Nora sau Balada zânei de la Bâlea-Lac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Nora (dezambiguizare).

Nora sau Balada zânei de la Bâlea-Lac aparține volumului de proze „Efect de ecou controlat” al scriitorului român Mircea Nedelciu (1950 - 1999).

Titlul trimite la modalitățile prin care scriitorul încearcă să țină sub control „ecoul”, reacția cititorului. Balada povestește despre prima iubire și dezamăgire în final, a unei tinere fete, Nora, care este îndrăgostită de Doru, lasă în urmă totul pentru a răspunde glasului inimii. Personajele sunt oameni simpli pentru care viața monotonă se oprește o clipă dându-le iluzia fericirii prin iubire pentru ca apoi să reintre în același curs banal, prozaic. Nora este simbolul adolescentei de 16 ani, care furată de mirajul iubirii se dăruiește cu totul himerei. Ea este zâna ce crede în poezie cu stele, mistere, care ascund nostalgie, amurg. Doru este tânărul pentru care Nora este una dintre zâne. Scânteia pasiunii nu rezistă trecerii timpului.

Secvențele textului[modificare | modificare sursă]

Povestea Norei este redată în mai multe secvențe ce nu urmează însă ordinea cronologică a întâmplărilor. „Prima secvență” o prezintă pe Nora drept cabanieră în Munții Făgăraș, în momentul în care soldații lucrează la construirea drumului Transfăgărășan. Apar câteva elemente cu valențe simbolistice: capra-neagră (laitmotiv al textului) ce simbolizează raritatea sălbatică, libertatea și solititudinea. Autorul realizează o paralelă între destinul Norei (captivă a amintirilor și a deziluziei primei iubiri) și destinul caprei-negre care și-a pierdut libertatea. Alte elemente simbolistice: soarele, munții (cadrul natural; natura care a fost martoră a poveștii de dragoste). „A două secvență” ne proiectează în trecut, având imaginea Norei la 16 ani, (elevă fiind ) și începutul idilei care a însemnat renunțarea la școală și familie. Balada poveștii apoi fuga celor doi în munți și fazele iubirii. Poezia sentimentului de dragoste devine tot mai mult proză. După despărțirea de Doru, Nora se angajează vânzătoare la o librărie din Brașov. Întâlnirea cu un prieten al lui Doru o face să plângă – lacrimile fetei, metaforic hiperbolizate, căpătă proprietăți cosmice. Amintirea se oprește la suferința provocată de deziluzia iubirii – astfel se realizează trecerea spre „ultima secvență” a baladei. Eliberând animalul sălbatic, Nora încearcă să scape de amintirile dureroase.

Stil[modificare | modificare sursă]

Se remarcă amestecul de registre lingvistice: limbaj poetic, limbajul prozei, limbaj literar și limbajul cotidian. Atitudine ironică și parodică: în aceasta constă inventivitatea scriitorului. Fără ironia care se simte permanent, balada ar fi avut caracter melodramatic.