Ocupația românească a Pocuției

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Marcă poștală austriacă cu supratipar românesc C.M.T. (Comandamanentul Militar Teritorial) emisă în anul 1919 la Colomeea, când armata română a ocupat Pocuția

Ocupația românească a Pocuției a avut loc la începutul anului 1919 ca urmare a alianțelor încheiate între România și Polonia, Armata Română ocupând colțul de sud-est al fostei provincii austro-ungare, Galiția și Lodomeria.

În perioada interbelică, România era principalul aliat al Poloniei în Europa de Est. Ambele națiuni s-au angajat să respecte mai multe tratate și istoria acestei alianțe datează de la sfârșitul Primului Război Mondial și Tratatul de la Versailles. Cu toate acestea, pentru a coopera în mod activ, guvernele de la București și Varșovia au subliniat necesitatea de a avea o frontieră comună. Discuții despre această frontieră au început la Paris la începutul anului 1919 și au continuat în următoarele luni.

Propunerea de ocupare a fost avansată de către guvernul român condus de Ion I.C. Brătianu la 8 mai 1919. Brătianu a sugerat acest lucru ca pe un mijloc de a separa Cehoslovacia și Ungaria de influența sovietică, consolidând astfel poziția României Mari și a celei de-a Doua Republici Poloneze, precum și pentru a ajuta statul polonez să intre în contact cu aliatul său român. Propunerea a fost acceptată de către liderul polonez, mareșalul Józef Piłsudski.

Intervenția trupelor române[modificare | modificare sursă]

La 22 mai 1919, M.C.G. ordonă generalului Petala din Bucovina și C.T.T., ca divizia a 8-a a Armatei Române să treacă frontiera bucovineană și să înainteze între Nistru și munți până la linia NadvornaOtâniaNiezviska, iar grupul de nord transilvănian să pună stăpânire pe linia de comunicații ce lega Colomeea de Sighetu Marmației. Ordinul se executa în ziua de 24 mai. La intrarea în Pocuția a div. a 8-a, a dat o proclamațiune prin care era adus la cunoștința populației că „armata română nu se războiește cu armata ucraineană și nici cu populația civilă” și „asigura pe toți că trupele române vor respecta viața și averea tuturor locuitorilor pașnici și că administrația va continua să lucreze după vechile legi ale țării, executată de funcționarii proprii”. Rezistența opusă trupelor române a fost slabă. Comandamentul român a transmis și trupelor ucrainene scopul și necesitatea acțiunii noastre, solicitând acestora retragerea la nord de calea ferată Stanislau – Nadvorna.

La 26 mai este ocupat Deliatinul. La 27 mai polonezii ocupă Stanislaul, ajungând în contact cu trupele române. În noaptea de 29 spre 30 mai, generalul Zadik (comandantul div. a 8-a română) se întâlnește cu generalul Kraliczek (comandantul diviziei a 4-a polonă) la Otânia. Unitățile Armatei Române au staționat în orașele principale, precum Stanislau și Colomeea. Ostilitățile dintre polonezi și ucraineni continuă, iar trupele române rămân în Pocuția până când polonezii aduc suficiente trupe cu care să ocupe provincia, așa că trupele române încep retragerea la 17 august și o încheie la 25 august, stabilindu-se pe frontiera estică a Bucovinei[1].

De asemenea, cooperarea reciprocă a dus la trecerea liberă în Bucovina a diviziei a 4-a Carabineri (condusă de generalul Lucjan Żeligowski). Această unitate a fost ținută în provincia Bucovina în scopuri politice și la 17 iunie 1919 românii le-au permis să intre în Polonia.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]