrierea oleoductului 2.1 Ruta 2.2 Caracteristici tehnice 2.3 Cost şi finanţare 2.4 Sursa de alimentare 2.5 Posibil transport via Israel 3 Acţionarii oleoductului 4 Aspecte controversate 4.1 Politica 4.2 Economia 4.3 Securitate 5 A se vedea şi 6 Note 7 Referinţe 8 Legături externe

[modifică] Istoria

[modifică] Planificarea

Marea Caspică se află pe unul din cele mai mari câmpuri petroliere şi de gaz din lume. Întrucât Marea Caspică este un mare lac închis, transportul petrolului spre piaţa occidentală este complicat. În timpul perioadei sovietice, toate rutele de transport au fost construite prin Rusia. După colapsarea Uniunii Sovietice a început căutarea de noi rute. Rusia a cerut insistent la început ca noul oleoduct să treacă prin teritoriul rus, dar apoi a refuzat să participe. ^[1][2] Un oleoduct care să treacă prin Iran dinspre Marea Caspică spre Golful Persic ar fi ruta cea mai scurtă, dar Iran a fost considerat un membru nedorit din mai multe motive: guvernul său teocratic, îngrijorarea faţă de programul său nuclear şi sancţiunile Statelor Unite ce restrâng în mare parte investiţiile occidentale (în special ale companiilor americane) în această ţară. Guvernul American s-a opus oricărei rute care să treacă prin Iran ^[3].

În acea perioadă, guvernul turc a deschis dezbaterile despre tranzitul energetic prin Turcia, insistând asupra faptul că ar fi ruta cea mai sigură şi mai ieftină pentru exploatare. În primăvara anului 1992, primul ministru al Turciei, Süleyman Demirel, a făcut o propunere ţărilor din Asia Centrală şi Azerbaijeanului. Primul document pentru construirea oleoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan a fost semnat între Azerbaidjan şi Turcia pe 9 mai 1993 în Ankara. ^[4] Alegerea unei rute prin Turcia însemna exportarea petrolului din Azerbaidjan prin Georgia sau Armenia. Din mai multe motive, o rută prin Armenia nu era agreată din punct de vedere politic, în special datorită conflictului militar (nerezolvat) între Armenia şi Azerbaidjan privind Nagorno-Karabah.^[5] Acest lucru făcea ca ruta Azerbaidjan – Georgia – Turcia să fie cea mai potrivită din punct de vedere politic pentru toate părţile implicate în proiect, în ciuda faptului că această rută era cea mai lungă şi mai scumpă dintre toate celelalte opţiuni.

Proiectul oleoductului BTC a căpătat impuls prin Declaraţia de la Ankara adoptată pe 29 octombrie 1998 de preşedintele Azerbaidjanului Heydar Aliyev, preşedintele Georgiei Eduard Shevardnadze, preşedintele Kazahstanului Nursultan Nazarbayev, preşedintele Turciei Süleyman Demirel şi preşedintele Uzbekistanului Islom Karimov. A fost prezent şi secretarul american pentru Energie Bill Richardson, care şi-a exprimat întreaga susţinere pentru oleoductul BTC. Acordul inter-guvernamental a fost semnat de Azerbaidjan, Georgia şi Turcia pe 18 noiembrie 1999 în timpul reuniunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) ca s-a ţinut în Istanbul, Turcia. ^[5]

[modifică] Construcţia

Baku-Tbilisi-Ceyhan Pipeline Company (BTC Co.) s-a constituit printr-o ceremonie de semnare a documentelor care a avut loc la Londra pe 1 august 2002.^[6] Ceremonia oficială de lansare a construcţiei oleoductului a avut loc pe 18 septembrie 2002.^[7] Construcţia a început în aprilie 2003 şi s-a finalizat în 2005. Porţiunea azeră a fost construită de Consolidated Contractors Company din Grecia, iar porţiunea din Georgia a fost construită de o firmă comună aparţinând companiei franceze AMEC şi companiei americane Petrofac. Porţiunea turcă a fost construită de BOTAŞ. Compania Bechtel a fost antreprenorul general pe partea de inginerie şi construcţie. ^[6]

