Oe Kenzaburo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Un editor a propus unirea acestei pagini cu o alta. S-a sugerat ca paginile „Oe Kenzaburo” şi „Kenzaburo Oe” să fie unite într-una singură.

Oe Kenzaburo este un romancier japonez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură.

Cuprins 1 Biografia 2 Opera 3 Opere in limba japoneză 4 Opere traduse în limba engleză 5 Opere traduse în limba română

[modifică] Biografia

Oe Kenzaburo s-a născut în 1935 într-un orăşel din insula Shikoku. Familia sa e foarte veche şi nimeni din clanul său nu părăsise acele locuri ca să meargă la oraş. Femeile din clanul Oe jucau rolul unor povestitoare şi i-au relatat legendele locului, inclusiv istoria unor mici revolte locale, petrecute în timpurile restauraţie Meiji, poveşti care aveau să-şi pună amprenta asupra scrisului său. Aceste povestiri mitice pe care Oe le-a auzit din vremea când era doar un copil conţineau o viziune unică, specială asupra cosmosului şi condiţiei umane.

Al Doilea Război Mondial a izbucnit când Oe avea şase ani. Educaţia militaristă a pătruns în toate şcolile iar Împăratul era considerat zeu şi monarh în acelaşi timp. Pentru tânărul Oe, care învăţa in acelasi timp miturile naţionale şi pe cele ale satului unde se născuse, de multe ori acestea două intrau în conflict. Bunica sa avea însă spirit critic şi lua apărarea culturii locale, spunând-i cu mult umor poveşti care puteau părea antinaţionale. După moartea tatălui său în timpul războiului, de educaţia sa s-a ocupat mama lui. Ea i-a cerut să citească aventurile lui Huckleberry Finn sau pe cele ale lui Nils Holgersson – care i-au lăsat o impresie pe care scriitorul declara că ”o va lua cu el în mormânt.”

Înfrângerea Japoniei din 1945 a schimbat foarte mult şcoala japoneză. Copii au început să înveţe principiile democraţiei căci naţiunea era sub controlul administraţiei americane. Oe a iubit democraţia de la bun început. Din această dragoste la prima vedere a apărut şi dorinţa lui de a părăsi satul şi de a pleca la Tokio, căci oraşul îi oferea şansa să descopere libertatea şi lumea.

La 18 ani Oe a făcut prima călătorie cu trenul la Tokio, şi un an mai târziu se înscrie la Facultateal de literatură franceză a Universităţii din Tokio unde va creşte sub tutela profesorului Kazuo Watanabe, un specialist în François Rabelais. Realismul grotesc al lui Rabelais s-a suprapus în scrisul său peste imaginarul de mituri şi istorii cu care venise din satul natal.

Ideile umaniste ale lui Watanabe, la care acesta ajunsese prin intermediul studiului Renaşterii Franceze, l-au ajutat pe Oe să-şi creeze o viziune specială asupra societăţii şi condiţiiei umane. Cititor avid de literatură americană şi franceză, Oe a portretizat condiţia orăşenilor prin prisma operelor pe care le citea. El s-a luptat de asemenea sa reorganizeze, din perspectiva lui Rabelais sau a umanismului, imaginile pe care femeile din satul său i le dăruiseră dar şi gândurile sale în legătură cu această moştenire culturală.

[modifică] Opera

Oe a început să scrie în 1957, în timp ce era student la Literatură franceză. Operele lui din anii 1957 pîna-n 1958 - de la povestirea, The Catch, care i-a adus premiul Akutagawa, la primul său roman, Bud-Nipping, Lamb Shooting* (1958) - ce descrie tragedia războiului care distruge viaţa idilică a unui băiat de la ţară. În povestirea Lavish are the Dead (1957), şi în The Youth Who Came Late (1961), un roman, Oe a portretizat viaţa de student în Tokio, un oraş unde umbrele ocupaţiei americane mai puteau fi întîlnite. Toate aceste opere poarta semnele influenţei lui Jean-Paul Sartre şi a altor scriitori moderni francezi.

O criză a lovit viaţa lui Oe şi literatura produsă de acesta la naşterea primului său fiu, Hikari. Acesta s-a născut cu o deformitatea craniană care l-a transformat într-o persoană cu un sever handicap mental. Deşi traumatizat de această experienţă nouă, Oe a găsit forţa să transforme povestea fiului său în literatură. Descriind coexistenţa dintre el şi copil, Oe a scris A Personal Matter (1964), o descriere a încercăriilor sale de a-l primi pe copil în viaţa lui, şi a felului în care reuşeşte să-i accepte diferenţa. Printr-o translaţie de tip catalitic de la drama sa la drama colectivă a victimelor din Hiroshima, alege drept subiect al următorului său roman Hiroshima Notes (1965), chiar gândurile supravieţuitorilor şi drama victimelor bombei atomice.

