OSA

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

OSA (Organizația Statelor Americane) este o organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Washington, D.C., cu 35 de state membre și 24 de state cu statut de observatori permanenți. Obiectivele sale sunt securitatea continentală și soluționarea pașnică a conflictelor dintre statele membre.

Ca succesoare a Uniunii Panamericane, OSA s-a constituit în forma actuală prin adoptarea Cartei OSA, la Bogota, la 30 aprilie 1948, la cea de-aIX-a Conferință interamericană.[1]

Cuba, care fusese și ea membră a Organizației Statelor Americane, a fost suspendată în 1962, ca urmare a presiunilor SUA, în toiul Războiului Rece. În 2009, OSA a ridicat suspendarea Cubei, dar fostul președinte cubanez Fidel Castro a declarat că statul nu are nici un interes în a se realătura organizației.[2]

În 4 iulie 2009, Organizația Statelor Americane a exclus statul Honduras din rândurile sale prin votarea unei rezoluții de către 33 din cei 34 de membri ai OSA, ca sprijin pentru Manuel Zelaya, președintele înlăturat de la putere.[3]

Literatură[modificare | modificare sursă]

  • Ionel Cloșca: Organizația statelor americane de la principii la realitate, Editura Politică, 1974

Note[modificare | modificare sursă]