[modifică] Inaugurarea

Pe 25 mai 2005, oleoductul a fost inaugurat oficial la terminalul Sangachal de către preşedintele Ilham Aliyev al Republicii Azerbaidjanului, preşedintele Mihail Saakaşvili al Georgiei şi preşedintele Ahmet Necdet Sezer al Turciei, împreună cu preşedintele Nursultan Nazarbayev al Kazahstanului şi secretarul american al Energiei Samuel Bodman. ^[8] Inaugurarea porţiunii georgieie a oleoductului a fost patronată de preşedintele Mihail Saakashvili la staţia de pompare a BTC de lângă Gardabani pe data de 12 octombrie 2005 ^[9]

Petrolul a fost pompat pentru prima oară la Baku pe 10 mai 2005 ajungând la Ceyhan pe 28 mai 2006 după o călătorie de 1 770 km, ]].^[9] şi încarcat în Terminalul maritim din Ceyhan (Haydar Aliyev Terminal) pe o navă numită British Hawthorn.^[10] Nava a plecat din port pe 4 iunie 2006 cu aproximativ 600 000 de barili de ţiţei. Astfel s-a marcat începerea exploatării de petrol azer prin oleoduct către pieţele mondiale.

[modifică] Descrierea oleoductului

[modifică] Ruta

Ruta începe de la Terminalul Sangachal situat aproape de Baku în Azerbaidjan. Traversează Azerbaidjan, Georgia şi Turcia până la Ceyhan. Destinaţia oleoductului este Terminalul maritim din Ceyhan (Haydar Aliyev Terminal) de pe coasta mediteraniană sud-estică a Turciei. Are o lungime totală de 1.768 km, 443 km în Azerbaidjan, 249 km în Georgia şi 1.076 km în Turcia. Traversează numeroşi munţi care ating înălţimi de până la 2.830 m.^[11] De asemeni parcurge 3.000 de drumuri, căi ferate şi linii utile – aflate atât sub cerul liber cât şi în subteran şi de asemeni 1.500 de căi navigabile cu lăţimi de până la 500m (cum ar fi râul Ceyhan în Turcia.

Oleoductul ocupă un coridor lat de opt metri şi este îngropat de-a lungul întregului său parcurs la o adâncime de cel puţin un metru.^[12] În paralel cu oleoductul BTC se află gazoductul din Caucazul de Sud care transportă gaze naturale de la Terminalul Sangachal până la Erzurum în Turcia.^{[11] [13]}

[modifică] Caracteristici tehnice

Oleoductul are o viaţă utilă proiectată pentru 40 de ani iar când va începe să lucreze la capacitate normală (începând cu anul 2009), va transporta un milion de barili (160 000 m³) de petrol pe zi. Are o capacitate de 10 milioane de barili de petrol, care vor curge prin oleoduct cu 2 m pe secundă. Există 8 staţii de pompare de-a lungul oleoductului (2 în Azerbaidjan, 2 în Georgia şi 4 în Turcia). Proiectul include de asemeni şi Terminalul maritim din Ceyhan, două staţii de întreţinere (pigging), o staţie de reducere a presiunii şi 101 de mici supape de blocare .^[11] A fost construit cu 150 000 bucăţi individuale de ţeavă, fiecare cu o lungime de 12 m. Acestora le corespunde o greutate totală de aproximativ 594 000 tone. Oleoductul are un diametru de 1.000 mm în cea mai mare parte a lungimii lui, reducându-se până la 654 mm în apropiere de Ceyhan .^[14]

[modifică] Cost şi finanţare

Oleoductul a costat 3,9 miliarde de dolari .^[15] În jur de 15 000 de persoane au fost angajate pe durata construcţiei acestuia. Aproximativ 70% din costurile BTC au fost finanţate de terţe părţi, inclusiv Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, agenţii de credit de exploatare din şapte ţări şi un sindicat de 15 bănci comerciale. ^[11]

[modifică] Sursa de alimentare

Oleoductul BTC este alimentat de petrolul din câmpul petrolier Azeri-Chirag-Guneshli din Azerbaidjan, situat în Marea Caspică, via Terminalul Sangachal. De asemeni transportă petrol din câmpul petrolier din Kashagan situat în Kazahstan, precum şi din alte câmpuri petrolifere din Asia Centrală.^[1] Guvernul din Kazahstan a anunţat că are intenţia de a construi un Oleoduct Trans-Caspic de la portul din Aktau la Baku şi de acolo să-l lege de oleoductul BTC. În schimb, datorită opoziţiei Rusiei şi Iranuluifaţă existenţa unui oleoduct în largul Mării Caspice, proiectul are puţine şanse să fie dus la bun sfârşit. Prin urmare, Kazahstan a anunţat un nou proiect numit Sistemul de Transport kazako-caspic, care se prevede a fi operativ în 2010. Proiectul include un oleoduct care porneşte din Iskene şi ajunge la portul caspic Kuryk, terminale din Kazahstan şi Azerbaidjan. ^[16] Proiectul de se află în fază de pre-fezabilitate.

