Nicolae Moldoveanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 în comuna Movileni, județul Tecuci, actualmente Galați - d. 12 iulie 2007 - Sibiu) a fost un compozitor, poet și scriitor creștin român.

Viata și lucrarea lui s-au desfășurat, în cea mai mare parte, în perioada dictaturii comuniste din România, perioadă ostilă manifestărilor cu caracter creștin. În 1959 a fost închis și condamnat la 12 ani de muncă silnică, confiscarea averii și 10 ani degradare civică pentru "compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă".

A compus peste 8000 imnuri și cântări duhovnicești, incluse într-o măsură semnificativă în repertoriile și cărțile de imnuri ale majorității bisericilor evanghelice din România, precum și ale mișcării Oastea Domnului.

Este imposibilă încadrarea sa într-o denominațiune creștină, întrucât omul Nicolae Moldoveanu s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor creștinilor.

Crescut în Biserica Ortodoxă, format în iureșul mișcării Oastea Domnului, mai apoi prieten al oricărui creștin, Nicolae Moldoveanu și-a deschis casa ca loc de adunare pentru frați din toate confesiunile creștine. După ieșirea din Oastea Domnului, nu a mai fost înscris în nicio mișcare sau cult religios. Alături de bogata moștenire de cântări, asupra căreia n-a lăsat nici un drept scris, a scris comentarii la Noul Testament și la o parte din Vechiul Testament. Întreaga viață a cântat și a proclamat Harul fără plată al lui Dumnezeu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Nicolae Moldoveanu s-a născut primul din cei 15 copii ai mamei Ruxandra (Săndica) și ai tatălui Ioan (Ionică). Părinții lui au avut o aplecare deosebită spre credința creștină. Biblioteca lor însuma câteva zeci de cărți religioase între care "Psaltirea", "Viețile Sfinților", "Oglinda inimii omului" și "Mântuirea păcătoșilor", cărți care și-au găsit un ecou timpuriu în inima micului Nicolae [1].

Pe când Nicolae avea doar 3 ani și jumătate, tatăl său a decedat în urma unei boli necruțătoare, la doar 24 ani. Rămasă singură cu doi copii, mama Săndica s-a recăsătorit după un an și jumătate.

Fiind dus în mod regulat la biserică, Nicolae (sau Culai, cum i se spunea) a început să îndrăgească foarte mult cântările bisericești, fredonându-le oridecâteori avea ocazia. A fost de mic fascinat de tot ce înseamnă muzică, ascultându-i cu interes pe lăutari, ca și orice manifestare muzicală din viața satului. Din fragedă copilărie devine interesat de viața de credință. Culai a fost primit la școală la vârsta de 5 ani și jumătate, dovedindu-se un elev proeminent. Copilăria de acasă a fost însă scurtă. În noiembrie 1934 a fost trimis de părinți în Transilvania pentru a fi înrolat copil de trupă la muzica unității militare din Sfântu Gheorghe. Aici, la vârsta de 12 ani, a fost inițiat în tainele muzicii. A cântat la trompetă, dar a învățat în același timp țambalul, pianul și acordeonul.[1]

În toamna anului 1935, întorcându-se acasă în concediu, a găsit în satul său o adunare creștină nou formată, denumită „Oastea Domnului”, pe care a frecventat-o cu interes deosebit. Aici a fost fascinat de cântările adunării, învățând „Blândul Păstor” și „La miezul nopții va veni” și alte cântări duhovnicești. De un real impact au fost predicile despre Iisus Hristos, despre Sfânta Scriptură și despre mântuire. Aici venea ori de câte ori era în concediu.

În 1938 Nicolae Moldoveanu ajunge la mântuire și își dedică întreaga viață lui Hristos. Începe să culeagă cântări creștine, punându-le pe note. Copil de trupă fiind, a decis să-și vândă jumătate din rația zilnică de pâine și toată rația de lapte, pentru a-și cumpăra o Biblie și un abonament la revista „Viața Creștină” a Oastei Domnului. La solicitarea publică a revistei către toți credincioșii, Moldoveanu a trimis mai multe cântări pe note, pentru a fi incluse într-o nouă carte de cântări a Oastei Domnului. Ulterior este chemat de urgență la Cluj în vederea alcătuirii acesteia, unde, emoționat, face cunoștință cu Ioan Marini, redactor al revistei și cu poetul Traian Dorz. Aici, Nicolae Moldoveanu a pus pe note cântări ale multor credincioși adunați cu această ocazie la Cluj, din diferite zone ale nordului Transilvaniei. Astfel s-a născut prima sa contribuție semnificativă la o publicație de cântări, care a fost intitulată „Să cântăm Domnului”. În scurt timp a devenit cunoscut în mișcarea Oastea Domnului din toată România.[1]

În 1947 (la 25 ani) s-a căsătorit cu Elena Bogdan din comuna Săsciori, județul Alba, fiind binecuvântați cu o fiică, Daniela. Între 1948 și 1959 a colaborat strâns cu poetul Traian Dorz, publicând împreună “Cântările Psalmilor”, “Cântările Bibliei” și multe alte cântări și imnuri creștine.[1]

Între 1959 și 1964 a fost închis și persecutat de către regimul comunist pentru "compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă". Sentința a fost însoțită de confiscarea averii și 10 ani de degradare civică. În această perioadă, fără creion, hârtie și portativ a compus 350 cântări pe care, după cei 5 ani de detenție le-a scris integral din memorie.

În perioada detenției a fost coleg de celulă cu pastorul Richard Wurmbrand[necesită citare].

Din 1964 până la sfârșitul vieții a compus alte mii de imnuri și cântări duhovnicești născute dintr-o experiență de viață trăită cu Dumnezeu. În ultima parte a vieții s-a angajat să scrie zilnic câte o cântare și câte o meditație inspirată din Biblie.

A încetat din viață în data de 12 iulie 2007 la Sibiu.

Creația[modificare | modificare sursă]

Crezul artistic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Nicolae Moldoveanu, Cântările Harului, Notă biografică. Editura Stephanus, 1990, p.III-VI

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]