După aceasta Oe s-a adâncit în studiul poveştii insulei Okinawa, grupul de insule cel mai sudic din Japonia. Înainte de epoca Meiji, Okinawa era o ţară independentă, având propria ei cultură. În timpul celui de al doilea zăzboi mondial insula a devenit câmpul de bătaie al singurei bătălii care s-a dat vreodată pe teritoriul Japoniei. După război oamenii din Okinawa au suferit cel mai mult din cauza ocupaţiei militare americane. Oe s-a orientat spre descrierea vieţii acestor locuitori al unei insule devenită bază americană şi spre ceea ce a însemnat locul cu tradiţiile lui culturale speciale. Apoi s-a orientat spre studiul culturii sud-coreene, apreciind tot mai mult culturile japoneze periferice, fără legătură cu cultura centrală de la Tokio. Această căutare inspirată din teroria lui Bahtin despre culturile popoarelor avea sa-l conduca la scrierea romanului The Silent Cry (1967).

După The Silent Cry, două curente principale care din cînd în cînd se unifica pot fi descoperite in operele sale. Începind cu A Personal Matter a apărut un grup de opere care descriu coexistenta cu un fiu desabilitat, Hikari. Teach Us to Outgrow our Madness (1969), My Deluged Soul* (1973), Rouse Up, O, Young Men of the New Age! (1983), sunt operele din aceasta prima categorie.

Al doilea grup conţine poveşti în care Oe foloseşte personaje sau istorii pe care le-a descoperit în mitologia satului său dar care se mută la oraş şi evoluează în lumea modernă, a oraşelor japoneze. Din această categorie fac parte Nipping, Lamb-Shootin urmat de The Silent Cry, care au ajuns să simbolizeze întreaga sa creaţie. Folosindu-se de noi schiţe de idei din domeniul antropolgiei culturale, aceste opere reprezintă în totalitate lumea ficţiunii lui Oe cum este ea evidenţiată in Letters to My Sweet Bygone Years (1987). Va rescrie aceast text sub forma naraţiunii din M/T and the Wonders of the Forest (1986). Folosindu-se de metaforele poetice ale lui Yeats, Oe porneşte la drum şi scrie o trilogie The Flaming Green Tree, compusă din Until the 'Savior' Gets Socked (1993), Vacillating (1994) şi On The Great Day (1995). Odată cu încheierea acestei trilogii, Oe a anunţat că va intra în stadiul final al studiului şi va căuta o nouă formă de exprimare literară.

Fapătul că Oe a câştigat Premiul Nobel pentru literatură în 1994 l-a încurajat să caute o noua formă de literatură şi o nouă viaţa pentru el şi familia sa.

[modifică] Opere in limba japoneză

• Shisha no ogori, Tokyo: Bungei shunju, 1958.

• Memushiri kouchi, Tokyo: Kodansha, 1958.

• Miru mae ni tobe, Tokyo: Shinchosha, 1958.

• Nichijo seikatsu no boken Tokyo, 1963.

• Kojinteki na taiken, Tokyo: Shinchosha, 1964.

• Hiroshima noto, Tokyo: Iwanami Shoten, 1965.

• Man'en gannen no futtoboru, Tokyo: Kodansha, 1967.

• Warera no kyoki o iki nobiru michi o oshieyo, 1969.

• Okinawa noto, Tokyo: Iwanami Shoten, 1970.

• Shosetsu no hoho, Tokyo: Iwanami Gendai Senso, 1978.

• Ume no chiri, Tokyo, 1984.

• Natsukashii toshi e no tegami, Tokyo: Kodansha, 1986.

• M/T to mori no fushigi no monogatari, Tokyo: Iwanami, Shoten, 1986.

• Chiryo no to, Tokyo, 1990.

[modifică] Opere traduse în limba engleză

• The Catch, Japan Quarterly, 6-1, 1959.

• Lavish are the Dead, Japan Quarterly, 12-2,1965.

• A Personal Matter, New York: Grove Press, 1968; London: W&N, 1969.

• The Silent Cry, Tokyo: Kodansha International, 1974; London: Serpent's Tail, 1988.

• Teach Us to Outgrow Our Madness, New York: Grove Press, 1977.

• Hiroshima Notes, YMCA Press, 1982.

• Japans Dual Identity: A Writers's Dilemma, WLT 1988.

[modifică] Opere traduse în limba română

• O experienţă personală, 2004, ISBN 973-576-609-4