[modifică] Posibil transport via Israel

S-a propus ca petrolul din oleoductul BTC să fie transportat în Asia orientală prin terminalele petroliere israeliene din Ashkelon şi Eilat, sectorul terestru trans-Israel format din oleoductul Eilat-Ashkelon aflat în propietatea Eilat Ashkelon Pipeline Company (EAPC). ).^[17][18]

[modifică] Acţionarii oleoductului

Oleoductul este proprietatea unui consorţiu de companii energetice conduse de BP (British Petroleum), cea care operează oleoductul. Acţionarii consorţiului sunt:

• BP (Anglia): 30.1%
• State Oil Company of Azerbaidjan (SOCAR) (Azerbaidjan): 25.00%
• Chevron (SUA): 8.90%
• StatoilHydro (Norvegia): 8.71%
• Türkiye Petrolleri Anonim Ortaklığı (TPAO) (Turcia): 6.53%
• Eni/Agip (Italia): 5.00%
• Total (Franţa): 5.0%
• Itochu (Japonia): 3.4%
• Inpex (Japonia): 2.50%
• ConocoPhillips (USA): 2.50%
• Hess Corporation (USA) 2.36%

[modifică] Aspecte controversate

[modifică] Politica

Chiar înainte de terminare, oleoductul BTC era afectat de geopolitica petrolieră mondială. Caucazul de Sud, înainte dominat de Rusia, este acum o regiune de mare importanţă strategică pentru alte naţiuni puternice. Statele Unite şi alte naţiunii occidentale s-au implicat în activităţile celor trei naţiuni prin care curge petrolul. Mulţi au criticat gradul de implicare occidental în Caucazul de Sud, argumentând că se poate ajunge la o dependenţă periculoasă faţă de aceste ţări nedemocratice. Cu toate acestea, aceste ţări au încercat să utilizeze această implicare ca o contragreutate la dominaţia economică şi militară rusă şi iraniană în zonă ^[12] La fel consideră şi experţii ruşi care afirmă că adevăratul obiectiv al oleoductului este debilitatea influenţei ruse în Caucaz. Preşedintele Comitetului pentru Relaţii Exterioare din Parlamentul Rus, Konstantin Kosachev a afirmat chiar că Statele Unite şi alte naţiuni occidentale plănuiesc să înlocuiască unităţile miliate cu pretextul instabilităţii în regiunile pe unde trece oleoductul. ^[19]

De asemeni, oleoductul BTC oferă sprijin independenţei Georgiei, care scapă de influenţa rusească. Fostul preşedinte Eduard Shevardnadze, unul din arhitecţii şi iniţiatorii proiectului, a văzut în construcţia oleoductului pe teritoriul georgian, o garanţie sigură pentru viitoarea securitate şi stabilitate economică şi politică. Această viziune a fost preluată şi de succesorul său, preşedintele Mihail Saakaşvili. „Toate contractele energetice din Georgia, în special contractul pentru oleoductul din Marea Caspică, sunt chestiuni de supravieţuire pentru statul georgian”, le-a spus reporterilor pe 26 noiembrie 2003.

[modifică] Economia

Deşi mulţi presupuneau că oleoductul BTC ar elimina dependenţa Statelor Unite şi a altor ţări occidentale faţă de petrolul din Orientul Mijlociu, în realitate nu a schimbat această dependenţă globală, întrucât oleoductul furnizează numai 1% din cererea globală în prima sa etapă. Totuşi, oleoductul diversifică alimentarea globală cu petrol şi o asigură împotriva unei probleme care ar apărea în altă parte. Criticii oleoductului – în special Rusia – se arată sceptici faţă de analizele economice şi consideră că la baza construirii lui stau motive politice. ^[20]

Construcţia oleoductului a contribuit în mod semnificativ la economiile ţărilor care-l găzduiesc. În prima jumătate a anului 2007, la un an de la finalizarea lui şi punerea în funcţiune ca rută principală de exploatare a petrolului azer, creşterea reală a Produsului Intern Brut a ajuns la o rată istorică de 35%. ^[21] Există câştiguri substanţiale ce provin din cotele de tranzit prin Georgia şi Turcia. Pentru Georgia, se estimează că taxele de tranzit îi vor aduce în medie 62,5 milioane de dolari pe an. ref name=silkroad5>Vladimer Papava (2005). „The Baku-Tbilisi-Ceyhan Pipeline: Implications for Georgia” (PDF). The Baku-Tbilisi-Ceyhan Pipeline: Oil Window to the West: 85–102. Accesat la data de 2007-12-30.</ref> Se estimează că Turcia va primi aproximativ 200 milioane de dolari din taxe de tranzit anuale în primii ani de operare, cu o posibilitate de creştere până la 290 de milioane pe an începând din cel de-al 17 – lea an de funcţionare a oleoductului până în cel de-al 40-lea an de viaţă. Turcia beneficiază de asemeni de o creştere a activităţii economice în Anatolia orientală, inclusiv creşterea importanţei portului din Ceyhan, care suferise o diminuare a activităţii după Războiul din Golf din 1991. ^[22]

[modifică] Securitate

Există preocupări referitoare la siguranţa oleoductului BTC ref name=guardian2> Nick Paton Walsh. „Russia accused of plot to sabotage Georgian oil pipeline”, The Guardian, 2003-12-01. Accesat la data de 2007-12-30. </ref>^[23] întrucât evită în mod deliberat frontiera cu Armenia (cu care Azerbaidjan este practic în continuare în război datorită regiunii locuite în majoritate de armeni din Nagorno Karabah în Azerbaidjan), traversează Georgia (care are două conflicte seperatiste nesoluţionate; Abhazia şi Osetia de Sud, şi trece pe lângă regiunea kurdă din Turcia. Din aceste motive evidente are nevoie de o supraveghere continuă pentru prevenirea sabotajelor, chiar dacă întreg oleoductul este îngropat, ceea ce face mai dificilă atacarea lui. ^[12]

[modifică] A se vedea şi

[modifică] Note

[modifică] Referinţe

• Daniel Yergin (1991). The Prize: The Epic Quest for Oil, Money & Power, pag. 912, Simon & Schuster. ISBN 0671502484.
• Turab Gurbanov (2007). Le pétrole de la Caspienne et la politique extérieure de l'Azerbaïdjan : tome 1- Questions économiques et juridiques, pag. 304, l’Harmattan. ISBN 978-2-296-04019-9.
• Turab Gurbanov (2007). Le pétrole de la Caspienne et la politique extérieure de l'Azerbaïdjan : tome 2- Questions géopolitiques, pag. 297, l’Harmattan. ISBN 978-2-296-04020-5.
• S. Frederick Starr, Svante E. Cornell (2005). The Baku-Tbilisi-Ceyhan Pipeline: Oil Window to the West (PDF), pag. 150, The Central Asia-Caucasus Institute, Silk Road Studies Program. URL accesat la 2007-12-30.

[modifică] Legături externe

• Baku-Tbilisi-Ceyhan pipeline (BP website)
• BIL (BOTAŞ International Limited), Operator of the BTC Pipeline on Turkish territory
• BTC project (IFC website)
• BTC project (EBRD website)
• Azerbaidjan State Oil Fund official website
• Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) Caspian Pipeline, HydrocarbonsTechnology.com
• Baku-Ceyhan Campaign, a website against the BTC Pipeline
• Russian pipeline politics, excerpt from Robert O. Freedman, Russian-Iranian politics in the 1990s
• Soner Cagaptay, Nazli Gencsoy (2005-05-27). Startup of the Baku-Tbilisi-Ceyhan Pipeline: Turkey's Energy Role. Policy Watch #998. The Washington Institute for Near East Policy. Accesat la data de 2007-12-30.
• The Geopolitics of Oil Pipelines in Central Asia, Article on the Baku-Tbilisi-Ceyhan pipeline featured in Vestnik, the Journal of Russian and Asian Studies Winter 2007